Lista numerelor

Există 19 numere în «Drum», al căror subiect Sacrificiu.

Dacă nu te mortifici, nu vei fi niciodată un suflet al rugăciunii.

Acel cuvânt de duh, gluma care nu a ieşit din gura ta: zâmbetul amabil pentru cel care te supără; acea tăcere în faţa acuzaţiei nedrepte; conversaţia ta plină de bunătate cu oameni greoi şi inoportuni; zilnica nebăgare de seamă a unui gest sau altul, supărător sau impertinent, din partea persoanelor cu care convieţuieşti… Toate acestea, cu perseverenţă, constituie adevărata mortificare interioară.

Nu spune: persoana aceasta mă împovărează. — Gândeşte-te: această persoană mă sfinţeşte.

Niciun ideal nu devine realitate fără sacrificiu. — Leapădă-te de tine însuţi. — E atât de frumos să fii victimă!

De câte ori îţi propui să-L slujeşti pe Dumnezeu cu ceva… şi eşti atât de neputincios, încât trebuie să te mulţumeşti să-i oferi ciuda, sentimentul că nu ai ştiut să îndeplineşti o hotărâre atât de simplă!

Nu dispreţui prilejul de a renunţa la propria ta judecată. — Costă…, dar cât de plăcut îi este lui Dumnezeu!

Când vezi o biată cruce de lemn, singură, neînsemnată şi fără valoare…şi fără Răstignit, nu uita că acea cruce este crucea ta: cea de fiecare zi, ascunsă, fără strălucire, fără consolare… care aşteaptă răstignitul ce-i lipseşte: şi acest răstignit trebuie să fii tu.

Caută mortificări care să nu-i mortifice pe ceilalţi.

Nu există virtute fără mortificare.

Mortificare interioară. — Nu cred în mortificarea ta interioară când văd că dispreţuieşti, că nu practici, mortificarea simţurilor.

Să bem până la ultima picătură din cupa durerii în biata viaţă prezentă. — Ce importanţă are să suferi zece ani, douăzeci, cincizeci…, dacă apoi este cerul pentru totdeauna, pentru totdeauna…, pentru totdeauna?

   — Şi, mai ales — mai bine decât pentru acest motiv, „propter retributionem“ — ce importanţă are să suferi dacă suferi pentru a mângâia, pentru a-L bucura pe Domnul Dumnezeul nostru, cu spiritul ispăşirii, unit cu El în crucea lui, într-un cuvânt: dacă suferi pentru iubire?…

Ochii! Prin ei intră în suflet multe nelegiuiri. — Câte experienţe ca acelea ale lui David!… — Dacă vă păziţi privirea, vă veţi asigura paza inimii.

Îţi vei impune în mod voluntar o pedeapsă pentru slăbiciunea şi lipsa ta de generozitate? — Bine: dar să fie o pocăinţă discretă, ca şi cum ar fi impusă unui duşman care ar fi în acelaşi timp fratele nostru.

Bucuria bieţilor oameni, chiar dacă are un motiv supranatural, lasă întotdeauna un gust amar. — Ce credeai? — Aici, jos, durerea este sarea vieţii noastre.

Câţi dintre cei ce s-ar lăsa ţintuiţi pe o cruce, înaintea privirii uimite a miilor de spectatori, nu ştiu să sufere creştineşte înţepăturile de ac de fiecare zi! — Judecă atunci, ce este mai eroic.

Citeam — tu şi eu — viaţa eroic de banală a acelui om al lui Dumnezeu. — Şi l-am văzut luptând, luni şi ani de-a rândul (ce „contabilitate“, aceasta a examenului de conştiinţă!), la ora micului dejun: azi învingea, mâine era învins… Nota: „nu am mâncat unt…, am mâncat unt!“

   De ne-am putea trăi şi noi — tu şi eu —… „tragedia“ untului.

Minutul eroic. — E momentul, fix, să te scoli. Fără şovăire: un gând supranatural şi…sus! — Minutul eroic: iată o mortificare ce-ţi întăreşte voinţa şi nu-ţi slăbeşte firea.

Mulţumeşte, ca pentru o favoare foarte specială, această sfântă aversiune pe care o simţi faţă de tine însuţi.

Dacă pierzi sensul supranatural al vieţii tale, caritatea ta va deveni filantropie; puritatea, decenţă; mortificarea, prostie; penitența ta, bici; şi toate lucrările tale vor fi sterpe.

Referințe la Sfânta Scriptură