Lista numerelor

Misiunea laicilor se exercită, conform Conciliului, în Biserică şi în lume. Adesea, acest lucru nu este înţeles corect, reţinându-se unul sau altul dintre cei doi termeni. Cum aţi explica dumneavoastră însărcinarea laicilor în cadrul Bisericii şi cea pe care trebuie să şi-o îndeplinească în lume?

Nu cred absolut deloc că trebuie să fie considerate două însărcinări diferite, din moment ce participarea specifică a laicului la îndeplinirea misiunii Bisericii constă tocmai în a sfinţi abintra –în mod imediat şi direct - realităţile seculare, ordinea pământeană, lumea.

În afară de această însărcinare, care îi este proprie şi specifică, laicul mai are – ca şi clericii şi călugării – o serie de drepturi, de îndatoriri şi de facultăţi fundamentale, care corespund condiţiei juridice de credincios, şi care îşi au cadrul logic de exercitare în interiorul societăţii ecleziastice: participarea activă la liturghie în Biserică, posibilitatea de a colabora direct la apostolatul propriu Ierarhiei sau de a o consilia în misiunea sa pastorală, dacă este invitat să o facă etc.

Aceste însărcinări – cea specifică laicului care îi revine ca atare, şi cea generică sau comună care îi revine în calitate de credincios - nu sunt opuse, ci suprapuse, iar între ele nu există contradicţie, ci complementaritate. A ţine cont doar de misiunea specifică laicului, uitând de condiţia sa simultană de credincios, ar fi la fel de absurd ca şi cum ţi-ai imagina o ramură, verde şi înflorită, care nu ţine de niciun pom. A uita de ceea ce este specific, propriu şi specific laicului, sau a nu înţelege suficient de bine caracteristicile acestor însărcinări apostolice seculare şi valoarea lor bisericească, ar fi ca şi cum s-ar reduce coroana bogată a arborelui Bisericii la condiţia monstruoasă de simplu trunchi.

Unii, tocmai din cauza prezenţei laicilor Opus Dei în posturi influente ale societăţii spaniole, vorbesc de influenţa Opus Dei în Spania. Ne-aţi putea explica în ce constă această influenţă?

Mă supără nespus tot ce poate suna a laudă de sine. Dar cred că n-ar fi smerenie, ci orbire şi ingratitudine faţă de Domnul – care ne binecuvântează cu atâta dărnicie munca – să nu recunoaştem că Opus Dei are realmente influenţă în societatea spaniolă. În ţările unde Opera lucrează de mulţi ani – în Spania practic de treizeci şi nouă, pentru că aici a fost voia Domnului ca Asociaţia noastră să ia naştere în viaţa Bisericii – este logic ca această influenţă să aibă o relevanţă socială importantă, în paralel cu dezvoltarea continuă a activităţii sale.

De ce natură este această influenţă? Este evident că, dat fiind că Opus Dei este o Asociaţie cu scopuri spirituale, apostolice, natura influenţei sale – în Spania, ca şi în celelalte ţări din cele cinci continente unde ne desfăşurăm activitatea – nu poate fi decât de acest tip: o influenţă spirituală, apostolică. La fel ca totalitatea Bisericii – sufletul lumii –, influenţa Opus Dei în societatea civilă nu are caracter lumesc – social, politic, economic etc. –, chiar dacă se repercutează asupra aspectelor etice ale tuturor activităţilor umane, ci o influenţă de ordin diferit şi superior, care se exprimă printr-un verb precis: a sanctifica.

Aceasta ne duce la tema persoanelor din Opus Dei pe care dumneavoastră le numiţi influente. Pentru o asociaţie al cărei scop este să facă politică, ar fi influenţi acei membri ai săi care ocupă un loc în parlament sau în consiliul de miniştri. Dacă asociaţia este culturală, îi va considera influenţi pe acei membri care sunt filozofi de mare faimă, sau are premii naţionale de literatură etc. Dacă asociaţia îşi propune însă – ca în cazul Asociaţiei Opus Dei – să sfinţească munca de zi cu zi a oamenilor, fie materială, fie intelectuală, este limpede că vor trebui să fie consideraţi influenţi toţi membrii săi, pentru că toţi lucrează – îndatorirea generală a oamenilor de a munci are, în cadrul Lucrării, rezonanţe disciplinare şi ascetice speciale –, şi pentru că toţi se străduiesc să-şi îndeplinească această muncă, oricare ar fi ea, cu sfinţenie, creştineşte, urmărind perfecţiunea. De aceea, după părerea mea, la fel de influentă – de importantă, de necesară – este mărturia unui fiu al meu, miner, printre tovarăşii lui de muncă, pe cât este aceea a unui rector de universitate printre ceilalţi membri ai consiliului profesoral.

De unde vine, aşadar, influenţa exercitată de Opus Dei? O arată o simplă privire asupra acestei realităţi sociologice: din Asociaţia noastră fac parte persoane de orice condiţie socială, orice profesie, orice vârstă şi statut de viaţă: femei şi bărbaţi, clerici şi laici, bătrâni şi tineri, celibatari şi căsătoriţi, profesori universitari, muncitori, ţărani, funcţionari, persoane cu profesii liberale sau care lucrează în instituţii oficiale etc. V-aţi gândit la puterea de iradiere creştină, pe care o reprezintă o gamă atât de amplă şi variată de persoane, mai ales dacă se numără cu zecile de mii şi sunt animate de acelaşi spirit apostolic, acela de a-şi sfinţi profesia sau meseria – în orice mediu social s-ar mişca –, de a se sfinţi în această muncă şi a sfinţi prin această muncă?

La aceste lucrări apostolice personale se cuvine să se adauge înmulţirea operelor noastre corporative de apostolat: cămine studenţeşti, case de reculegere, Universitatea din Navarra, centre de formare pentru muncitori şi ţărani, institute tehnice, licee, şcoli de formare pentru femei etc. Aceste opere au fost şi sunt, fără îndoială, focare de iradiere a spiritului creştin care, promovate de laici, conduse cu profesionalism de către laici, la fel ca şi camarazii lor care îndeplinesc aceleaşi sarcini sau îndeletniciri şi deschise persoanelor de orice categorie şi condiţie socială, au sensibilizat ample straturi ale societăţii cu privire la necesitatea de a da un răspuns creştinesc unor chestiuni ridicate de exercitarea profesiunii sau meseriei lor.

Toate acestea au scos în evidenţă Opus Dei şi i-au acordat importanţă socială. Nu faptul că unii dintre membrii săi ocupă funcţii de influenţă omenească – lucru ce nu ne interesează absolut deloc şi de aceea îl lăsăm la libera decizie şi responsabilitate a fiecăruia –, ci faptul că toţi, şi bunătatea lui Dumnezeu face să fie mulţi, înfăptuiesc lucrări – de la cele mai umile meserii – ce influenţează în chip divin.

Şi acest fapt este logic: cine poate crede că influenţa Bisericii în Statele Unite a început în ziua în care a fost ales preşedinte catolicul John Kennedy?

Unii cititori ai cărţii dumneavoastră Drum sunt uimiţi de afirmaţia expusă la punctul 28: „Căsătoria este pentru trupă, nu pentru Statul Major al lui Cristos.” Se poate vedea aici o apreciere negativă a căsătoriei, care ar fi împotriva dorinţei Lucrării de a se înscrie în realităţile vii ale lumii moderne?

Vă sfătuiesc să citiţi paragraful anterior din Drum, unde se spune că, într-adevăr, căsătoria este o vocaţie divină. Nu era deloc frecvent să auzi afirmaţii ca aceasta prin anul 1935. A trage concluziile de care vorbiţi dumneavoastră, înseamnă a nu înţelege cuvintele mele. Prin această metaforă voiam să rezum ceea ce a propovăduit întotdeauna Biserica cu privire la excelenţa şi valoarea supranaturală a celibatului apostolic. Şi, în acelaşi timp, mai înseamnă a le aminti tuturor că, aşa cum spunea Sfântul Paul, trebuie să se simtă milites Christi, soldaţi ai lui Cristos, membri ai acestui Popor al lui Dumnezeu care dă pe pământ o luptă divină pentru înţelegere, sfinţenie şi pace. Există în toată lumea multe mii de cupluri căsătorite care fac parte din Opus Dei, sau care trăiesc în spiritul său, ştiind bine că un soldat poate fi decorat în aceeaşi bătălie în care generalul a fugit în chip ruşinos.

Se crede în general că Opus Dei, ca organizaţie, manevrează o putere economică remarcabilă. Dat fiind că desfăşoară de fapt activităţi de tip educativ, de binefacere etc., ne-aţi putea explica în ce fel gestionează Opus Dei aceste activităţi, adică cum obţine resursele economice, cum le coordonează şi le distribuie?

Într-adevăr, în toate ţările unde lucrează, Opus Dei desfăşoară activităţi sociale, educative şi de binefacere. Totuşi, nu aceasta este principala activitate a Lucrării: ceea ce urmăreşte Opus Dei este să facă posibilă existenţa a cât mai mulţi oameni, bărbaţi şi femei, care să se străduiască să fie buni creştini şi, prin urmare, martori întru Cristos în realizarea ocupaţiilor lor obişnuite. Centrele la care vă referiţi se organizează tocmai cu această finalitate. De aceea, eficacitatea întregii noastre munci se întemeiază pe harul Domnului şi pe o viaţă de rugăciune, de muncă şi sacrificiu. Însă nu încape nicio îndoială că orice activitate educativă, de binefacere sau socială trebuie să dispună de resurse economice. Fiecare centru se finanţează în acelaşi mod ca oricare altul de acest tip. Căminele studenţeşti, de ex., dispun de chiriile plătite de cei care stau acolo; colegiile – de taxele de la elevi; şcolile agricole – de vânzarea produselor lor etc. Totuşi, este limpede că aceste venituri nu sunt mai niciodată suficiente pentru a acoperi toate cheltuielile unui centru, şi cu atât mai puţin dacă se ia în consideraţie că toate lucrările Opus Dei sunt gândite cu un criteriu apostolic şi majoritatea se îndreaptă către persoanele cu puţine resurse economice, care – în multe situaţii – plătesc sume simbolice pentru formarea care li se oferă.

Pentru a face posibile aceste activităţi, Lucrarea se bizuie şi pe contribuţiile membrilor, care îi dau o parte din banii câştigaţi prin munca lor profesională. Dar, mai cu seamă, contează pe ajutorul multor persoane care, fără a face parte din Opus Dei, doresc să colaboreze la unele lucrări de transcendenţă socială şi educativă. Cei care muncesc în fiecare centru încearcă să întărească la persoane individuale dorinţa apostolică, preocuparea socială, sensul comunitar ce îi îndeamnă să colaboreze activ la realizarea acestor lucrări. Întrucât este vorba de munci, prestate cu seriozitate profesională, care corespund necesităţilor reale ale societăţii, în majoritatea cazurilor răspunsul a fost generos. Dumneavoastră ştiţi, de pildă, că Universitatea din Navarra se bazează pe o Asociaţie de Prieteni cu aproximativ 12.000 de membri.

Finanţarea fiecărui centru este autonomă. Fiecare funcţionează independent şi încearcă să obţină fondurile necesare de la persoanele interesate în realizarea acelei munci concrete.

Cum se dezvoltă Opus Dei în alte ţări, în afară de Spania? Care este influenţa sa în Statele Unite, Anglia, Italia etc.?

În prezent fac parte din Opus Dei persoane reprezentând şaizeci şi opt de naţionalităţi, care lucrează în toate ţările din America şi Europa occidentală şi în câteva ţări din Africa, Asia şi Oceania.

Influenţa exercitată de Opus Dei în toate aceste ţări este o influenţă spirituală. Constă în esenţă în a ajuta persoanele care se apropie de munca noastră să trăiască mai stăruitor spiritul evanghelic în viaţa lor obişnuită. Aceşti oameni muncesc în cele mai diferite locuri: sunt printre ei, de la ţărani care cultivă pământul în sate îndepărtate din regiunea muntoasă andină, până la bancheri de pe Wall Street. Opus Dei le arată tuturor că munca lor curentă – fie umilă, fie strălucită sub aspect omenesc – are o mare valoare şi poate fi un mijloc extrem de eficace pentru a-i iubi şi a-i sluji pe Domnul şi pe ceilalţi oameni. Îi învaţă să-şi iubească toţi semenii, să le respecte libertatea, să acţioneze – cu deplină autonomie, în modul care li se pare cel mai potrivit – pentru a spulbera neînţelegerile şi intoleranţa dintre oameni şi pentru ca societatea să fie mai dreaptă. Aceasta este singura influenţă a Opus Dei oriunde activează.

Referindu-mă la lucrările sociale şi educative pe care Opera le promovează îndeobşte, vă pot spune că acestea răspund în fiecare loc condiţiilor concrete şi necesităţilor societăţii. Nu am date amănunţite despre toate aceste lucrări fiindcă, aşa cum am mai arătat, organizaţia noastră este foarte descentralizată. Aş putea menţiona, ca un exemplu dintre multele posibile, Midtown Sports and Cultural Center în Near West Side din Chicago, care oferă programe educative şi sportive locuitorilor din cartier. O parte importantă a muncii lor constă în promovarea convieţuirii şi a bunelor raporturi între diferitele grupuri etnice de acolo. Altă lucrare de interes în Statele Unite se desfăşoară la The Heights, în Washington, unde se ţin cursuri de orientare profesională, programe speciale pentru studenţii supradotaţi etc.

În Anglia s-ar putea evidenţia activitatea căminelor de studenţi, care le oferă acestora nu numai găzduire, ci şi diferite programe pentru a-şi completa formarea culturală, umană şi spirituală. Netherhall House din Londra poate prezenta un interes deosebit prin caracterul său internaţional. Au convieţuit în acest cămin studenţi din peste cincizeci de ţări. Mulţi dintre ei nu sunt creştini, casele Lucrării fiind deschise tuturor, fără discriminare rasială şi nici religioasă.

Pentru a nu mă extinde prea mult, voi mai menţiona doar o altă lucrare, Centro Internazionale della Gioventù lavoratrice de la Roma. Acest centru pentru formarea profesională a muncitorilor tineri a fost comandat organizaţiei Opus Dei de către Papa Ioan al XXIII-lea şi inaugurat de Papa Paul al VI-lea, cu mai puţin de un an în urmă.

Cum vedeţi viitorul pentru Opus Dei în anii ce vor urma?

Opus Dei este încă foarte tânără. Treizeci şi nouă de ani pentru o instituţie este abia un început. Sarcina noastră este să colaborăm cu toţi ceilalţi creştini în marea misiune de a fi martori al Evangheliei lui Cristos; să amintim că această veste bună poate fi un sprijin în orice situaţie. Ne aşteaptă o muncă uriaşă. Este o mare fără margini, pentru că atâta vreme cât există oameni pe pământ, oricât de mult s-ar schimba formele tehnice de producţie, aceştia vor avea o muncă pe care s-o poată oferi Domnului, pe care s-o poată sfinţi. Cu harul Domnului, Lucrarea vrea să-i înveţe să facă din această muncă un serviciu tuturor oamenilor de orice condiţie, rasă, religie. Slujindu-i astfel pe oameni, îl vor sluji pe Dumnezeu.

Dumneavoastră v-aţi referit la prezenţa femeii în viaţa publică, în politică. Actualmente se fac în Spania paşi importanţi în acest sens. Care este în opinia dumneavoastră munca specifică pe care femeia trebuie s-o realizeze în acest domeniu?

Prezenţa femeii în ansamblul vieţii sociale este un fenomen logic şi cu desăvârşire pozitiv, parte din acel fapt mai amplu la care m-am referit înainte. O societate modernă, democratică, trebuie să recunoască dreptul femeii de a participa activ la viaţa politică şi trebuie să creeze condiţiile favorabile pentru ca să-şi exercite acest drept toate cele care o doresc.

Femeia care vrea să se dedice activ conducerii treburilor publice este obligată să se pregătească aşa cum se cuvine, pentru ca activitatea ei în viaţa obştească să fie responsabilă şi pozitivă. Orice muncă profesională impune o formare prealabilă şi, apoi, un efort constant pentru a îmbunătăţi această pregătire şi a o adapta noilor circumstanţe care intervin. Această exigenţă constituie o îndatorire cu totul deosebită pentru cei care aspiră să ocupe posturi de conducere în societate, căci sunt chemaţi să îndeplinească o funcţie foarte importantă, de care depinde bunăstarea tuturor.

O femeie cu o pregătire adecvată trebuie să poată găsi deschis întregul câmp al vieţii publice, la toate nivelurile. În acest sens, nu se pot preciza nişte sarcini specifice, care să-i revină doar ei. Cum am mai spus înainte, în acest domeniu specificul este dat nu atât de sarcina sau de postul respectiv, cât mai cu seamă de modul de îndeplinire al acestei funcţii, de soluţiile nuanţate pe care condiţia sa de femeie le va găsi pentru problemele cu care se confruntă şi chiar de descoperirea şi dezbaterea acestor probleme.

În virtutea înzestrării naturale care îi este proprie, femeia poate îmbogăţi mult viaţa civilă. Acest lucru este evident dacă privim cu atenţie vastul câmp al legislaţiei sociale sau al celei referitoare la familie. Calităţile feminine vor fi cea mai bună garanţie că se vor respecta valorile autentice omeneşti şi creştine, în momentul luării măsurilor care afectează în vreun fel viaţa familiei, mediul educativ, viitorul tinerilor.

Tocmai am menţionat importanţa valorilor creştine în soluţionarea problemelor sociale şi referitoare la familie şi vreau să subliniez aici transcendenţa sa în toată viaţa publică. Ca și la bărbat, când femeia trebuie să se ocupe de o activitate politică, credinţa creştină îi conferă responsabilitatea de a realiza un adevărat apostolat, adică un serviciu creştin adus întregii societăţi. Nu este vorba de a reprezenta oficial sau oficios Biserica în viaţa publică şi, cu atât mai puţin, de a se servi de Biserică pentru propria carieră personală sau pentru interese de partid. Dimpotrivă, este vorba de a-şi forma în deplină libertate propriile opinii în toate aceste subiecte lumeşti unde creştinii sunt liberi şi de a-şi asuma responsabilitatea personală a gândirii şi modului de a acţiona, întotdeauna consecvent cu credinţa care se profesează.