Lista numerelor

Sinceritate în îndrumarea spirituală

Ştiţi pe de rost obligaţiile drumului vostru de creştini, care vă va conduce fără oprire şi cu linişte la sfinţenie; sunteţi, de asemenea, preveniţi asupra greutăţilor, practic asupra tuturor, pentru că se întrezăresc deja de la începutul drumului. Acum insist asupra faptului că trebuie să vă lăsaţi ajutaţi, călăuziţi, de un îndrumător de suflete, căruia să îi încredinţaţi toate iluziile voastre sfinte şi problemele cotidiene care vă afectează viaţa interioară, dezastrele pe care le suferiţi, dar şi victoriile.

În această îndrumare spirituală, să fiţi mereu foarte sinceri: nu lăsaţi nimic nespus, deschideţi-vă complet sufletul, fără teamă, nici ruşine. Uitaţi-vă, dacă nu faceţi aşa, acest drum, atât de lin şi de lat, se încurcă, şi ceea ce la început nu era nimic, sfârşeşte prin a se transforma într-un nod care sufocă. Să nu credeţi că aceia care se pierd cad victime unui eşec neaşteptat; fiecare dintre ei s-a rătăcit la începutul cărării sale sau nu a avut grijă mult timp de sufletul său, astfel încât, scăzând treptat forţa virtuţilor sale, şi crescând, în schimb, puţin câte puţin, cea a viciilor, a ajuns să se prăbuşească într-un mod jalnic... O casă nu se dărâmă dintr-o lovitură, în urma unui accident imprevizibil: fie era deja un defect în fundaţia ei, fie neglijenţa celor care o locuiau s-a prelungit mult timp, astfel încât imperfecţiunile, la început mici, au corodat rezistenţa armăturii, motiv pentru care, când a venit furtuna ori s-au revărsat ploi torenţiale, s-a distrus iremediabil, arătând cât de veche era neglijenţa²⁰.

Vă amintiţi de povestea ţiganului care a mers să se spovedească? Nu este decât o poveste, o anecdotă hazlie, pentru că despre spovadă nu se vorbeşte niciodată, în afară de faptul că eu îi preţuiesc mult pe ţigani. Sărăcuţul! Se căia cu adevărat: Taică părinte, eu mărturisesc că am furat un dârlog... – nu e mare lucru, nu-i aşa? – şi după dârlog era un catâr...; şi după, alt dârlog...; şi alt catâr... Şi tot aşa, până la 20. Fiii mei, acelaşi lucru se întâmplă şi în comportamentul nostru: când recunoaştem dârlogul, vine în continuare un întreg şir de înclinaţii proaste, de mizerii care ne înjosesc şi ne ruşinează; şi la fel se întâmplă şi într-o convieţuire: se începe cu o mică ofensă şi se sfârşeşte trăind spate în spate, în cea mai glacială indiferenţă.

Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care ne strică viile; căci viile noastre sunt în floare²¹. Credincioşi în ceea ce este mic, foarte credincioşi în ceea ce este mic. Dacă ne străduim astfel, vom învăţa, de asemenea, să alergăm cu încredere în braţele sfintei Maria, ca fii ai săi. Nu v-am amintit la început că toţi avem foarte puţini ani, atâţia câţi au trecut de când ne-am hotărât să îl tratăm pe Dumnezeu cu intimitatea? Aşa că este de înţeles ca mizeria noastră şi nimicnicia noastră să se apropie de măreţia şi de puritatea sfântă a Maicii lui Dumnezeu care este, de asemenea, mama noastră.

Vă pot povesti o altă anecdotă adevărată, pentru că au trecut deja mulţi ani, destui ani, de când s-a întâmplat, şi pentru că o să vă ajute să vă gândiţi, prin contrastul şi duritatea expresiilor. Conduceam o serie de zile de reculegere pentru preoţi din diverse dieceze. Eu îi căutam cu afecţiune şi cu interes, ca să vină să vorbească, să îşi descarce conştiinţa, pentru că şi preoţii au nevoie de sfatul şi de ajutorul unui frate. Am început să vorbesc cu unul dintre ei, cam necioplit, dar foarte nobil şi sincer; l-am tras de limbă puţin, cu delicateţe şi cu interes sincer, pentru a găsi şi a lecui orice rană care ar fi fost acolo înăuntru, în inima sa. La un moment dat, m-a întrerupt, cu aceste cuvinte: O invidiez foarte tare pe măgăriţa mea; a îndeplinit servicii parohiale în şapte parohii şi nu se poate spune nimic rău despre ea. Ah, dacă aş fi făcut şi eu la fel!

Poate – examinează-te profund! – nici noi nu merităm elogiile pe care acest preot de ţară le aducea măgăriţei lui. Ai muncit atât de mult, ai ocupat posturi cu responsabilitate, ai triumfat în una sau altă însărcinare umană..., dar, în prezenţa lui Dumnezeu, nu găseşti nimic de care nu ar trebui să te plângi? Ai încercat cu adevărat să îi slujeşti pe Dumnezeu şi pe fraţii tăi oamenii, ori ţi-ai alimentat egoismul, gloria personală, ambiţiile tale, succesul tău exclusiv pământesc şi trecător?

Dacă vă vorbesc puţin prea direct, este pentru că eu vreau să fac încă o dată un act de căinţă foarte sincer şi pentru că aş vrea ca fiecare dintre voi să îşi ceară, de asemenea, iertare. La vederea infidelităţii noastre, la vederea atâtor greşeli, slăbiciuni, laşităţi – fiecare cu ale lui –, să-i repetăm Domnului, din adâncul inimii, acele exclamaţii pline de pocăinţă ale lui Petru: Domine, tu omnia nosti, tu scis quia amo te²²!, Doamne, tu toate le ştii: ştii că te iubesc, în pofida mizeriilor mele! Şi îndrăznesc să adaug: Tu ştii că te iubesc tocmai datorită acestor mizerii ale mele, pentru că mă fac să mă sprijin pe tine, care eşti tăria mea: Quia tu es, Deus, fortitudo mea²³. Şi de aici, reîncepem.