Lista numerelor

În fiecare zi te vezi pe tine însuţi mai absorbit de Dumnezeu…, îmi spui. – În fiecare zi, atunci, vei fi mai aproape de fraţii tăi.

Urmezi un plan de viaţă exigent: te scoli devreme, îţi faci rugăciunea, frecventezi Sacramentele, munceşti sau studiezi mult, eşti sobru, te mortifici… dar observi că îţi lipseşte ceva!

Du în dialogul tău cu Dumnezeu această constatare: întrucât sfinţenia – lupta pentru a o atinge – este plenitudinea carităţii, trebuie să reconsideri dragostea ta pentru Dumnezeu şi, prin El, pentru ceilalţi. Poate vei descoperi atunci, ascunse în sufletul tău, defecte mari împotriva cărora nici măcar nu luptai: nu eşti un copil bun, nici un frate bun şi, cum îţi iubești dezordonat „sfinţenia”, eşti invidios.

Te „sacrifici” în multe detalii „personale”: de aceea ești atât de legat de sinele tău, de persoana ta şi, în fond, nu trăieşti nici pentru Dumnezeu, nici pentru ceilalţi; ci numai pentru tine.

Uneori încerci să te justifici, spunând că eşti distrat, cu capul în nori sau că, din fire, eşti rece, foarte rezervat. Şi adaugi că, din această cauză, nu cunoști bine nici măcar persoanele cu care locuieşti.

– Ascultă, nu-i așa că nu te liniștește această scuză?

Pune multă viziune supranaturală în toate detaliile vieții tale obișnuite, te-am sfătuit. Și am adăugat imediat: conviețuirea îți oferă multe ocazii, de-a lungul zilei.

A trăi caritatea înseamnă a respecta mentalitatea celorlalţi; a ne bucura că își urmează drumul lor spre Dumnezeu…, fără să încercăm să îi facem să gândească la fel ca noi și nici să ni se alăture.

– M-am gândit să îți împărtășesc această considerație: aceste căi, diferite, sunt paralele; urmând-o pe a sa, fiecare va ajunge la Dumnezeu…; nu te pierde în comparaţii, nu căuta să afli cine ajunge cel mai sus: asta nu are importanță, ceea ce contează este ca toţi să ajungem la final.

Acela este plin de defecte! Bine… Dar, pe lângă faptul că oameni perfecţi nu se găsesc decât în Cer, şi tu îţi târăşti defectele tale şi, cu toate acestea, ceilalți te suportă, mai mult, te stimează, pentru că te iubesc cu dragostea pe care Isus Cristos le-a dăruit-o alor Săi, care aveau o mulțime de slăbiciuni!

– Învaţă această lecţie!

Te plângi: nu este înţelegător!… Eu am certitudinea că face tot ce poate pentru a te înţelege. Dar tu, când vei face, oare, un mic efort pentru a-l înţelege?

Sunt de acord, admit! Această persoană s-a purtat rău; comportarea ei este blamabilă şi nedemnă; se vede că acest om nu are cinste.

– Din punct de vedere omenesc, nu merită decât dispreţ! ai adăugat.

– Insist: te înţeleg, dar nu împărtășesc ultima ta idee; această viaţă meschină este sacră; Cristos a murit pentru a o răscumpăra. Dacă El nu a dispreţuit-o, cum poţi îndrăzni tu să o faci?

Dacă prietenia ta se înjoseşte până la a se face complice cu mizeriile altora, ea se reduce la o tristă conivenţă, care nu merită nici cea mai mică stimă.

E adevărat că viaţa, care este în sine limitată şi nesigură, devine, uneori, grea. – Dar acest lucru va contribui la a te face mai supranatural, la a te face să vezi mâna lui Dumnezeu şi, astfel, vei fi mai uman și mai înţelegător faţă de cei din jurul tău.

Indulgenţa este proporţională cu autoritatea. Un simplu judecător trebuie să-l condamne – acordând, poate, circumstanţe atenuante – pe acuzatul care și-a recunoscut vinovăția. Puterea suverană a unei ţări acordă, uneori, o amnistie sau o grațiere. Dumnezeu iartă totdeauna sufletul care se căiește.

„Prin voi L-am văzut pe Dumnezeu, care a uitat de nebuniile și de jignirile mele şi m-a primit cu toată afecţiunea unui Tată”. Iată ce le-a scris alor săi, pocăit, un fiu risipitor al secolului XX, la reîntoarcerea în casa părintească.