Una din binefacerile fundamentale ale familiei este aceea de a te bucura în mijlocul ei de o pace statornică. Totuşi, din nefericire, nu sunt rare situaţiile în care, din motive de natură politică sau socială, o familie se află împărţită. Cum credeţi că pot fi depăşite aceste conflicte?

Răspunsul meu nu poate fi decât unul singur: să convieţuiască, să înţeleagă, să ierte. Faptul că cineva gândeşte altfel decât mine – mai ales când este vorba de lucruri care ţin de libertatea de opinie – nu justifică, în niciun fel, o atitudine de duşmănie personală şi nici măcar de răceală sau indiferenţă. Credinţa mea creştină îmi spune că sentimentul de caritate trebuie să îl avem faţă de toţi şi faţă de cei care nu au harul de a crede în Isus Cristos. Închipuiţi-vă cum ar fi să trăieşti acest sentiment când, uniţi prin legătura de sânge şi prin aceeaşi credinţă, există divergenţe de opinie! Mai mult, întrucât în niciun domeniu nimeni nu poate pretinde că deţine adevărul absolut, comportamentul reciproc plin de afecţiune este un mijloc concret de a învăţa de la ceilalţi ceea ce ei ne pot transmite; precum şi pentru a-i învăţa pe ceilalţi, dacă vor, ceea ce le poate oferi fiecare dintre cei cu care convieţuiesc, fiindcă întotdeauna există ceva anume.

Faptul că o familie se dezbină din pricina opiniilor diferite nu este creştinesc şi nici chiar omenesc. Când se înţelege în profunzime valoarea libertăţii, când se iubeşte cu pasiune acest dar divin al sufletului, se iubeşte pluralismul pe care libertatea îl aduce cu sine.

Voi da ca exemplu experienţa trăită în Opus Dei, această mare familie ai cărei membri sunt uniţi prin acelaşi ţel spiritual. În tot ceea ce nu se referă la credință, fiecare gândeşte şi acţionează cum doreşte, cu cea mai deplină libertate şi responsabilitate personală. Iar pluralismul care, sub aspect logic şi sociologic, derivă din acest fapt, nu constituie pentru Lucrare niciun fel de problemă: mai mult, acest pluralism este o manifestare de spirit sănătos. Tocmai pentru că membrii Opus Dei nu se tem de pluralism, ci îl apreciază ca fiind o consecinţă legitimă a libertăţii personale, diferitele lor opinii nu constituie o piedică în felul de a se purta unii cu alţii, în înţelegerea reciprocă. Libertate şi caritate: vorbim mereu de acelaşi lucru, deoarece sunt condiţii esenţiale: a trăi în libertatea pe care Isus Cristos ne-a câştigat-o şi a trăi sentimentul carităţii pe care El ni l-a dat, ca nouă poruncă.