Lista numerelor

Există 4 numere în «Brazdă», al căror subiect Îmburghezire.

Cineva pe care îl cunoşti, foarte inteligent, un bun cetăţean şi un om cinstit, spunea: „să îndeplineşti legea, dar cu măsură, fără să depăşeşti limitele, cu moderaţie”.

Şi adăuga: „să păcătuieşti?, nu, dar nici să te dăruieşti”.

Îţi provoacă într-adevăr milă aceşti oameni meschini, calculaţi, incapabili să se sacrifice, să se devoteze unui ideal nobil.

Câteodată, în faţa acestor suflete adormite, se naşte în noi dorinţa nebună de a striga, de a le scutura, de a le face să reacţioneze, pentru ca să iasă din această teribilă amorţeală în care se afundă. Este atât de trist să le vezi umblând ca orbii, fără să-şi găsească drumul.

– Cât de bine înţeleg lacrimile lui Isus privind Ierusalimul, izvorâte din caritate perfectă…

Ideologic, eşti foarte catolic. Atmosfera Reşedinţei îţi place… dar ce păcat că liturghia nu este la amiază şi cursurile, după-amiază: ai putea studia după masa de seară, savurând unul sau două pahare de coniac! – Acest „catolicism” al tău nu este adevărat, rămâne doar îmburghezire.

– Nu înţelegi că la, vârsta ta, nu trebuie să mai gândeşti astfel? Ieşi din lenea, din egolatria ta… şi adaptează-te la nevoile celorlalți, la realitatea care te înconjoară; atunci vei lua în serios catolicismul.

Ești expus riscului de a te mulţumi să trăieşti – sau să te gândești că trebuie să trăieşti – ca „un copil cuminte”, care locuieşte într-o casă bine orânduită, fără probleme, şi care nu cunoaşte decât fericirea.

Aceasta este o caricatură a căminului din Nazaret: Cristos, pentru că aducea fericire şi ordine, a plecat să răspândească aceste comori printre bărbaţii şi femeile din toate timpurile.

Referințe la Sfânta Scriptură