Lista numerelor

Există 5 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Virtuți → virtuți teologale .

Acum destui ani deja, cu o convingere care creştea de la o zi la alta, scriam: Aşteaptă totul de la Isus: tu nu ai nimic, nu valorezi nimic, nu poţi nimic. El va lucra, dacă în el te abandonezi1. A trecut timpul, iar acea convingere a mea a devenit şi mai puternică, şi mai profundă. Am văzut, în multe vieţi, că speranţa în Dumnezeu aprinde minunate ruguri ale dragostei, cu un foc care menţine bătând inima, fără descurajări, fără căderi, deşi de-a lungul drumului se suferă, iar uneori se suferă cu adevărat.

În timp ce citeam textul epistolei din Liturghie, am fost mişcat, şi îmi imaginez că şi vouă vi s-a întâmplat la fel. Am înţeles că Dumnezeu ne-a ajutat, cu cuvintele apostolului, să contemplăm îmbinarea divină a celor trei virtuţi teologale, care compun structura peste care se ţese autentica existenţă a bărbatului creştin, a femeii creştine.

Ascultaţi-l din nou pe sfântul Paul: Obţinând, aşadar, dreptatea prin credinţă, suntem în pace cu Dumnezeu, datorită Domnului nostru Isus Cristos. Prin el, mulţumită credinţei, avem cale liberă la acest mare har pe care suntem întemeiaţi, şi ne lăudăm cu speranţa măririi lui Dumnezeu. Dar nu numai atât, ci ne lăudăm chiar şi cu suferinţele noastre, ştiind bine că suferinţa duce la răbdare, iar răbdarea la oţelire şi oţelirea la nădejde. Iar nădejdea nu dezamăgeşte, căci dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre de Duhul Sfânt, care ne-a fost dat2.

Cu privirea la cer

Să creştem în speranţă, pentru că în acest fel ne vom întări în credinţă, adevăratul temei al celor nădăjduite, dovada lucrurilor nevăzute30. Să creştem în această virtute, care înseamnă să îl rugăm pe Domnul să crească în noi caritatea lui, pentru că avem încredere cu adevărat doar în ceea ce iubim din toate puterile. Şi merită să îl iubim pe Domnul. Voi aţi experimentat, ca şi mine, că persoana îndrăgostită se dăruieşte total, într-o sintonie minunată, în care inimile bat pentru aceeaşi iubire. Şi ce va fi dragostea lui Dumnezeu? Nu ştiţi că pentru fiecare dintre noi a murit Cristos? Da, pentru această inimă a noastră, săracă, mică, s-a consumat sacrificiul mântuitor al lui Isus.

Deseori ne vorbeşte Domnul despre premiul pe care l-a câştigat pentru noi cu moartea sa şi cu învierea sa. Da, eu mă duc să vă pregătesc un loc. Iar când voi fi plecat să vă pregătesc un loc, voi veni din nou şi vă voi lua cu mine, ca să fiţi unde sunt eu31. Cerul este ţinta căii noastre pământeşti. Isus Cristos ne-a precedat şi acolo, în compania Fecioarei şi a sfântului Iosif – pe care îl venerez atât de mult –, a îngerilor şi a sfinţilor, aşteaptă sosirea noastră.

Nu au lipsit niciodată ereticii – chiar şi în perioada apostolilor – care au încercat să le smulgă creştinilor speranţa. Dacă se predică dar că Isus a înviat din morţi, cum de spun unii printre voi că nu există o înviere a morţilor? Dacă nu există o înviere a morţilor, nici Cristos nu a înviat. Dar dacă Cristos nu a înviat, atunci predica voastră este deşartă; deşartă şi credinţa voastră32.... Divinitatea drumului nostru – Isus, cale, adevăr şi viaţă33 – este garanţia sigură care se termină în fericirea eternă, dacă nu ne îndepărtăm de el.

Ce minunat va fi când Tatăl nostru ne va spune: Bravo, servitor bun şi credincios. Peste puţin ai fost credincios; te voi pune peste mult. Intră în bucuria stăpânului tău34. Plini de speranţă! Acesta este miracolul sufletului contemplativ. Trăim din credinţă, şi din speranţă, şi din dragoste; iar speranţa ne face puternici. Vă amintiţi de sfântul Ioan? Tinerilor, v-am scris: sunteţi tari, iar cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi şi l-aţi învins pe Cel Rău35. Dumnezeu ne îndeamnă, pentru tinereţea eternă a Bisericii şi a omenirii întregi. Puteţi transforma în divin tot ceea ce este omenesc, la fel cum regele Midas transforma în aur tot ce atingea!

Nu uitaţi acest lucru niciodată: după moarte, vă va primi dragostea. Şi în dragostea lui Dumnezeu veţi găsi, pe deasupra, toate iubirile curate pe care le-aţi avut pe pământ. Domnul a dispus să trecem prin această scurtă călătorie a existenţei noastre muncind şi, la fel ca unicul său născut, făcând bine36. Între timp, trebuie să fim alerţi, ascultând acele chemări pe care sfântul Ignaţiu din Antiohia le observa în sufletul său, când se apropia ora martiriului: Vino la Tatăl37, vino la Tatăl tău, care te aşteaptă nerăbdător.

Să-i cerem sfintei Maria, spes nostra, să ne aprindă în năzuinţa sfântă de a locui toţi împreună în casa Tatălui. Nimic nu va putea să ne îngrijoreze, dacă hotărâm să ne ancorăm sufletul în dorinţa adevăratei patrii: Domnul ne va conduce cu harul său şi va împinge barca cu vânt bun spre ţărmuri senine.

De aceea, vă repet, cu sfântul Paul: Chiar de aş vorbi limbile oamenilor şi ale îngerilor, dacă nu am dragostea, nu sunt decât o aramă sunătoare şi un chimval zăngănitor. Chiar de aş avea darul profeţiei, şi aş cunoaşte toate misterele şi toată ştiinţa, şi aş avea o credinţă desăvârşită, încât să strămut munţii, dacă nu am dragostea, nimic nu sunt. Dacă întreaga mea avuţie aş da-o în pomeni, şi corpul meu l-aş da pe foc, să ard, dacă nu am dragostea, nu-mi foloseşte la nimic30.

În faţa acestor cuvinte ale apostolului neamurilor, nu lipsesc cei asemenea acelor discipoli ai lui Cristos care, atunci când Domnul nostru le-a vestit sacramentul trupului şi sângelui său, au comentat: Acest cuvânt e tare. Cine poate să-l asculte31? E tare, da. Întrucât caritatea pe care o descrie apostolul nu se limitează la filantropie, la umanism sau la compasiunea logică în faţa suferinţei altuia: presupune exercitarea virtuţii teologale a iubirii pentru Dumnezeu şi a iubirii pentru ceilalţi prin Dumnezeu. Dragostea nicicând nu încetează. Fie profeţiile se vor spulbera; fie limbile vor amuţi; fie ştiinţa va dispărea... În prezent durează aceste trei virtuţi: credinţa, nădejdea, dragostea. Dar cea mai presus dintre ele este dragostea32.

Preasfânta Treime

Am început cu rugăciuni vocale, simple, încântătoare, pe care le-am învăţat în copilăria noastră, şi pe care nu am vrea să le abandonăm niciodată. Rugăciunea, care a început cu această ingenuitate puerilă, se dezvoltă acum în făgaş larg, domol şi sigur, pentru că urmează pasul prieteniei cu acela care a afirmat: Eu sunt calea28. Dacă îl iubim pe Cristos astfel, dacă cu divină îndrăzneală ne refugiem în rana pe care lancea a lăsat-o în coasta sa, se va îndeplini promisiunea Învăţătorului: Dacă cineva mă iubeşte, îmi va păstra cuvântul, iar Tatăl meu îl va iubi şi noi vom veni la el şi vom locui la el29.

Inima are nevoie atunci, de a o deosebi şi de a o adora pe fiecare dintre persoanele divine. Într-un fel, este o descoperire, pe care o face sufletul în viaţa supranaturală, ca una dintre acele mici fiinţe care îşi deschide ochii asupra existenţei. Şi discută cu dragoste cu Tatăl şi cu Fiul şi cu Duhul Sfânt; şi se supune cu uşurinţă acţiunii Duhului Sfânt dătător de viaţă, care ne dăruieşte fără să merităm: darurile şi virtuţile supranaturale!

Note
1

Consideraciones espirituales, Cuenca, 1934, p. 67.

2

Rom 5,1-5.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
30

Evr 11,1.

31

In 14,2-3.

32

1Cor 15,12-14.

33

Cf. In, 14,6.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
34

Mt 25,21.

35

1In 2,14.

36

Fap 10,38.

37

Sf. Ignaţiu din Antiohia, Epistola ad Romanos, 7 (PG 5, 694).

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
30

1Cor 13,1-3.

31

In 6,61.

32

1Cor 13,8,13.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
28

In 14,6.

29

In 14,23.

Referințe la Sfânta Scriptură