Lista numerelor

M-ai asigurat că vrei să lupţi neîncetat. Şi acum mi te întorci abătut.

Vezi, chiar din punct de vedere omenesc nu este bine să primeşti lucrurile gata făcute, fără piedici. Trebuie neapărat să pui și tu ceva – mult! – de la tine. Dacă nu, cum vei deveni oare sfânt?

Fidelitatea față de Dumnezeu presupune să lupți. Și luptă corp la corp, om cu om – omul cel vechi împotriva omului lui Dumnezeu –, un lucru mărunt după altul, fără să cedezi.

Sfinţenia, efortul autentic de a o atinge, nu-şi îngăduie nici pauze, nici vacanţe.

Trebuie să cultivăm în sufletul nostru o autentică oroare de păcat. Doamne – repetă cu inima plină de remușcări – fie să nu te mai supăr! Dar nu te speria dacă resimţi greutatea acestui biet trup şi a pasiunilor omeneşti: ar fi o prostie şi o naivitate copilărească să-ţi dai seama acum că „aceasta” există. Nimicnicia ta nu trebuie să fie un obstacol, ci un imbold să te unești mai mult cu Dumnezeu, să Îl cauți cu perseverenţă, pentru că El ne purifică.

Suișuri şi coborâșuri. Tu ai prea multe suișuri și coborâșuri: cauza este limpede: până acum ai dus o viaţă uşoară şi nu vrei să admiți că de la „dorinţă” la „dăruirea de sine” este o distanţă considerabilă.

Astfel, hoinărind, cu această frivolitate interioară și exterioară, cu aceste ezitări în fața tentațiilor și cu acest a vrea fără să vrei, este imposibil să avansezi în viața interioară.

Întotdeauna m-am gândit că, pentru mulţi, „mâine”, „după aceea” înseamnă împotrivire față de har.

Alt paradox al drumului spiritual: sufletul care are cel mai puţin nevoie de reformă în conduita sa se străduieşte să o obţină şi nu se opreşte până ce nu a izbutit. Şi dimpotrivă.

Nu ştii ce a pus stăpânire pe tine, dacă este o oboseală fizică sau un fel de oboseală interioară, sau amândouă deodată…: lupți fără să lupţi, fără dorinţa unei schimbări pozitive autentice, pentru a transmite sufletelor bucuria şi dragostea lui Cristos.

Îţi voi aminti cuvintele clare ale Duhului Sfânt: va fi încununat doar acela care a luptat «legitime» – cu adevărat, în pofida tuturor îndoielilor.

Aş putea să mă comport mai bine, să acţionez cu mai multă hotărâre, să răspândesc în jurul meu mai mult entuziasm… De ce nu o fac? Pentru că – iartă-mi sinceritatea – eşti un caraghios: diavolul ştie prea bine că una dintre porţile cele mai prost păzite ale sufletului este aceea a prostiei omeneşti: vanitatea. Pe acolo dă atacul cu toată forţa: amintiri pseudo-sentimentale, complexe de oaie neagră, care te fac să vezi lucrurile într-un fel isteric, impresia amăgitoare a unei lipse de libertate…

Ce aştepţi pentru a urma cuvintele Învăţătorului: vegheaţi şi rugaţi-vă, căci nu cunoaşteţi nici ziua, nici ceasul?

Ai comentat cu un aer de frondă şi nesigur: unii urcă şi alţii coboară… Şi alţii – ca mine – suntem mai înceți pe drum.

Nepăsarea ta m-a întristat şi am adăugat: pe trândavi îi târăsc cei care urcă şi, de obicei, cu și mai multă forță, cei care coboară. Gândeşte-te la penibila rătăcire în care eşti pe cale să te afunzi: preasfințitul episcop de Hippona a spus-o deja: a nu înainta înseamnă a merge îndărăt.

Sunt în viaţa ta două elemente care nu se potrivesc: capul și sentimentul.

Inteligența – luminată de credință – îţi arată clar nu numai drumul, ci şi diferenţa dintre moduleroic și cel stupid de a-l parcurge. Mai ales, te aşază în faţa măreţiei şi frumuseţii divine ale lucrărilor pe care Sfânta Treime le încredinţează mâinilor noastre.

Sentimentul, în schimb, se leagă de tot ceea ce dispreţuieşti, chiar și atunci când îl consideri demn de dispreț. Este ca şi cum o mie de fleacuri pândesc cea mai mică ocazie și de îndată ce – din cauza oboselii fizice sau a pierderii viziunii supranaturale – sărmana ta voinţă slăbeşte, aceste nimicuri se acumulează și se agită în imaginaţia ta până când formează un munte care te apasă şi te descurajează: greutăţile muncii; împotrivirea față de ascultare; lipsa de mijloace; mirajul unei vieţi uşoare; tentaţii mici şi mari, respingătoare; puseuri de sensibilitate; oboseala; gustul amar al mediocrităţii spirituale… Şi, câteodată, şi teama: teama pentru că ştii că Dumnezeu vrea ca tu să fii sfânt şi nu eşti.

Îngăduie-mi să-ţi vorbesc fără menajamente. Ai prea multe „motive” să îți întorci spatele şi îţi lipseşte îndrăzneala de a răspunde harului pe care El ţi l-a acordat, căci te-a chemat ca să fii un alt Cristos, «ipse Christus» – Cristos însuşi. Ai uitat mustrarea pe care Domnul Nostru i-a adresat-o Apostolului: „harul meu îţi este de ajuns”, care este o confirmarea faptului că dacă vrei, poţi.

Pentru a înainta în viaţa interioară şi în apostolat, nu evlavia sensibilă este necesară, ci o disponibilitate hotărâtă și generoasă a voinței de a răspunde la cerințele divine.

Iată care este marea diferenţă dintre modul natural de a lucra şi cel supranatural. Primul începe bine, dar slăbeşte pe parcurs. Al doilea începe la fel de bine…, dar apoi se străduiește să continue și mai bine.

Ce perfecţiune creştină vrei să atingi, dacă urmezi întotdeauna capriciul tău, „ceea ce-ţi place”…? Dacă nu le combaţi, toate aceste defecte ale tale vor da rodul logic al lucrărilor proaste. Iar voința ta – care nu va fi călită într-o luptă perseverentă – nu-ți va sluji la nimic când va veni o situație dificilă.