Lista numerelor

Aţi fi de acord cu afirmaţia care s-a făcut uneori că situaţia particulară a Spaniei în ultimii treizeci de ani a fost prielnică dezvoltării Operei în această ţară?

Arareori am întâlnit mai puţine înlesniri ca în Spania. Este ţara – regret s-o spun, căci îmi iubesc profund Patria – unde ne-a fost cel mai greu în munca noastră şi am suferit cel mai mult pentru a face ca Lucrarea să prindă rădăcini. Abia înfiinţată, a şi avut de înfruntat împotrivirea duşmanilor libertăţii individuale şi a persoanelor atât de închistate în ideile tradiţionale, încât nu puteau înţelege viaţa membrilor Opus Dei, care sunt cetăţeni obişnuiţi şi care se străduiesc să-şi trăiască plenar vocaţia creştină fără să părăsească lumea.

Nici operele corporative de apostolat n-au întâlnit în Spania facilităţi deosebite. Guvernele ţărilor unde majoritatea locuitorilor nu sunt catolici au ajutat cu o generozitate mult mai mare decât cea a Statului spaniol activităţile educative şi de binefacere promovate de membrii Lucrării. Ajutorul pe care aceste guverne îl acordă sau l-ar putea acorda operelor corporative ale Opus Dei, aşa cum fac de obicei cu alte opere asemănătoare, nu presupune un privilegiu, ci pur şi simplu recunoaşterea funcţiei sociale pe care o îndeplinesc, economisind bani din avutul public.

În expansiunea sa internaţională, spiritul Opus Dei a avut imediat ecou, bucurându-se de o bună primire în toate ţările. Dacă a întâmpinat dificultăţi, acestea au fost pricinuite de informaţiile false care veneau tocmai din Spania, fiind inventate de spanioli, de unele sectoare foarte concrete ale societăţii spaniole. În primul rând, este vorba de organizarea internaţională pe care am menţionat-o; dar aceasta este cu siguranţă ceva ce aparţine trecutului iar eu nu păstrez ranchiună nimănui. Apoi, sunt unii oameni care nu înţeleg pluralismul, care adoptă o atitudine de grup, însuşindu-şi o mentalitate îngustă sau totalitară, şi folosindu-se de numele de catolic pentru a face politică. Unii dintre ei, nu-mi explic de ce – poate din pricina unor false raţiuni omeneşti –, par a găsi o plăcere specială în a ataca Opus Dei şi, întrucât dispun de mijloace economice importante – banii contribuabililor spanioli –, atacurile lor pot fi reproduse de o anumită presă.

Îmi dau prea bine seama că dumneavoastră aşteptaţi nume concrete de persoane şi instituţii. N-o să vi le dau şi sper că înţelegeţi motivul. Nici misiunea mea, nici aceea a Lucrării nu sunt politice: însărcinarea mea este să mă rog. Şi nu vreau să spun nimic care ar putea fi interpretat drept o intervenţie în politică. Mai mult, mă doare nespus să vorbesc de lucrurile acestea. Am tăcut preţ de aproape patruzeci de ani şi, dacă vorbesc acum, o fac pentru că am obligaţia de a denunţa, ca fiind absolut neadevărate, interpretările strâmbe pe care unii încearcă să le dea unei munci care este exclusiv spirituală. De aceea, chiar dacă am tăcut până acum, în viitor voi continua să vorbesc şi, dacă va fi necesar, tot mai răspicat.

Revenind însă la tema centrală a întrebării dumneavoastră, dacă mulţi oameni din toate clasele sociale au încercat şi în Spania să-l urmeze pe Cristos cu ajutorul Lucrării şi conform spiritului său: explicaţia nu poate fi găsită în mediul înconjurător sau în alte motive extrinseci. Dovada constă în faptul că aceia care susţin contrariul cu atâta uşurință văd cum li se micşorează propriile lor grupuri, iar cauzele exterioare sunt aceleaşi pentru toţi. Poate să fie aşa şi din cauză că, omeneşte vorbind, ei constituie un grup, iar noi nu negăm nimănui libertatea personală.

Dacă Opus Dei s-a dezvoltat cu succes în Spania – ca şi în alte ţări – poate fi o cauză faptul că acum patruzeci de ani, aşa cum v-am explicat înainte, războiul civil spaniol şi apoi războiul mondial au făcut necesară amânarea începuturilor în alte ţări. Vreau totuşi să precizez că, de ani de zile, spaniolii sunt o minoritate în Lucrare.

Să nu credeţi, repet, că nu-mi iubesc ţara sau că nu mă bucură nespus munca pe care Lucrarea o îndeplineşte acolo, dar este trist că există persoane care propagă neadevăruri despre Opus Dei şi despre Spania.

Faptul că unii membrii ai Lucrării sunt prezenţi în viaţa publică a ţării nu a politizat oarecum activitatea Opus Dei în Spania? Nu compromit ei astfel Lucrarea şi Biserica însăşi?

Nu, nici în Spania şi nici în vreun alt loc. Insist asupra faptului că fiecare dintre membrii Opus Dei lucrează cu deplină libertate şi responsabilitate personală, fără a compromite nici Biserica şi nici Lucrarea, întrucât nu se bazează nici pe Biserică şi nici pe Lucrare pentru a-şi desfăşura activităţile personale. Oameni formaţi într-o concepţie militară a apostolatului şi a vieţii spirituale vor avea tendinţa să vadă munca liberă şi personală a creştinilor ca o activitate colectivă. Dar vă spun, aşa cum n-am obosit s-o repet din 1928, că diversitatea de opinii şi de activităţi, în planul lumesc şi în planul teologic al discuţiilor, nu constituie nicio problemă pentru Lucrare: dimpotrivă, diversitatea care există şi va exista întotdeauna la membrii Opus Dei este o manifestare de spirit drept, de viaţă curată, de respect faţă de opţiunea legitimă a fiecăruia.

Dacă, aşa cum susţin membrii săi, Opus Dei este pur şi simplu o asociaţie religioasă în care fiecare membru este liber să-şi urmeze propriile opinii, cum explicaţi credinţa, foarte răspândită, că Opus Dei este o organizaţie monolitică cu poziţii foarte definite în probleme lumeşti?

Nu mi se pare că părerea aceasta este realmente foarte răspândită. Destul de multe din organismele cele mai calificate din presa internaţională au recunoscut pluralismul membrilor Lucrării.

Au fost, bineînţeles, şi unele persoane care au susţinut această opinie greşită la care vă referiţi. Este posibil ca unele, din diverse motive, să fi răspândit ideea aceasta, chiar dacă ştiau că nu corespunde realităţii. Cred că, în multe alte cazuri, cauza poate fi lipsa cunoaşterii, provocată poate de deficienţele de informare: nefiind bine informate, nu este de mirare că persoane care nu sunt destul de interesate pentru a intra în contact personal cu Opus Dei şi a se informa corect atribuie Operei ca atare opiniile unor membri, puţini la număr.

Cert este că nimeni dintre cei care sunt cât de cât informaţi cu privire la problemele spaniole nu poate să ignore realitatea pluralismului existent la membrii Lucrării. Chiar dumneavoastră aţi putea cita, cu siguranţă, multe exemple.

Alt factor poate fi prejudecata subconştientă a persoanelor care au mentalitate de partid unic, în domeniul politic şi în cel spiritual. Celor care au această mentalitate, şi pretind ca toţi să aibă aceeaşi opinie ca ei, le vine greu să creadă că alţii sunt capabili să respecte libertatea semenilor. Astfel, atribuie Lucrării caracterul monolitic al propriilor lor grupuri.

Una din binefacerile fundamentale ale familiei este aceea de a te bucura în mijlocul ei de o pace statornică. Totuşi, din nefericire, nu sunt rare situaţiile în care, din motive de natură politică sau socială, o familie se află împărţită. Cum credeţi că pot fi depăşite aceste conflicte?

Răspunsul meu nu poate fi decât unul singur: să convieţuiască, să înţeleagă, să ierte. Faptul că cineva gândeşte altfel decât mine – mai ales când este vorba de lucruri care ţin de libertatea de opinie – nu justifică, în niciun fel, o atitudine de duşmănie personală şi nici măcar de răceală sau indiferenţă. Credinţa mea creştină îmi spune că sentimentul de caritate trebuie să îl avem faţă de toţi şi faţă de cei care nu au harul de a crede în Isus Cristos. Închipuiţi-vă cum ar fi să trăieşti acest sentiment când, uniţi prin legătura de sânge şi prin aceeaşi credinţă, există divergenţe de opinie! Mai mult, întrucât în niciun domeniu nimeni nu poate pretinde că deţine adevărul absolut, comportamentul reciproc plin de afecţiune este un mijloc concret de a învăţa de la ceilalţi ceea ce ei ne pot transmite; precum şi pentru a-i învăţa pe ceilalţi, dacă vor, ceea ce le poate oferi fiecare dintre cei cu care convieţuiesc, fiindcă întotdeauna există ceva anume.

Faptul că o familie se dezbină din pricina opiniilor diferite nu este creştinesc şi nici chiar omenesc. Când se înţelege în profunzime valoarea libertăţii, când se iubeşte cu pasiune acest dar divin al sufletului, se iubeşte pluralismul pe care libertatea îl aduce cu sine.

Voi da ca exemplu experienţa trăită în Opus Dei, această mare familie ai cărei membri sunt uniţi prin acelaşi ţel spiritual. În tot ceea ce nu se referă la credință, fiecare gândeşte şi acţionează cum doreşte, cu cea mai deplină libertate şi responsabilitate personală. Iar pluralismul care, sub aspect logic şi sociologic, derivă din acest fapt, nu constituie pentru Lucrare niciun fel de problemă: mai mult, acest pluralism este o manifestare de spirit sănătos. Tocmai pentru că membrii Opus Dei nu se tem de pluralism, ci îl apreciază ca fiind o consecinţă legitimă a libertăţii personale, diferitele lor opinii nu constituie o piedică în felul de a se purta unii cu alţii, în înţelegerea reciprocă. Libertate şi caritate: vorbim mereu de acelaşi lucru, deoarece sunt condiţii esenţiale: a trăi în libertatea pe care Isus Cristos ne-a câştigat-o şi a trăi sentimentul carităţii pe care El ni l-a dat, ca nouă poruncă.