Lista numerelor

Nu are timp?… Cu atât mai bine. Tocmai aceia care nu au timp sunt cei care-L interesează pe Cristos.

Munca este vocaţia originară a omului; este o binecuvântare a lui Dumnezeu, şi cei care o consideră o pedeapsă se înşală lamentabil.

Domnul, cel mai bun Tată, l-a aşezat pe primul om în Paradis «ut operaretur» – ca să muncească.

Studiul, munca: obligaţii inevitabile ale oricărui creştin; mijloace de ne a apăra împotriva duşmanilor Bisericii şi de a atrage – cu prestigiul nostru profesional – alte suflete care, fiind bune, luptă izolat. Sunt arma fundamentală pentru cel care vrea să fie apostol în mijlocul lumii.

Mă rog la Dumnezeu ca adolescenţa şi tinereţea lui Isus să-ţi servească drept model, când discuta cu învățații Templului, ca și atunci când lucra în atelierul lui Iosif.

Cei treizeci şi trei de ani ai lui Isus… treizeci au fost de tăcere şi de obscuritate, de ascultare şi de muncă…

Îmi scria un băiețandru: „idealul meu este atât de mare încât numai marea îl poate cuprinde”. – I-am răspuns: şi ce-i cu Tabernacolul, care este atât de „mic”? Şi cu atelierul atât de „comun” din Nazaret? – În măreţia lucrurilor obişnuite ne așteaptă El.

În faţa lui Dumnezeu, nicio ocupaţie nu este prin ea însăşi măreață sau măruntă. Totul dobândeşte valoarea Dragostei cu care se realizează.

Eroismul muncii constă din a „termina” fiecare îndatorire.

Insist: în simplitatea muncii tale obişnuite, în detaliile monotone ale fiecărei zile, trebuie să descoperi secretul – ascuns pentru atât de mulți – al măreției și al noutății: Dragostea.

Te ajută mult – îmi spui – acest gând: din epoca primilor creştini, cât de mulți negustori s-au făcut sfinți?

Şi vrei să dovedeşti că şi acum acest lucru este posibil… – Domnul nu te va părăsi în această strădanie.

Şi tu ai o vocaţie profesională care te „îmboldeşte”. – Ei bine, acest „imbold” este cârligul pentru a pescui oameni.

Rectifică, în consecinţă, intenţia ta şi nu uita să dobândeşti cât mai mult prestigiu profesional posibil, pentru slujirea lui Dumnezeu şi a sufletelor. Domnul contează şi El pe „aceasta”.

Pentru a termina lucrurile, trebuie să le începi.

– Pare un truism; dar cât de des îți lipsește această hotărâre simplă! Și… cât de mult se bucură satana de ineficiența ta!

Preocupări?... Eu nu am preocupări – ți-am spus –, pentru că am multe ocupaţii.

Treci printr-o perioadă critică: simți o oarecare teamă; dificultăți în adaptarea planului tău de viaţă; o trudă copleşitoare: cele douăzeci şi patru de ore ale zilei nu îţi ajung pentru a-ţi îndeplini toate obligaţiile.

– Ai încercat să urmezi sfatul Apostolului: „totul să se facă în armonie şi în ordine!”. Altfel spus, în prezenţa lui Dumnezeu, cu El, prin El şi numai pentru El.

Când îţi împarți timpul, trebuie să te gândești și cum vei folosi momentele libere care apar pe neaşteptate.

Am considerat întotdeauna odihna ca o îndepărtare de obligaţiile cotidiene, niciodată ca nişte zile de trândăvie.

A te odihni înseamnă a-ți face plinul: să aduni forţe, să formulezi idealuri, să faci proiecte… într-un cuvânt: să-ți schimbi preocupările, pentru a reveni apoi – cu un nou elan – la treburile obişnuite.

Acum, când ai multe lucruri de făcut, toate „problemele” tale au dispărut… Fii sincer: pentru că te-ai hotărât să lucrezi pentru El, nu mai ai timp să te gândeşti la egoismele tale.

Rugăciunile jaculatorii nu stânjenesc munca, aşa cum bătăile inimii nu stânjenesc mişcările corpului.

A-ţi sfinţi propria muncă nu este o himeră: este misiunea oricărui creştin… a ta şi a mea.

– Este ceea ce a descoperit un ajustor care făcea următorul comentariu: „mă face nebun de bucurie siguranţa că eu, mânuind strungul şi cântând, cântând mult – în mine şi cu voce tare – pot deveni sfânt…; cât de bun este Dumnezeul nostru!”

Munca ți se pare ingrată, mai ales când vezi cât de puțin îl iubesc colegii tăi pe Dumnezeu şi, în acelaşi timp, fug de harul şi de binele pe care doreşti să le oferi.

Trebuie să încerci să compensezi aceste omisiuni, dăruindu-te lui Dumnezeu şi în munca ta – aşa cum nu ai mai făcut-o niciodată până acum – transformând-o într-o rugăciune care se ridică la Cer, pentru întreaga omenire.

A munci cu bucurie nu este echivalent cu a munci „distrându-te”, fără profunzime, ca pentru a te descotorosi de o greutate stânjenitoare.

– Încearcă să eviţi ca, din neatenție sau din superficialitate, eforturile tale să-şi piardă valoarea şi, în cele din urmă, să riști să te prezinţi, în faţa lui Dumnezeu cu mâinile goale.

Unii acţionează cu prejudecăţi în munca lor; din principiu, ei nu se încred în nimeni şi, desigur, nu înţeleg nevoia de a-şi sfinţi munca. Dacă le vorbești despre asta, îţi răspund să nu le mai adaugi încă o povară la aceea a muncii propriu-zise, pe care o suportă de nevoie, ca pe o greutate.

– Iată una dintre bătăliile pașnice pe care trebuie să le câştigăm: să-L găsim pe Dumnezeu în munca noastră şi – cu El şi precum El – să îi slujim pe ceilalți.

Ţi se face frică în faţa greutăţilor şi dai îndărăt. Ştii cum poate fi rezumat comportamentul tău? – Comoditate, comoditate și iar comoditate! Ai spus că ești gata să te dăruiești, să te dăruiești pe deplin, şi rămâi în stadiul de ucenic de erou.Reacţionează cu maturitate!

Tu, care ești student, adâncește-te în cărţile tale cu spirit apostolic, cu convingerea intimă că aceste ore, atât de multe, sunt deja – şi chiar acum – un sacrificiu spiritual oferit lui Dumnezeu, binefăcător pentru omenire, pentru ţara ta, pentru sufletul tău.