Sinceritate în îndrumarea spirituală

Ştiţi pe de rost obligaţiile drumului vostru de creştini, care vă va conduce fără oprire şi cu linişte la sfinţenie; sunteţi, de asemenea, preveniţi asupra greutăţilor, practic asupra tuturor, pentru că se întrezăresc deja de la începutul drumului. Acum insist asupra faptului că trebuie să vă lăsaţi ajutaţi, călăuziţi, de un îndrumător de suflete, căruia să îi încredinţaţi toate iluziile voastre sfinte şi problemele cotidiene care vă afectează viaţa interioară, dezastrele pe care le suferiţi, dar şi victoriile.

În această îndrumare spirituală, să fiţi mereu foarte sinceri: nu lăsaţi nimic nespus, deschideţi-vă complet sufletul, fără teamă, nici ruşine. Uitaţi-vă, dacă nu faceţi aşa, acest drum, atât de lin şi de lat, se încurcă, şi ceea ce la început nu era nimic, sfârşeşte prin a se transforma într-un nod care sufocă. Să nu credeţi că aceia care se pierd cad victime unui eşec neaşteptat; fiecare dintre ei s-a rătăcit la începutul cărării sale sau nu a avut grijă mult timp de sufletul său, astfel încât, scăzând treptat forţa virtuţilor sale, şi crescând, în schimb, puţin câte puţin, cea a viciilor, a ajuns să se prăbuşească într-un mod jalnic... O casă nu se dărâmă dintr-o lovitură, în urma unui accident imprevizibil: fie era deja un defect în fundaţia ei, fie neglijenţa celor care o locuiau s-a prelungit mult timp, astfel încât imperfecţiunile, la început mici, au corodat rezistenţa armăturii, motiv pentru care, când a venit furtuna ori s-au revărsat ploi torenţiale, s-a distrus iremediabil, arătând cât de veche era neglijenţa²⁰.

Vă amintiţi de povestea ţiganului care a mers să se spovedească? Nu este decât o poveste, o anecdotă hazlie, pentru că despre spovadă nu se vorbeşte niciodată, în afară de faptul că eu îi preţuiesc mult pe ţigani. Sărăcuţul! Se căia cu adevărat: Taică părinte, eu mărturisesc că am furat un dârlog... – nu e mare lucru, nu-i aşa? – şi după dârlog era un catâr...; şi după, alt dârlog...; şi alt catâr... Şi tot aşa, până la 20. Fiii mei, acelaşi lucru se întâmplă şi în comportamentul nostru: când recunoaştem dârlogul, vine în continuare un întreg şir de înclinaţii proaste, de mizerii care ne înjosesc şi ne ruşinează; şi la fel se întâmplă şi într-o convieţuire: se începe cu o mică ofensă şi se sfârşeşte trăind spate în spate, în cea mai glacială indiferenţă.