Lista numerelor

Amintesc acum – cu siguranţă unii dintre voi au auzit deja acest comentariu al meu la alte meditaţii – acel vis al unui scriitor din secolul de aur castilian. În faţa lui se deschid două drumuri. Unul este larg, pentru căruţe, uşor, cu multe hanuri, magazine şi alte locuri de distracţie şi de odihnă. Pe acolo mergeau oameni călare sau în trăsuri, cu muzică şi râsete – hohote nebune –; se vede o mulţime îmbătată de o desfătare aparentă, efemeră, pentru că acest drum se sfârşeşte într-un abis fără fund. Este calea amatorilor de plăceri lumeşti, a veşnicilor trândavi; afişează o bucurie pe care, în realitate, nu o au; caută cu nesaţ toate comodităţile şi plăcerile...; îi îngrozesc durerea, renunţarea, sacrificiul. Nu vor să ştie nimic despre crucea lui Cristos, cred că este o nebunie. Dar ei sunt cei nebuni: sclavi ai invidiei, ai lăcomiei, ai senzualităţii, sfârşesc rău şi târziu îşi dau seama că şi-au vândut, pentru o bagatelă searbădă, fericirea pământească şi veşnică. Ne avertizează Domnul: Cine caută să-şi scape viaţa, o va pierde, iar cine îşi părăseşte viaţa pentru mine o va afla. Ce-i foloseşte oare omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul⁹?.

Într-o direcţie diferită se îndreaptă, în acest vis, altă cărare: atât de strâmtă şi de abruptă încât nu se poate parcurge călare. Toţi cei care intră pe această cărare merg pe propriile picioare, cu chip senin, călcând peste mărăcini şi ocolind stânci. În unele locuri, îşi sfâşie hainele şi chiar carnea. Dar la sfârşit, îi aşteaptă un liman, fericirea veşnică, cerul. Acest drum al sufletelor sfinte, care se umilesc, care, din dragoste pentru Isus Cristos, se sacrifică generos pentru ceilalţi; calea celor care nu se tem să urce, purtând cu dragoste crucea, oricât de grea ar fi, pentru că ştiu că, dacă greutatea îi doboară, vor putea să se ridice şi să continue ascensiunea: Cristos este puterea acestor drumeţi.

Crezi că păcatele tale sunt multe, că Domnul nu te va putea auzi? Nu este aşa, pentru că are profunzimi de milostivire. Dacă, în pofida acestui minunat adevăr, îţi percepi nimicnicia, arată-te lui ca vameşul²⁸: Doamne, aici sunt, fă cu mine ce vrei! Şi observaţi ce ne povesteşte sfântul Matei, despre momentul în care în faţa lui Isus a fost adus un paralitic. Acel bolnav nu spune nimic: doar se află acolo, în prezenţa lui Dumnezeu. Iar Cristos, mişcat de această căinţă, de această durere a celui care ştie că nu merită nimic, nu întârzie să reacţioneze cu mila lui obişnuită: Ai încredere, fiule, iertate sunt păcatele tale²⁹.

Eu te sfătuiesc ca, în rugăciunea ta, să intervii în pasajele evangheliei, ca un personaj în plus. Mai întâi, imaginează-ţi scena sau misterul, care îţi va sluji pentru a te reculege şi a medita. Apoi, aplică inteligenţa, pentru a medita asupra acelei trăsături a vieţii Învăţătorului: inima sa duioasă, umilinţa sa, puritatea sa, îndeplinirea voinţei Tatălui. Apoi povesteşte-i ce ţi se întâmplă ţie de obicei în astfel de situaţii, prin ce treci, ce se petrece. Rămâi atent, pentru că poate el va dori să îţi arate ceva: şi vor apărea aceste mişcări interioare, aceste revelaţii, aceste mustrări.