Lista numerelor

Există 12 numere în «Forja», al căror subiect Isus Cristos .

Dumnezeu îmi este Tată! — Dacă meditezi bine asupra acestui lucru, nu vei dori să renunți la un gând atât de consolator.

— Isus este Prietenul meu! (încă o descoperire prețioasă) Mă iubește cu toată divina Iubire a Inimii Sale.

— Sfântul Duh este Mângâietorul meu! El îmi conduce pașii de-a lungul drumului meu. Gândește-te bine la aceasta! Ești al lui Dumnezeu… și Dumnezeu este al tău.

Trăiește lângă Cristos! Să exiști și tu în Evanghelie, ca unul care viețuiește cu Petru, cu Ioan, cu Andrei…, căci acum și Cristos este viu: „Isus Christus, heri et hodie, ipse et in saecula!“ — Isus Cristos este viu! Astăzi ca și ieri: este același întru vecie.

Când vederea ni se tulbură, când privirile noastre își pierd claritatea, atunci simțim nevoia de a merge înspre lumină. Și Isus ne-a spus că El este lumina lumii și că a venit să vindece pe cei bolnavi.

Iată de ce trebuie să faci în așa fel încât necazurile, căderile tale — dacă Domnul le îngăduie — să nu te depărteze de Cristos, ci, dimpotrivă, să te apropie de El!

Dumnezeul meu, ce ușor este să perseverăm când știm că Tu ești Bunul Păstor, și noi — tu și eu… — oile turmei Tale!

— Știm, într-adevăr, că Bunul Păstor Își dă viața întreagă pentru fiecare din oile sale.

Vrei să fii tare? Dă-ți mai întâi seama că ești foarte slab. Apoi să te lași în grija lui Cristos care este un Părinte și un Frate și un Învățător care ne dă tărie, dându-ne mijloacele de a învinge, și anume, sacramentele. Recurgi, deci, la ele!

Secretul mare al sfinţeniei se rezumă la o tot mai mare asemănare cu El, care este singurul şi cel mai bun Model.

Când te vei pregăti să te rogi și când nu vei vedea nimic și te vei simți confuz și vlăguit, îți semnalez calea: nu te mai gândi la tine, și în schimb întoarce-ți privirile spre Patimile Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Fii convins: după cum a făcut cu cei trei Apostoli, cei mai apropiați, în grădina măslinilor, El n-o cere și nouă: „vegheați și vă rugați“.

Atunci când deschizi Sfânta Evanghelie, gândește-te că tot ceea ce se spune acolo despre faptele și pildele lui Isus Cristos trebuie nu doar știut, ci și trăit. Totul, fiecare întâmplare relatată, a fost prezentată cu minuțiozitate astfel încât să o poți transpune în viața de zi cu zi.

— Domnul i-a chemat pe catolici pentru ca ei să-l urmeze îndeaproape. În acest Text Sfânt, în care găsești Viața lui Isus, trebuie să descoperi și propria ta viață.

Vei învăța să întrebi și tu, precum Apostolul [Paul], însuflețit de iubire: „Doamne, ce vrei să fac?” — Voința lui Dumnezeu!, va fi răspunsul care va răsuna răspicat în sufletul tău.

Așadar, întoarce-te în fiecare zi la Evanghelie, citește-o și trăiește-o ca învățătură concretă. — La fel au făcut și sfinții.

Dacă vrei ca inima ta să reacționeze cum trebuie, te sfătuiesc sa te adăpostești, în gând într-una din Rănile Mântuitorului; în felul acesta vei fi foarte aproape de El, lipit de El, îi vei simți inima bătând… și-L vei urma în tot ce-ți va cere.

Rugăciunea este, fără îndoială, „consolarea“ celor care-L iubesc pe Isus, ca noi.

Crucea simbolizează viața apostolatului lui Cristos cu o putere și cu un adevăr care place deopotrivă sufletului și trupului, chiar dacă se întâmplă ca ea să ne coste și să-i resimțim greutatea.

Înțeleg că din Iubire vrei să suferi cu Cristos; că vrei ca între El și călăii care-L biciuiesc să-i interpui proprii umeri; să-ți oferi capul în locul capului său ca să primească cununa de spini; și picioarele și mâinile tale pentru cuie… sau ca, cel puțin, s-o însoțești pe Maica Noastră, Sfânta Maria, pe Calvar, și să te acuzi pe tine însuți de a fi săvârșit deicid prin păcatele tale…, și să suferi, să iubești.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură