Lista numerelor

Cum se dezvoltă Opus Dei în alte ţări, în afară de Spania? Care este influenţa sa în Statele Unite, Anglia, Italia etc.?

În prezent fac parte din Opus Dei persoane reprezentând şaizeci şi opt de naţionalităţi, care lucrează în toate ţările din America şi Europa occidentală şi în câteva ţări din Africa, Asia şi Oceania.

Influenţa exercitată de Opus Dei în toate aceste ţări este o influenţă spirituală. Constă în esenţă în a ajuta persoanele care se apropie de munca noastră să trăiască mai stăruitor spiritul evanghelic în viaţa lor obişnuită. Aceşti oameni muncesc în cele mai diferite locuri: sunt printre ei, de la ţărani care cultivă pământul în sate îndepărtate din regiunea muntoasă andină, până la bancheri de pe Wall Street. Opus Dei le arată tuturor că munca lor curentă – fie umilă, fie strălucită sub aspect omenesc – are o mare valoare şi poate fi un mijloc extrem de eficace pentru a-i iubi şi a-i sluji pe Domnul şi pe ceilalţi oameni. Îi învaţă să-şi iubească toţi semenii, să le respecte libertatea, să acţioneze – cu deplină autonomie, în modul care li se pare cel mai potrivit – pentru a spulbera neînţelegerile şi intoleranţa dintre oameni şi pentru ca societatea să fie mai dreaptă. Aceasta este singura influenţă a Opus Dei oriunde activează.

Referindu-mă la lucrările sociale şi educative pe care Opera le promovează îndeobşte, vă pot spune că acestea răspund în fiecare loc condiţiilor concrete şi necesităţilor societăţii. Nu am date amănunţite despre toate aceste lucrări fiindcă, aşa cum am mai arătat, organizaţia noastră este foarte descentralizată. Aş putea menţiona, ca un exemplu dintre multele posibile, Midtown Sports and Cultural Center în Near West Side din Chicago, care oferă programe educative şi sportive locuitorilor din cartier. O parte importantă a muncii lor constă în promovarea convieţuirii şi a bunelor raporturi între diferitele grupuri etnice de acolo. Altă lucrare de interes în Statele Unite se desfăşoară la The Heights, în Washington, unde se ţin cursuri de orientare profesională, programe speciale pentru studenţii supradotaţi etc.

În Anglia s-ar putea evidenţia activitatea căminelor de studenţi, care le oferă acestora nu numai găzduire, ci şi diferite programe pentru a-şi completa formarea culturală, umană şi spirituală. Netherhall House din Londra poate prezenta un interes deosebit prin caracterul său internaţional. Au convieţuit în acest cămin studenţi din peste cincizeci de ţări. Mulţi dintre ei nu sunt creştini, casele Lucrării fiind deschise tuturor, fără discriminare rasială şi nici religioasă.

Pentru a nu mă extinde prea mult, voi mai menţiona doar o altă lucrare, Centro Internazionale della Gioventù lavoratrice de la Roma. Acest centru pentru formarea profesională a muncitorilor tineri a fost comandat organizaţiei Opus Dei de către Papa Ioan al XXIII-lea şi inaugurat de Papa Paul al VI-lea, cu mai puţin de un an în urmă.

În această etapă istorică există o preocupare deosebită pentru democratizarea procesului de învăţământ, pentru a putea beneficia de el toate clasele sociale, şi nu se concepe instituţia universitară fără o proiecţie sau o funcţie socială. În ce sens înţelegeţi dumneavoastră această democratizare, şi cum îşi poate îndeplini Universitatea funcţia socială?

Este necesar ca Universitatea să formeze studenţii cu mentalitatea de a sluji: a sluji societatea, promovând binele comun temporal prin munca lor profesională şi activitatea lor civică. Absolvenţii trebuie să fie responsabili, să aibă o preocupare sănătoasă pentru problemele celorlalţi şi un spirit generos care să îi determine să facă faţă acestor probleme, încercând să găsească soluţia cea mai bună. A le asigura toate acestea studenţilor este menirea Universităţii.

Atunci când tinerii întrunesc cerinţele în privinţa capacităţii lor, trebuie să aibă acces la studiile superioare, oricare le-ar fi originile sociale, mijloacele economice, rasa sau religia. Atâta vreme cât există bariere sociale în acest sens, democratizarea învăţământului va fi doar vorbă goală.

Într-un cuvânt, Universitatea trebuie să fie deschisă tuturor şi, pe de altă parte, trebuie să-şi formeze studenţii în aşa fel încât viitoarea lor muncă profesională să fie în slujba tuturor.

Însă Opus Dei sprijină centre de formare muncitorească, de pregătire a ţăranilor, de învăţământ primar, mediu şi universitar şi alte activităţi, foarte multe şi foarte variate, în toată lumea, pentru că dorinţa sa apostolică fierbinte este - aşa cum am scris cu mulţi ani în urmă - ca o mare fără margini.

Dar cum să mai stărui în această privinţă, dacă însăşi prezenţa voastră este mai elocventă decât un lung discurs? Voi, Prietenii Universităţii din Navarra, faceţi parte dintr-o colectivitate care ştie că s-a angajat să contribuie la progresul societăţii din care face parte. Zelul vostru cordial, rugăciunile voastre, sacrificiul şi aportul vostru nu curg prin matca unui confesionalism catolic: cooperând, sunteţi o mărturie clară a unei conştiinţe cetăţeneşti drepte, preocupate de binele comun temporal; adeveriţi faptul că o Universitate poate lua fiinţă din energiile poporului şi poate fi susţinută de popor.

Cu acest prilej, doresc încă o dată să mulţumesc pentru colaborarea în cadrul Universităţii noastre, nobilului meu oraş Pamplona, marii şi puternicei regiuni Navarra, prietenilor provenind din toată geografia spaniolă şi – o spun cu deosebită emoţie – celor care nu sunt spanioli şi nici chiar catolici sau nici creştini, care au înţeles – arătând prin fapte - ţelul şi spiritul acestei inițiative.

Datorită tuturor Universitatea este un focar, tot mai viu, de libertate civică, de pregătire intelectuală, de întrecere profesională şi un stimulent pentru învăţământul universitar. Sacrificiul vostru generos este temeiul activităţii universale care urmăreşte progresul ştiinţelor umane, promovarea socială, pedagogia credinţei.

Toate acestea au fost înţelese, cu claritate, de locuitorii din Navarra, care recunosc în Universitatea lor şi acel factor de stimulare economică pentru întreaga regiune şi, în mod special, de promovare socială, care a permis multora dintre fiii săi să acceadă la profesii intelectuale, ceea ce – altminteri – ar fi fost dificil şi, în anumite cazuri, cu neputinţă. Înţelegerea rolului pe care Universitatea avea să-l joace în viaţa sa a motivat cu siguranţă sprijinul pe care Navarra i l-a acordat de la bun început: sprijin care va fi, de bună seamă, pe zi ce trece, tot mai puternic şi entuziast.

Nutresc mai departe speranţa – deoarece corespunde unui criteriu just precum şi realităţii existente din multe ţări – că va sosi momentul în care Statul spaniol va contribui, la rândul său, la uşurarea greutăţilor unei universităţi care nu urmăreşte niciun fel de profit particular, ci – dimpotrivă –, consacrându-se în întregime binelui societăţii, se străduieşte să muncească eficient pentru prosperitatea prezentă şi viitoare a naţiunii.