Lista numerelor

Există 12 numere în „Forja” al căror subiect este Isus Cristos  → Patimă și moarte.

Cristos, El care s-a suit în pe Cruce, cu brațele larg desfăcute de o parte și de alta, cu gesturi Veșnicului Preot, are încredere în noi — care nu suntem nimic — să ducem oamenilor roadele Răscumpărării Sale.

Cristos a suferit prin tine și pentru tine, pentru a te smulge din robia păcatului și a imperfecțiunii.

În sacramentul Penitenței, Isus ne acordă iertare.

— Prin aceasta ne sunt distribuite meritele lui Cristos, El care din iubire pentru noi se află pe Cruce, cu brațele întinse și străpuns pe lemn mult mai mult de iubirea ce ne-o poartă decât de piroane.

Domnul este pe Cruce și ne spune de acolo: Sufăr pentru ca frații mei oamenii să ie fericiți nu numai în Cer, dar, în măsura posibilului, și pe Pământ, dacă respectă preasfânta Voința a Tatălui meu ceresc.

Când ne așezăm pe Golgota, acolo unde a murit Isus, experiența păcatelor noastre personale trebuie să ne facă să suferim și să luăm o hotărâre mai matură și mai profundă de a nu-L mai supăra vreodată.

Contemplă Patima lui Cristos ca s-o trăiești cu El: împrumută-I adesea, în fiecare zi, spatele tău, când e biciuit; oferă-I fruntea pentru cununa de spini.

— În țara mea se spune că „iubirea se plătește prin iubire“.

Chiar dacă ne doare să o recunoaştem — şi Îl rog pe Dumnezeu să mărească în noi această durere —, eu şi tu, nu suntem străini de moartea lui Cristos, căci păcatele oamenilor au fost loviturile de ciocan care L-au pironit pe lemnul Crucii.

Când te vei pregăti să te rogi și când nu vei vedea nimic și te vei simți confuz și vlăguit, îți semnalez calea: nu te mai gândi la tine, și în schimb întoarce-ți privirile spre Patimile Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Fii convins: după cum a făcut cu cei trei Apostoli, cei mai apropiați, în grădina măslinilor, El n-o cere și nouă: „vegheați și vă rugați“.

Înțeleg că din Iubire vrei să suferi cu Cristos; că vrei ca între El și călăii care-L biciuiesc să-i interpui proprii umeri; să-ți oferi capul în locul capului său ca să primească cununa de spini; și picioarele și mâinile tale pentru cuie… sau ca, cel puțin, s-o însoțești pe Maica Noastră, Sfânta Maria, pe Calvar, și să te acuzi pe tine însuți de a fi săvârșit deicid prin păcatele tale…, și să suferi, să iubești.

Doamne — nu-mi pasă că o repet de mii de ori — vreau să Te însoțesc, suferind cu Tine în umilința și cruzimile Patimii și Crucii.

În fața lui Isus mort pe Cruce roagă-te și meditează: fie ca Viața și Moartea lui Cristos să fie model și stimulent al vieții tale și al răspunsului tău la voința divină.

„In silentio et in spe erit fortitudo vestra“ — în tăcere și în speranță stă tăria voastră — îi asigură Domnul pe ai săi. A tăcea și a se încrede, iată două căi esențiale în clipele de restriște când ajutorul semenilor îți va fi refuzat.

O suferință pe care o înduri fără să te plângi — observă-L pe Isus în Sfânta Sa Patimă și Moarte — este și ea o dovadă a Iubirii.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură