În intimitatea personală, în comportamentul exterior; în raportul cu ceilalţi, în muncă, fiecare trebuie să încerce să se menţină în prezenţa continuă a lui Dumnezeu, cu o conversaţie – un dialog – care nu se manifestă în exterior. Mai bine spus, nu se exprimă în modul obişnuit, cu zgomot de cuvinte, dar se face observat prin efortul şi prin sârguinţa plină de dragoste pe care le depunem pentru a ne îndeplini bine sarcinile, atât cele importante, cât şi cele mărunte. Dacă nu am proceda cu aceeaşi tenacitate, am fi puţini consecvenţi în condiţia noastră de fii ai lui Dumnezeu, pentru că am fi irosit mijloacele pe care Domnul le-a pus providenţial la îndemâna noastră, ca să ajungem la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos²⁴.

În timpul ultimului război spaniol, călătoream frecvent pentru a le oferi asistenţă sacerdotală multor tineri care se aflau pe front. Într-o tranşee, am auzit un dialog care mi-a rămas întipărit în minte. În apropiere de Teruel, un soldat tânăr comenta despre altul, pe care îl văzuse mai nehotărât, lipsit de curaj: Ăsta nu e un om dintr-o bucată! Mi-ar provoca o tristeţe enormă dacă despre vreunul dintre noi s-ar putea afirma, pe bună dreptate, că suntem inconsecvenţi; oameni care dau asigurări că vor să fie creştini autentici, sfinţi, dar care irosesc mijloacele, întrucât în îndeplinirea obligaţiilor lor nu îi arată continuu lui Dumnezeu duioşia lor şi dragostea lor filială. Dacă aşa ar arăta acţiunile noastre, nu am fi, nici tu, nici eu, creştini dintr-o bucată.