Lista numerelor

Există 10 numere în «Drum», al căror subiect Guvernare.

Nu dojeni când eşti indignat de greşeala cuiva. — Aşteaptă până a doua zi sau chiar mai mult timp. — Şi apoi, liniştit şi cu intenţia limpezită, nu te sfii să dojeneşti. — Vei obţine mai mult cu un cuvânt afectuos decât cu trei ore de ceartă. — Înfrânează-te.

Însăşi lipsa ta de experienţă te poartă la această îngâmfare, la această vanitate, la ceea ce tu crezi că-ţi dă un aer important.

   Corectează-te, te rog. Chiar dacă eşti un netot, poţi ajunge să ocupi posturi de conducere (s-a văzut mai mult de un caz), iar dacă nu te convingi de lipsa ta de calităţi, vei refuza să asculţi de cei ce au darul de a sfătui. Şi e de temut gândul la răul pe care-l va produce dezordinea ta.

Când oamenii cu proastă reputaţie profesională se agită, „făcând paradă“ de religiozitate exterioară, simţiţi desigur dorinţa de a le şopti la ureche: Vă rog, aveţi bunătatea de a fi mai puţin catolici!

Dacă ai un post oficial, ai, de asemenea, drepturi, care provin din exerciţiul acestei însărcinări şi unele îndatoriri.

   Te îndepărtezi de drumul tău de apostol, când, cu ocazia — sau scuza — unei opere de apostolat, laşi neîmplinite datoriile funcţiei. Fiindcă vei pierde prestigiul profesional, care este tocmai „cârligul undiţei tale de pescar de oameni“.

Eşti văzut şovăind… şi eşti şef, nu e de mirare că ascultarea slăbeşte.

Ce păcat că acela ce te conduce, nu este un exemplu!… — Dar îl asculţi, oare, pentru calităţile lui personale?… Sau ‚obedite praepositis vestris’ — „ascultaţi-i pe mai marii voştri“ , a Sfântului Paul o traduci, spre comoditatea ta, cu un adaus al tău care ar însemna… , „cu condiţia ca mai marele să aibă virtuţi după gustul meu?“

A aspira la posturi de conducere în operele de apostolat este un lucru nefolositor în această viaţă, iar pentru cealaltă Viaţă este un pericol.

   Dacă Dumnezeu vrea, te vor chema. — Şi atunci, va trebui să primeşti. — Dar nu uita că oriunde te afli poţi şi trebuie să te sfinţeşti, căci de aceea ai venit.

Dacă crezi că lucrând pentru Cristos însărcinările sunt altceva decât sarcini, câte amărăciuni te aşteaptă!

A fi în fruntea unei opere de apostolat înseamnă să fii pregătit să suferi tot, de la toţi, cu nesfârşită dragoste.

Nu-mi faceţi „bisericuţe“ în activitatea voastră. — Ar însemna să micşoraţi valoarea apostolatului: căci dacă „bisericuţa“ ajunge, până la urmă!, să conducă o întreprindere universală… cât de repede întreprinderea universală va sfârşi prin a fi „bisericuţă“!

Referințe la Sfânta Scriptură