Faci risipă de duioşie. — Şi îţi spun: iubire faţă de aproapele tău, da: întotdeauna. — Dar — ascultă-mă bine, suflet de apostol — de la Cristos este şi doar pentru El, acest sentiment pe care Domnul însuşi l-a pus în pieptul tău. — Apoi… nu-i aşa că, deschizând vreun zăvor al inimii tale — şi de şapte zăvoare ai nevoie — nu doar o dată şi-a făcut apariţia norişorul îndoielii, plutind în orizontul tău supranatural… şi te întrebi, chinuit în ciuda purităţii intenţiei tale: oare nu am mers prea departe în manifestările mele exterioare de afecţiune?