Dar să urmăm firul parabolei. Şi fecioarele nechibzuite ce fac? Începând din acel moment îşi dedică strădaniile pregătirii în aşteptarea soţului: merg să cumpere ulei. Dar s-au hotărât târziu şi, în timp ce mergeau să cumpere ulei, a venit mirele; cele ce erau gata au intrat cu el la nuntă şi s-a închis uşa. Mai pe urmă au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne⁵!”. Nu au rămas inactive: au încercat ceva... Dar au auzit vocea care le răspunde cu duritate: Nu vă cunosc⁶! Nu au ştiut sau nu au vrut să se pregătească cu solicitudinea datorată, şi au uitat să-şi ia măsura de precauţie înţeleaptă de a cumpăra din timp ulei. Le-a lipsit generozitatea pentru a îndeplini până la capăt puţinul care li s-a încredinţat. Aveau, de fapt, la dispoziţie multe ore, dar le-au irosit.

Să ne gândim cu curaj la viaţa noastră. De ce nu găsim, uneori, acele minute pentru a termina cu dragoste lucrul care ne revine şi care este mijlocul sfinţirii noastre? De ce neglijăm obligaţiile familiale? De ce ne grăbim în momentele de rugăciune, în momentele când asistăm la sfânta Liturghie? De ce ne lipsesc seninătatea şi calmul pentru a ne îndeplini îndatoririle şi ne lăsăm fără nicio grabă conduşi de capriciile personale? Mi-aţi putea răspunde: sunt fleacuri. Da, e adevărat: dar aceste fleacuri sunt uleiul, uleiul nostru, care menţine flacăra vie şi lumina aprinsă.