Lista numerelor

Se crede în general că Opus Dei, ca organizaţie, manevrează o putere economică remarcabilă. Dat fiind că desfăşoară de fapt activităţi de tip educativ, de binefacere etc., ne-aţi putea explica în ce fel gestionează Opus Dei aceste activităţi, adică cum obţine resursele economice, cum le coordonează şi le distribuie?

Într-adevăr, în toate ţările unde lucrează, Opus Dei desfăşoară activităţi sociale, educative şi de binefacere. Totuşi, nu aceasta este principala activitate a Lucrării: ceea ce urmăreşte Opus Dei este să facă posibilă existenţa a cât mai mulţi oameni, bărbaţi şi femei, care să se străduiască să fie buni creştini şi, prin urmare, martori întru Cristos în realizarea ocupaţiilor lor obişnuite. Centrele la care vă referiţi se organizează tocmai cu această finalitate. De aceea, eficacitatea întregii noastre munci se întemeiază pe harul Domnului şi pe o viaţă de rugăciune, de muncă şi sacrificiu. Însă nu încape nicio îndoială că orice activitate educativă, de binefacere sau socială trebuie să dispună de resurse economice. Fiecare centru se finanţează în acelaşi mod ca oricare altul de acest tip. Căminele studenţeşti, de ex., dispun de chiriile plătite de cei care stau acolo; colegiile – de taxele de la elevi; şcolile agricole – de vânzarea produselor lor etc. Totuşi, este limpede că aceste venituri nu sunt mai niciodată suficiente pentru a acoperi toate cheltuielile unui centru, şi cu atât mai puţin dacă se ia în consideraţie că toate lucrările Opus Dei sunt gândite cu un criteriu apostolic şi majoritatea se îndreaptă către persoanele cu puţine resurse economice, care – în multe situaţii – plătesc sume simbolice pentru formarea care li se oferă.

Pentru a face posibile aceste activităţi, Lucrarea se bizuie şi pe contribuţiile membrilor, care îi dau o parte din banii câştigaţi prin munca lor profesională. Dar, mai cu seamă, contează pe ajutorul multor persoane care, fără a face parte din Opus Dei, doresc să colaboreze la unele lucrări de transcendenţă socială şi educativă. Cei care muncesc în fiecare centru încearcă să întărească la persoane individuale dorinţa apostolică, preocuparea socială, sensul comunitar ce îi îndeamnă să colaboreze activ la realizarea acestor lucrări. Întrucât este vorba de munci, prestate cu seriozitate profesională, care corespund necesităţilor reale ale societăţii, în majoritatea cazurilor răspunsul a fost generos. Dumneavoastră ştiţi, de pildă, că Universitatea din Navarra se bazează pe o Asociaţie de Prieteni cu aproximativ 12.000 de membri.

Finanţarea fiecărui centru este autonomă. Fiecare funcţionează independent şi încearcă să obţină fondurile necesare de la persoanele interesate în realizarea acelei munci concrete.

Unii ziarişti au scris că Universitatea din Navarra este o universitate pentru bogaţi şi că, în pofida acestui fapt, primeşte subvenţii mari de la Stat. În privinţa primei afirmaţii, ştim că nu este aşa, pentru că şi noi suntem studenţi şi ne cunoaştem colegii; dar ce se întâmplă cu subvenţiile de la Stat?

Există date concrete, la îndemâna tuturor, fiindcă au fost difuzate prin presă, care arată că – fiind vorba cam de aceleaşi costuri ca în celelalte universităţi - numărul studenţilor care primesc ajutor financiar pentru a studia la Universitatea din Navarra este superior celui al oricărei alte universităţi din ţară. Vă pot spune că acest număr va creşte şi mai mult, pentru a încerca să ajungă la un procentaj mai mare sau cel puţin similar, cu acela al universităţilor din străinătate, care se disting cel mai mult prin munca lor de promovare socială.

Înţeleg că atrage atenţia faptul că Universitatea din Navarra este văzută ca un organism viu, care funcţionează admirabil, ceea ce induce ideea că există enorme mijloace economice. Dar nu se ţine cont, gândind astfel, că resursele materiale nu sunt suficiente pentru a se merge mai departe în bune condiţii: viaţa acestui centru universitar se datorează, în principal, abnegaţiei, zelului şi muncii pe care cu toţii le dedică Universităţii - profesorii, studenţii, membrii ai corpului auxiliar, acele binecuvântate şi mult iubite femei din Navarra care se ocupă de curăţenie. Dacă n-ar fi aşa, Universitatea nu s-ar fi putut susţine.

Sub aspect economic, Universitatea se finanţează din subvenţii. În primul rând, cea de la Diputación Foral de Navarra ¹ pentru cheltuieli de întreţinere. De asemenea, trebuie menţionată cedarea terenurilor de către Primăria din Pamplona, pentru a se putea construi clădirile, cum este practica obişnuită în municipiile multor ţări. Ştiţi din experienţă ce interes moral şi economic presupune pentru o regiune ca Navarra şi concret pentru Pamplona, existenţa unei universităţi moderne, care le deschide tuturora posibilitatea de a beneficia de un învăţământ superior de bună calitate.

Mă întrebaţi despre subvenţiile de la Stat. Statul spaniol nu ne ajută să suportăm cheltuielile de întreţinere ale Universităţii din Navarra. A acordat câteva subvenţii pentru crearea de noi locuri de şcolarizare, care uşurează marele efort economic impus de noile instalaţii.

Altă sursă de venituri, în mod concret pentru Şcoala Tehnică Superioară de Ingineri Industriali, este Casa Provincială de Economii din Guipúzcoa, care face unele donaţii.

O importanţă deosebită a avut-o, încă de la începuturile Universităţii, ajutorul din partea unor fundaţii spaniole sau străine, de stat sau particulare. Menţionăm astfel: remarcabila donaţie oficială din partea Statelor Unite, destinată dotării Şcolii de Ingineri Industriali cu instrumentar ştiinţific; contribuţia organizației de asistenţă germană Misereor la proiectarea noilor edificii; cea a Fundaţiei Huarte, pentru cercetări referitoare la cancer; cele ale Fundaţiei Gulbenkian etc.

Menţionăm apoi ajutorul pentru care suntem încă şi mai recunoscători: cel al miilor de persoane din toate clasele sociale, multe dintre ele având resurse economice modeste, care, în Spania şi în afara ei, colaborează, în măsura posibilităţilor lor, la susţinerea Universităţii.

În sfârşit, nu trebuie uitate acele firme care sunt interesate şi cooperează la realizarea activităţilor de cercetare ale Universităţii sau o ajută în orice fel.

Vă gândiţi poate că, având în vedere toate acestea, banii prisosesc. Nu este aşa: Universitatea din Navarra continuă să fie deficitară. Aş dori să ne ajute şi mai multe persoane şi mai multe fundaţii, pentru a putea continua pe o scară mai amplă această misiune de slujire şi promovare socială.