Lista numerelor

Manifestări ale iubirii

Îmi place să iau aminte asupra unor cuvinte pe care Duhul Sfânt ni le comunică prin gura profetului Isaia: Discite benefacere²⁴; Învăţaţi să faceţi binele. Obişnuiesc să aplic acest sfat la diferitele aspecte ale luptei noastre interioare, pentru că viaţa creştină niciodată nu trebuie să se dea bătută, întrucât creşterea în virtuţi vine ca o consecinţă a unei strădanii efective şi cotidiene.

În orice muncă din societate, cum învăţăm? Mai întâi, examinăm scopul dorit şi mijloacele pentru a-l atinge. Apoi, perseverăm în folosirea acestor mijloace, încă o dată şi încă o dată, până la crearea unui obicei, bine înrădăcinat şi ferm. În momentul în care învăţăm ceva, descoperim alte lucruri pe care le ignoraserăm şi care constituie un stimulent pentru a continua această muncă fără a spune niciodată: gata!

Caritatea faţă de aproapele este o manifestare a iubirii faţă de Dumnezeu. De aceea, străduindu-ne să ne îmbunătăţim în această virtute, nu ne putem fixa vreo limită. Cu Domnul, singura măsură este să iubim fără măsură. Pe de o parte, pentru că niciodată nu vom reuşi să mulţumim destul pentru ceea ce el a făcut pentru noi; pe de altă parte, pentru că însăşi iubirea lui Dumnezeu pentru creaturile sale se revelează astfel: în exces, fără calcule, fără graniţe.

Pe toţi cei care suntem dispuşi să îi deschidem urechile sufletului, Isus Cristos ne învaţă în Predica de pe Munte porunca divină a carităţii. Şi, în încheiere, ca rezumat, explică: Iubiţi mai curând duşmanii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut fără să vă aşteptaţi la nimic, iar răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Prea Înalt, căci el este bun faţă de cei nerecunoscători şi răi. Fiţi milostivi, precum Tatăl vostru milostiv este²⁵.

Milostivirea nu se limitează la o simplă atitudine de compasiune: mila se identifică cu supraabundenţa carităţii care, în acelaşi timp, atrage după sine supraabundenţa de dreptate. Mila înseamnă a-ţi menţine inima carne vie, umană şi cuprinsă în mod divin de o iubire puternică, plină de spirit de sacrificiu, generoasă. Iată ce spune sfântul Paul în elogiul său pentru această virtute: Dragostea este răbdătoare; dragostea este binevoitoare; nu invidiază, nu este lăudăroasă, nu se umflă în pene; nu este necuviincioasă, nu umblă după ale sale, nu se supără, nu ţine socoteală de rău; nu se bucură de nedreptate, ci se desfată de adevăr. Ea toate le acoperă, toate le crede; toate le nădăjduieşte, toate le îndură²⁶.

Una dintre primele sale manifestări se concretizează în iniţierea sufletului pe căile umilinţei. Când sincer ne considerăm un nimic; când înţelegem că, fără ajutorul divin, cea mai slabă şi mai lâncedă dintre creaturi ar fi mai bună decât noi; când ne vedem capabili de toate erorile şi de toate ororile; când ne ştim păcătoşi, deşi luptăm cu sârguinţă să ne îndepărtăm de atâta lipsă de fidelitate, cum o să gândim rău despre ceilalţi? Cum s-ar putea hrăni în suflet fanatismul, intoleranţa, îngâmfarea?

Umilinţa ne poartă, ca şi cum ne-ar duce de mână, spre această formă de a-l trata pe aproapele care este cea mai bună: cea de a-i înţelege pe toţi, de a convieţui cu toţi, de a-i scuza pe toţi; de a nu crea diviziuni, nici bariere; de a ne comporta – mereu! – ca instrumente ale unităţii. Nu zadarnic există în adâncul omului o aspiraţie spre pace, spre unitate cu semenii săi, spre respectul reciproc al drepturilor persoanei, astfel încât această grijă să se transforme în fraternitate. Reflectă o urmă a ceea ce este mai valoros în condiţia noastră umană: dacă toţi suntem fii ai lui Dumnezeu, fraternitatea nu se reduce la un subiect, nici nu pare un ideal iluzoriu: apare ca un obiectiv dificil, dar real.

În faţa tuturor cinicilor, a scepticilor, a celor lipsiţi de dragoste, a celor care au transformat propria lor laşitate într-o mentalitate, noi, creştinii, trebuie să demonstrăm că această iubire este posibilă. Poate sunt multe dificultăţi dacă ne comportăm astfel, pentru că omul a fost creat liber şi ţine de el să se revolte inutil şi cu amărăciune împotriva lui Dumnezeu: dar este posibil şi este real, pentru că acest comportament se naşte în mod necesar ca o consecinţă a iubirii lui Dumnezeu şi a iubirii pentru Dumnezeu. Dacă tu şi eu vrem, Isus Cristos de asemenea vrea. Atunci vom înţelege cu toată profunzimea şi fecunditatea durerea, sacrificiul şi dăruirea necondiţionată în convieţuirea zilnică.