Lista numerelor

A căuta prezenţa lui Dumnezeu

Viaţă interioară. Sfinţenia în sarcinile obişnuite, sfinţenia în lucrurile mici, sfinţenia în activitatea profesională, în corvezile de fiecare zi...; sfinţenie pentru a-i sfinţi pe ceilalţi. Visa odată un cunoscut de-al meu – niciodată nu am reuşit să îl cunosc bine! – că zbura într-un avion la mare înălţime, dar nu înăuntru, în cabină; se afla pe aripi. Bietul nenorocit: cât suferea şi cât era de speriat! Se părea că Domnul nostru i-a dat de înţeles că aşa merg – nesigure, cu suişuri şi coborâşuri – prin înălţimile lui Dumnezeu sufletele apostolice cărora le lipseşte viaţa interioară sau care o neglijează: în pericol constant de a cădea, suferind, nesigure.

Şi cred, efectiv, că riscă grav să se rătăcească aceia care se lansează în acţiune – în activism! – şi omit rugăciunea, sacrificiul şi mijloacele indispensabile pentru a dobândi o pietate solidă: frecvenţa sacramentelor, meditaţia, examenul de conştiinţă, lectura spirituală, convorbirea continuă cu preasfânta Fecioară şi cu îngerii păzitori... Toate acestea contribuie în plus, cu eficienţă de neînlocuit, să fie atât de frumoasă ziua creştinului, pentru că din bogăţia lui interioară curg dulceaţa şi fericirea lui Dumnezeu, ca mierea din fagure.

În intimitatea personală, în comportamentul exterior; în raportul cu ceilalţi, în muncă, fiecare trebuie să încerce să se menţină în prezenţa continuă a lui Dumnezeu, cu o conversaţie – un dialog – care nu se manifestă în exterior. Mai bine spus, nu se exprimă în modul obişnuit, cu zgomot de cuvinte, dar se face observat prin efortul şi prin sârguinţa plină de dragoste pe care le depunem pentru a ne îndeplini bine sarcinile, atât cele importante, cât şi cele mărunte. Dacă nu am proceda cu aceeaşi tenacitate, am fi puţini consecvenţi în condiţia noastră de fii ai lui Dumnezeu, pentru că am fi irosit mijloacele pe care Domnul le-a pus providenţial la îndemâna noastră, ca să ajungem la starea de om matur, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos²⁴.

În timpul ultimului război spaniol, călătoream frecvent pentru a le oferi asistenţă sacerdotală multor tineri care se aflau pe front. Într-o tranşee, am auzit un dialog care mi-a rămas întipărit în minte. În apropiere de Teruel, un soldat tânăr comenta despre altul, pe care îl văzuse mai nehotărât, lipsit de curaj: Ăsta nu e un om dintr-o bucată! Mi-ar provoca o tristeţe enormă dacă despre vreunul dintre noi s-ar putea afirma, pe bună dreptate, că suntem inconsecvenţi; oameni care dau asigurări că vor să fie creştini autentici, sfinţi, dar care irosesc mijloacele, întrucât în îndeplinirea obligaţiilor lor nu îi arată continuu lui Dumnezeu duioşia lor şi dragostea lor filială. Dacă aşa ar arăta acţiunile noastre, nu am fi, nici tu, nici eu, creştini dintr-o bucată.

Permiteţi-mi să vă amintesc încă o dată drumul pe care Dumnezeu speră să îl parcurgă fiecare, atunci când ne cheamă să-l slujim în mijlocul lumii, pentru a sfinţi şi a ne sfinţi prin intermediul ocupaţiilor obişnuite. Cu un bun-simţ colosal, plin în acelaşi timp de credinţă, predica sfântul Paul că în legea lui Moise este scris: Să nu legi botul boului care treieră²¹. Şi se întreabă: De boi îi este oare lui Dumnezeu? Nu aşa că tocmai pentru noi o spune? Da, pentru noi a fost scris; căci trebuie ca plugarul să are cu nădejde, iar cine treieră cu nădejdea că va avea parte de rod²².

Niciodată nu s-a redus viaţa creştină la o aglomerare sufocantă de obligaţii, care face ca sufletul să fie supus la o tensiune exasperată; se modelează după circumstanţele individuale ca mănuşa pe mână şi cere ca în exercitarea sarcinilor noastre obişnuite, în cele mari şi în cele mici, cu rugăciune şi mortificare, să nu pierdem niciodată perspectiva supranaturală. Gândiţi-vă că Dumnezeu îşi iubeşte cu patimă creaturile şi cum ar lucra măgarul dacă nu i se dă de mâncare, nu are timp ca să îşi refacă forţele sau i se şubrezeşte forţa cu lovituri excesive? Corpul tău este ca un măgăruş – un măgăruş a fost tronul lui Dumnezeu în Ierusalim – care te duce în spinare pe cărările divine ale pământului: trebuie să îl domini ca să nu se abată de la căile Domnului şi să îl încurajezi pentru ca trapul său să fie cât de vesel şi de însufleţit se poate aştepta de la un măgar.

Întoarce din nou privirea asupra vieţii tale şi cere-i iertare pentru acest detaliu şi pentru acela care apare imediat în faţa ochilor conştiinţei tale; pentru folosirea rea a limbii; pentru aceste gânduri care se învârtesc continuu în jurul tău; pentru această judecată critică acceptată care te preocupă prosteşte, provocându-ţi o veşnică nelinişte şi agitaţie... Puteţi fi foarte fericiţi! Dumnezeu ne vrea fericiţi, îmbătaţi de bucurie, mergând pe aceleaşi drumuri ale fericirii pe care el le-a parcurs! Ne simţim nefericiţi doar când ne încăpăţânăm să ne abatem de la drum şi pornim pe acea cale a egoismului şi a senzualităţii; şi, mult mai rău, dacă o apucăm pe cea a ipocriţilor.

Creştinul trebuie să se manifeste autentic, credibil, sincer în toate lucrările sale. Din comportamentul său trebuie să transpară un spirit: cel al lui Cristos. Dacă cineva are pe această lume obligaţia de a se dovedi consecvent, acela este creştinul, pentru că a primit ca depozit spre păstrare, pentru a-l fructifica, acest dar²⁵, adevărul care eliberează, care salvează²⁶ Părinte, mă veţi întreba, cum voi reuşi această sinceritate a vieţii? Isus Cristos a încredinţat Bisericii sale toate mijloacele necesare; ne-a învăţat să ne rugăm, să vorbim cu Tatăl său ceresc; ne-a trimis Duhul său, marele necunoscut, care acţionează în sufletul nostru: şi ne-a lăsat aceste semne vizibile ale harului care sunt sacramentele. Foloseşte-le. Intensifică-ţi viaţa de pietate. Roagă-te în fiecare zi şi nu îţi îndepărta niciodată umerii de povara plină de bucurie a crucii Domnului,

A fost Isus Cristos cel care te-a invitat să îl urmezi ca un bun discipol, cu scopul ca tu să îţi realizezi trecerea pe pământ semănând pacea şi bucuria pe care această lume nu le poate da. Pentru aceasta – insist –, trebuie să mergem fără teamă de viaţă şi fără teamă de moarte, fără a evita cu orice preţ durerea, care pentru un creştin este mereu mijloc de purificare şi prilej de a-i iubi cu adevărat pe fraţii săi, profitând de miile de împrejurări ale vieţii obişnuite.

A trecut timpul. Trebuie să pun punct acestor consideraţii, cu care am încercat să îţi mişc sufletul, pentru ca tu să răspunzi concretizând câteva hotărâri, puţine, dar bine determinate. Gândeşte-te că Dumnezeu te vrea fericit şi că, dacă tu pui din partea ta ceea ce poţi, vei fi fericit, foarte fericit, extrem de fericit, deşi în niciun moment nu îţi lipseşte crucea. Dar această cruce acum nu mai este un eşafod, ci tronul de pe care domneşte Cristos. Iar alături de el, mama lui, mama noastră, de asemenea. Sfânta Fecioară îţi va da puterea de care mai ai nevoie pentru a merge cu hotărâre pe urmele paşilor Fiului său.