Lista numerelor

Există 4 numere în „Brazdă” al căror subiect este Sfințenie → sfințenie și luptă ascetică.

Sfinţenia, efortul autentic de a o atinge, nu-şi îngăduie nici pauze, nici vacanţe.

Ai resimţit cu mai multă tărie urgenţa, „ideea fixă”, de a fi sfânt şi ţi-ai asumat lupta cotidiană fără ezitare, convins că trebuie să distrugi cu curaj orice simptom de îmburghezire.

Apoi, în timp ce vorbeai în rugăciunea ta cu Domnul Nostru, ai înţeles cu şi mai multă claritate că luptă este sinonim cu Iubire şi I-ai cerut o Iubire şi mai mare, fără teamă de a înfrunta ceea ce te aşteaptă, pentru că vei lupta pentru El, împreună cu El şi în El.

«Nunc coepi!» – Acum încep! Aceasta este strigătul sufletului îndrăgostit care, în fiecare moment, fie că a fost fidel sau lipsit de generozitate, îşi reînnoieşte dorinţa de a-L sluji – de a-L iubi – pe Dumnezeul nostru cu deplină loialitate.

Sunt în viaţa ta două elemente care nu se potrivesc: capul și sentimentul.

Inteligența – luminată de credință – îţi arată clar nu numai drumul, ci şi diferenţa dintre moduleroic și cel stupid de a-l parcurge. Mai ales, te aşază în faţa măreţiei şi frumuseţii divine ale lucrărilor pe care Sfânta Treime le încredinţează mâinilor noastre.

Sentimentul, în schimb, se leagă de tot ceea ce dispreţuieşti, chiar și atunci când îl consideri demn de dispreț. Este ca şi cum o mie de fleacuri pândesc cea mai mică ocazie și de îndată ce – din cauza oboselii fizice sau a pierderii viziunii supranaturale – sărmana ta voinţă slăbeşte, aceste nimicuri se acumulează și se agită în imaginaţia ta până când formează un munte care te apasă şi te descurajează: greutăţile muncii; împotrivirea față de ascultare; lipsa de mijloace; mirajul unei vieţi uşoare; tentaţii mici şi mari, respingătoare; puseuri de sensibilitate; oboseala; gustul amar al mediocrităţii spirituale… Şi, câteodată, şi teama: teama pentru că ştii că Dumnezeu vrea ca tu să fii sfânt şi nu eşti.

Îngăduie-mi să-ţi vorbesc fără menajamente. Ai prea multe „motive” să îți întorci spatele şi îţi lipseşte îndrăzneala de a răspunde harului pe care El ţi l-a acordat, căci te-a chemat ca să fii un alt Cristos, «ipse Christus» – Cristos însuşi. Ai uitat mustrarea pe care Domnul Nostru i-a adresat-o Apostolului: „harul meu îţi este de ajuns”, care este o confirmarea faptului că dacă vrei, poţi.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură