Lista numerelor

În fața tabloului oferit de oamenii fără credinţă, fără speranţă; în fața creierelor care se agită, aproape disperate, căutând un motiv pentru a fi în viață, tu ai găsit un ţel: El!

Şi această descoperire va introduce permanent în existenţa ta o bucurie nouă: ea te va transforma şi te va face să descoperi în fiecare zi o mulţime de lucruri frumoase, care ţi-au fost necunoscute până atunci şi care sunt semnul amplorii bucuriei pe care o oferă drumul foarte larg care te duce la Dumnezeu.

A spera nu înseamnă a începe să vezi lumina, ci a fi sigur, cu ochii închişi, că Domnul o are din plin şi trăieşte în această strălucire. El este lumina.

„Rugăciunea” este umilinţa omului care recunoaşte profunda lui mizerie şi măreţia lui Dumnezeu, Căruia I se adresează şi pe care Îl adoră, aşteptând totul de la El şi nimic de la sine însuşi.

„Credinţa” este umilinţa raţiunii, care renunţă la propriul său criteriu şi care se prosternează în faţa judecăţilor şi a autorităţii Bisericii.

„Ascultarea” este umilinţa voinţei, care se supune voinţei celuilalt, pentru Dumnezeu.

„Castitatea” este umilinţa cărnii, care se supune spiritului.

„Mortificarea” exterioară este umilinţa simţurilor.

„Căinţa” este umilinţa tuturor pasiunilor, jertfite Domnului.

– Umilinţa este adevărul pe drumul luptei ascetice.

Nu uita că în chestiunile omeneşti şi ceilalţi pot avea dreptate: văd aceeaşi problemă ca şi tine, dar dintrun punct de vedere diferit, sub o altă lumină, cu o altă umbră, cu un alt contur.

– Numai în materie de credinţă şi de morală există un criteriu indiscutabil: acela al Mamei noastre Biserica.

Nu te înţeleg atunci când, vorbind despre chestiuni de morală şi de credinţă, îmi spui că eşti un catolic independent…

– Independent faţă de cine? Această falsă independenţă echivalează cu ieşirea de pe calea lui Cristos.

Să nu cedezi niciodată în ceea ce privește doctrina Bisericii. – Când se face un aliaj, metalul cel mai bun este cel care se pierde.

Mai mult, acest tezaur nuţi aparţine şi – aşa cum povestește Evanghelia – Stăpânul îţi poate cere socoteală în momentul în care te aştepţi cel mai puţin.

Sunt de acord cu tine că există unii catolici, practicanţi şi chiar pioşi în ochii celorlalţi şi, probabil, sinceri în convingerile lor, care îi slujesc cu naivitate pe duşmanii Bisericii.

– S-a strecurat în propria lor casă, sub diferite denumiri întrebuințate greșit – ecumenism, pluralism, democraţie –, cel mai rău adversar, ignoranța.

Este la fel de ușor acum ca și pe vremea lui Isus Cristos să spui nu: să negi sau să interzici un adevăr de credință. – Tu, care te declari catolic, trebuie să pleci de la „da”.

– Apoi, prin studiu, vei fi capabil să expui motivele certitudinii tale: că nu există contradicție – nu poate să existe – între Adevăr și știință, între Adevăr și viață.

„Acesta este Trupul meu…” şi Isus s-a jertfit, ascunzându-se sub aparența pâinii. Acum este acolo, cu Carnea şi cu Sângele Său, cu Sufletul şi cu Dumnezeirea Sa; la fel ca în ziua când Toma a pus degetele pe Rănile glorioase.

Cu toate acestea, în atâtea ocazii, tu treci fără ca măcar să schiţezi un scurt salut, de simplă bună cuviinţă, așa cum o saluți pe oricare dintre cunoştinţele tale, pe care o întâlneşti pe stradă.

– Ai mai puțină credință decât Toma!

A urmat calea necurăției, cu tot trupul său…, şi cu tot sufletul său. – Încetul cu încetul, credinţa lui s-a estompat…, cu toate că este perfect conştient că nu este o problemă de credinţă.

Creştinismul este „insolit”, nu stă în rândul lucrurilor din această lume. Şi, poate, aici stă „cel mai mare inconvenient” al său, şi stindardul oamenilor lumești.

După câte spui, nu te poţi mulţumi să trăieşti ca alții, cu credinţa de duzină. – Într-adevăr, tu trebuie să ai o credinţă personală, cu simțul responsabilității.