Lista numerelor

Aţi putea să-mi oferiţi câteva date despre expansiunea Lucrării în aceşti patruzeci de ani de viaţă? Care sunt operele sale apostolice cele mai importante?

Mai întâi trebuie să spun că îi mulţumesc din inimă Domnului, Tatăl Nostru, pentru că mi-a îngăduit să văd Lucrarea extinsă în toată lumea, la numai patruzeci de ani de la întemeierea sa. Când a luat fiinţă, în 1928, în Spania, s-a născut romană, ceea ce pentru mine înseamnă catolică, universală. Iar primul ei impuls a fost, cum era inevitabil, să se extindă în toate ţările.

Gândindu-mă la toţi aceşti ani care s-au scurs, îmi vin în minte multe întâmplări care mă umplu de bucurie: fiindcă, amestecându-se cu dificultăţile şi necazurile care sunt într-un fel sarea vieţii, îmi amintesc eficacitatea harului Domnului şi dăruirea – plină de bucurie – a atâtor bărbaţi şi femei care au ştiut să fie fideli. Pentru că vreau să spun foarte limpede că apostolatul fundamental al Opus Dei este cel pe care îl desfăşoară individual fiecare membru chiar la locul lui de muncă, în familie, lângă prieteni. Această muncă nu atrage atenţia, nu este uşor de redat în statistici, dar produce roadele sfinţeniei în mii de suflete care îl urmează pe Cristos, în tăcere şi cu sârguinţă, în mijlocul sarcinilor profesionale de zi cu zi.

Nu voi vorbi mai mult despre această temă. V-aş putea povesti viaţa exemplară a nenumărate persoane, dar astfel s-ar denatura frumuseţea divină şi umană a acestei munci, nesocotindu-i discreţia. A o reduce la numere, la statistici, ar fi şi mai greşit, pentru că ar însemna să vrem să catalogăm, în zadar, roadele harului în sufletul oamenilor.

Pot să vă vorbesc despre lucrările apostolice conduse de membrii Lucrării în multe ţări. Activităţi cu scopuri spirituale şi apostolice, în care se simte strădania de a munci cu râvnă şi cu dorinţa de perfecţiune de asemenea omenească şi la care colaborează multe alte persoane care nu sunt din Opus Dei, însă înţeleg valoarea supranaturală a acestei munci, sau îi apreciază valoarea umană, cum este cazul atâtor necreştini care ne ajută în mod eficient. Întotdeauna este vorba de lucrări laice şi seculare, promovate de cetăţeni obişnuiţi, în exercitarea drepturilor lor civice fireşti, conform legilor din fiecare ţară, şi duse constant la bun sfârşit pe temeiuri profesionale. Cu alte cuvinte, sunt lucrări care nu aspiră la niciun fel de privilegii sau tratament preferenţial.

Ştiţi desigur că una din lucrările de acest gen se desfăşoară la Roma: este centrul ELIS, destinat calificării profesionale şi formării integrale a muncitorilor prin şcoli, activităţi sportive şi culturale, biblioteci etc. Este o lucrare ce răspunde necesităţilor de la Roma şi circumstanţelor particulare ale mediului uman în care a apărut cartierul Tiburtino. Opere asemănătoare se realizează la Chicago, Madrid, Ciudad de México şi în multe alte locuri.

Alt exemplu ar putea fi Strathmore College of Arts and Science, din Nairobi. Este un college preuniversitar, pe unde au trecut sute de studenţi din Kenia, Uganda şi Tanzania. Prin intermediul lui, câţiva locuitori din Kenia care aparţin de Opus Dei, împreună cu alţi concetăţeni, au desfăşurat o temeinică activitate didactică şi socială. A fost primul centru din Africa de Est care a realizat completa integrare rasială şi, prin munca sa, a contribuit din plin la africanizarea culturii. La fel se poate spune şi despre Kianda College, tot din Nairobi, care desfăşoară o activitate de primă importanţă în domeniul formării noii femei africane.

Pentru a mai aduce un singur exemplu, mă pot referi la altă lucrare: Universitatea din Navarra. De la întemeierea sa în 1952, s-a dezvoltat neîncetat, ajungând acum la optsprezece facultăţi, şcoli şi institute, la cursurile cărora participă peste şase mii de studenţi. Contrar celor publicate recent în unele ziare, trebuie să spun că Universitatea din Navarra nu a fost susţinută de subvenţii statale. Statul spaniol nu preia în niciun fel cheltuielile de întreţinere; a contribuit doar cu câteva subvenţii pentru crearea de noi locuri de şcolarizare. Universitatea din Navarra se întreţine graţie ajutorului unor persoane şi asociaţii particulare. Sistemul de învăţământ şi de viaţă universitară, bazat pe criteriul responsabilităţii personale şi al solidarităţii între toţi cei care lucrează acolo, s-a dovedit eficient, constituind o experienţă cu totul pozitivă în actuala situaţie a universităţii în lume.

V-aş putea vorbi de lucrări de alt gen din Statele Unite, Japonia, Argentina, Australia, Filipine, Anglia, Franţa etc. Însă nu este necesar. E de-ajuns să spun că Opus Dei se extinde actualmente pe cinci continente şi că fac parte din ea persoane de peste şaptezeci de naţionalităţi şi de cele mai diverse rase şi condiţii.

Am dori să ne vorbiţi, în calitatea dumneavoastră de Mare Consilier al Universităţii din Navarra, de principiile care v-au inspirat în fondarea ei şi de semnificaţia ei actuală în cadrul Universităţii spaniole.

Universitatea din Navarra s-a înfiinţat în 1952 – după ce am făcut rugăciuni ani de zile, mă bucur s-o spun – cu dorinţa fierbinte de a crea o instituţie universitară în care să prindă viaţă idealurile culturale şi apostolice ale unui grup de profesori dăruiţi întru totul muncii lor didactice. Năzuia pe atunci – şi o face şi astăzi – să contribuie, umăr la umăr cu celelalte universităţi, la soluţionarea unei grave probleme educative: cea a Spaniei şi a multor altor ţări, care au nevoie de oameni bine pregătiţi pentru a construi o societate mai dreaptă.

Când a fost întemeiată, cei care au iniţiat-o nu erau străini de Universitatea spaniolă: erau cadre didactice care se formaseră şi îşi exercitaseră profesia la Madrid, Barcelona, Sevilla, Santiago, Granada şi în alte universităţi. Această colaborare strânsă - m-aş încumeta să spun mai strânsă decât cea pe care o au între ele universităţi vecine - a continuat: există frecvente schimburi reciproce şi vizite ale unor profesori, congrese naţionale unde se lucrează la unison etc. De asemenea s-a păstrat şi continuă să se păstreze un contact asemănător cu cele mai bune universităţi din alte ţări: actuala decernare a titlului de doctor honoris causa unor profesori de la Sorbona, Harvard, Coimbra, Munchen şi Louvain confirmă acest fapt.

Universitatea din Navarra a canalizat apoi ajutorul multor persoane care văd în studiile universitare o bază fundamentală a progresului ţării, atunci când au acces la ele toţi cei care merită să studieze, oricare le-ar fi resursele economice. Este o realitate Asociaţia Prietenii Universităţii din Navarra care, prin contribuţia sa generoasă, a reuşit să distribuie un număr însemnat de burse de studiu. Acest număr va continua să crească, şi se va mări, de asemenea, numărul studenţilor afroasiatici şi latinoamericani.

Unii ziarişti au scris că Universitatea din Navarra este o universitate pentru bogaţi şi că, în pofida acestui fapt, primeşte subvenţii mari de la Stat. În privinţa primei afirmaţii, ştim că nu este aşa, pentru că şi noi suntem studenţi şi ne cunoaştem colegii; dar ce se întâmplă cu subvenţiile de la Stat?

Există date concrete, la îndemâna tuturor, fiindcă au fost difuzate prin presă, care arată că – fiind vorba cam de aceleaşi costuri ca în celelalte universităţi - numărul studenţilor care primesc ajutor financiar pentru a studia la Universitatea din Navarra este superior celui al oricărei alte universităţi din ţară. Vă pot spune că acest număr va creşte şi mai mult, pentru a încerca să ajungă la un procentaj mai mare sau cel puţin similar, cu acela al universităţilor din străinătate, care se disting cel mai mult prin munca lor de promovare socială.

Înţeleg că atrage atenţia faptul că Universitatea din Navarra este văzută ca un organism viu, care funcţionează admirabil, ceea ce induce ideea că există enorme mijloace economice. Dar nu se ţine cont, gândind astfel, că resursele materiale nu sunt suficiente pentru a se merge mai departe în bune condiţii: viaţa acestui centru universitar se datorează, în principal, abnegaţiei, zelului şi muncii pe care cu toţii le dedică Universităţii - profesorii, studenţii, membrii ai corpului auxiliar, acele binecuvântate şi mult iubite femei din Navarra care se ocupă de curăţenie. Dacă n-ar fi aşa, Universitatea nu s-ar fi putut susţine.

Sub aspect economic, Universitatea se finanţează din subvenţii. În primul rând, cea de la Diputación Foral de Navarra ¹ pentru cheltuieli de întreţinere. De asemenea, trebuie menţionată cedarea terenurilor de către Primăria din Pamplona, pentru a se putea construi clădirile, cum este practica obişnuită în municipiile multor ţări. Ştiţi din experienţă ce interes moral şi economic presupune pentru o regiune ca Navarra şi concret pentru Pamplona, existenţa unei universităţi moderne, care le deschide tuturora posibilitatea de a beneficia de un învăţământ superior de bună calitate.

Mă întrebaţi despre subvenţiile de la Stat. Statul spaniol nu ne ajută să suportăm cheltuielile de întreţinere ale Universităţii din Navarra. A acordat câteva subvenţii pentru crearea de noi locuri de şcolarizare, care uşurează marele efort economic impus de noile instalaţii.

Altă sursă de venituri, în mod concret pentru Şcoala Tehnică Superioară de Ingineri Industriali, este Casa Provincială de Economii din Guipúzcoa, care face unele donaţii.

O importanţă deosebită a avut-o, încă de la începuturile Universităţii, ajutorul din partea unor fundaţii spaniole sau străine, de stat sau particulare. Menţionăm astfel: remarcabila donaţie oficială din partea Statelor Unite, destinată dotării Şcolii de Ingineri Industriali cu instrumentar ştiinţific; contribuţia organizației de asistenţă germană Misereor la proiectarea noilor edificii; cea a Fundaţiei Huarte, pentru cercetări referitoare la cancer; cele ale Fundaţiei Gulbenkian etc.

Menţionăm apoi ajutorul pentru care suntem încă şi mai recunoscători: cel al miilor de persoane din toate clasele sociale, multe dintre ele având resurse economice modeste, care, în Spania şi în afara ei, colaborează, în măsura posibilităţilor lor, la susţinerea Universităţii.

În sfârşit, nu trebuie uitate acele firme care sunt interesate şi cooperează la realizarea activităţilor de cercetare ale Universităţii sau o ajută în orice fel.

Vă gândiţi poate că, având în vedere toate acestea, banii prisosesc. Nu este aşa: Universitatea din Navarra continuă să fie deficitară. Aş dori să ne ajute şi mai multe persoane şi mai multe fundaţii, pentru a putea continua pe o scară mai amplă această misiune de slujire şi promovare socială.

Ca Fondator al Opus Dei şi animator al unei largi game de instituţii universitare în toată lumea, aţi putea să ne spuneţi ce motivaţii au determinat Opus Dei să le creeze şi care sunt trăsăturile principale ale aportului Lucrării la acest nivel de învăţământ?

Scopul Opus Dei este acela de a face ca multe persoane, în toată lumea, să ştie că este posibil, în teorie şi în practică, să-şi sfinţească munca obişnuită, de zi cu zi; că este posibil să caute perfecţiunea în plină stradă, fără a abandona misiunea pentru care Domnul a vrut să ne cheme. De aceea, apostolatul cel mai important al Opus Dei este cel pe care îl fac individual membrii săi, prin munca lor profesională realizată cu perfecţiune omenească - în pofida greşelilor mele personale şi a celor pe care fiecare le poate face -, în toate mediile şi în toate ţările: pentru că fac parte din Opus Dei membri din aproximativ şaptezeci de naţiuni, de toate rasele şi condiţiile.

În plus, Opus Dei promovează, în calitate de corporaţie, cu concursul multor oameni care nu aparţin Lucrării – şi care adesea nu sunt creştini -, opere corporative, prin care caută să contribuie la rezolvarea nenumăratelor probleme existente în lumea actuală. Este vorba de centre educative, de asistenţă, de promovare şi perfecţionare profesională etc.

Instituţiile universitare de care îmi vorbiţi constituie un alt aspect al acestor acţiuni. Trăsăturile lor caracteristice pot fi rezumate astfel: educaţie în libertatea personală şi în responsabilitatea de asemenea personală. Cu libertate şi responsabilitate se lucrează cu plăcere, cu randament, fără a fi nevoie de control şi nici de supraveghere, fiindcă toţi se simt în casa lor şi e de-ajuns să se respecte orarul. Altă trăsătură este spiritul convieţuirii, fără discriminări de niciun fel. În convieţuire se formează oamenii, învăţând fiecare că, pentru a putea cere să-i se respecte libertatea, trebuie să ştie să respecte libertatea altora. În sfârşit, spiritul fraternităţii: talentele proprii trebuie să fie puse în slujba semenilor. Altminteri, nu sunt de folos. Operele corporative promovate de Opus Dei în întreaga lume sunt întotdeauna în slujba tuturor, pentru că sunt făcute în spirit creştin.

Însă Opus Dei sprijină centre de formare muncitorească, de pregătire a ţăranilor, de învăţământ primar, mediu şi universitar şi alte activităţi, foarte multe şi foarte variate, în toată lumea, pentru că dorinţa sa apostolică fierbinte este - aşa cum am scris cu mulţi ani în urmă - ca o mare fără margini.

Dar cum să mai stărui în această privinţă, dacă însăşi prezenţa voastră este mai elocventă decât un lung discurs? Voi, Prietenii Universităţii din Navarra, faceţi parte dintr-o colectivitate care ştie că s-a angajat să contribuie la progresul societăţii din care face parte. Zelul vostru cordial, rugăciunile voastre, sacrificiul şi aportul vostru nu curg prin matca unui confesionalism catolic: cooperând, sunteţi o mărturie clară a unei conştiinţe cetăţeneşti drepte, preocupate de binele comun temporal; adeveriţi faptul că o Universitate poate lua fiinţă din energiile poporului şi poate fi susţinută de popor.

Cu acest prilej, doresc încă o dată să mulţumesc pentru colaborarea în cadrul Universităţii noastre, nobilului meu oraş Pamplona, marii şi puternicei regiuni Navarra, prietenilor provenind din toată geografia spaniolă şi – o spun cu deosebită emoţie – celor care nu sunt spanioli şi nici chiar catolici sau nici creştini, care au înţeles – arătând prin fapte - ţelul şi spiritul acestei inițiative.

Datorită tuturor Universitatea este un focar, tot mai viu, de libertate civică, de pregătire intelectuală, de întrecere profesională şi un stimulent pentru învăţământul universitar. Sacrificiul vostru generos este temeiul activităţii universale care urmăreşte progresul ştiinţelor umane, promovarea socială, pedagogia credinţei.

Toate acestea au fost înţelese, cu claritate, de locuitorii din Navarra, care recunosc în Universitatea lor şi acel factor de stimulare economică pentru întreaga regiune şi, în mod special, de promovare socială, care a permis multora dintre fiii săi să acceadă la profesii intelectuale, ceea ce – altminteri – ar fi fost dificil şi, în anumite cazuri, cu neputinţă. Înţelegerea rolului pe care Universitatea avea să-l joace în viaţa sa a motivat cu siguranţă sprijinul pe care Navarra i l-a acordat de la bun început: sprijin care va fi, de bună seamă, pe zi ce trece, tot mai puternic şi entuziast.

Nutresc mai departe speranţa – deoarece corespunde unui criteriu just precum şi realităţii existente din multe ţări – că va sosi momentul în care Statul spaniol va contribui, la rândul său, la uşurarea greutăţilor unei universităţi care nu urmăreşte niciun fel de profit particular, ci – dimpotrivă –, consacrându-se în întregime binelui societăţii, se străduieşte să muncească eficient pentru prosperitatea prezentă şi viitoare a naţiunii.