Lista numerelor

Există 4 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Convertire → a începe și a reîncepe.

Vom analiza pentru câteva clipe textele acestei Liturghii din marţea din săptămâna patimilor, ca să ştim să deosebim îndumnezeirea bună de îndumnezeirea rea. Vom vorbi despre umilinţă, pentru că aceasta este virtutea care ne ajută să vedem, simultan, mizeria noastră şi măreţia noastră.

Mizeria noastră este destul de evidentă. Nu mă refer la limitele naturale: la atâtea aspiraţii mari la care un om visează şi pe care însă nu le va îndeplini niciodată, chiar dacă doar din lipsă de timp. Mă gândesc la ceea ce facem rău, la căderi, la greşelile care ar putea fi evitate şi nu sunt evitate. Experimentăm continuu ineficienţa noastră personală. Dar, uneori, parcă se unesc toate aceste lucruri, se manifestă şi mai pregnant, ca să ne dăm seama cât de săraci suntem. Ce e de făcut?

Expecta Dominum1, speră în Domnul; trăieşte cu speranţă, ne sugerează Biserica, cu dragoste şi cu credinţă. Viriliter age2, poartă-te cu bărbăţie. Ce contează că suntem creaturi din lut, dacă avem speranţa pusă în Dumnezeu? Şi dacă vreodată un suflet suferă o cădere, un recul – nu trebuie neapărat să se întâmple –, i se dă leacul, cum se procedează în mod normal în viaţa obişnuită în privinţa sănătăţii corpului, şi din nou de la capăt!

Permiteţi-mi să vă amintesc încă o dată drumul pe care Dumnezeu speră să îl parcurgă fiecare, atunci când ne cheamă să-l slujim în mijlocul lumii, pentru a sfinţi şi a ne sfinţi prin intermediul ocupaţiilor obişnuite. Cu un bun-simţ colosal, plin în acelaşi timp de credinţă, predica sfântul Paul că în legea lui Moise este scris: Să nu legi botul boului care treieră21. Şi se întreabă: De boi îi este oare lui Dumnezeu? Nu aşa că tocmai pentru noi o spune? Da, pentru noi a fost scris; căci trebuie ca plugarul să are cu nădejde, iar cine treieră cu nădejdea că va avea parte de rod22.

Niciodată nu s-a redus viaţa creştină la o aglomerare sufocantă de obligaţii, care face ca sufletul să fie supus la o tensiune exasperată; se modelează după circumstanţele individuale ca mănuşa pe mână şi cere ca în exercitarea sarcinilor noastre obişnuite, în cele mari şi în cele mici, cu rugăciune şi mortificare, să nu pierdem niciodată perspectiva supranaturală. Gândiţi-vă că Dumnezeu îşi iubeşte cu patimă creaturile şi cum ar lucra măgarul dacă nu i se dă de mâncare, nu are timp ca să îşi refacă forţele sau i se şubrezeşte forţa cu lovituri excesive? Corpul tău este ca un măgăruş – un măgăruş a fost tronul lui Dumnezeu în Ierusalim – care te duce în spinare pe cărările divine ale pământului: trebuie să îl domini ca să nu se abată de la căile Domnului şi să îl încurajezi pentru ca trapul său să fie cât de vesel şi de însufleţit se poate aştepta de la un măgar.

Imaginaţi-vă deseori în mijlocul personajelor Noului Testament. Savuraţi acele scene mişcătoare în care Învăţătorul acţionează cu gesturi divine şi umane, sau relatează cu sensuri umane şi divine istoria sublimă a iertării, cea a dragostei sale neîntrerupte pentru fiii săi. La fel, sesizăm noi acum cerul în actualitatea perenă a evangheliei; se palpează, se observă, se poate afirma că se atinge cu mâinile protecţia divină; un sprijin care câştigă în vigoare, când mergem înainte în pofida poticnelilor, când începem şi reîncepem, pentru că aceasta este viaţa interioară, trăită cu speranţa în Dumnezeu.

Fără această râvnă de a depăşi obstacolele dinăuntru şi din afară, nu ni se va acorda premiul. Atletul nu primeşte cununa dacă nu a luptat după regulă21, şi nu ar fi autentică lupta, dacă ar lipsi adversarul cu care să lupţi. Prin urmare, dacă nu există adversar, nu va fi cununa; pentru că nu se poate avea un învingător acolo unde nu este un învins22.

Departe de a ne descuraja, contrarietăţile trebuie să fie un stimulent pentru a creşte ca creştini: în această luptă ne sfinţim, iar munca noastră apostolică dobândeşte mai mare eficienţă. Meditând asupra acestor momente în care Isus Cristos – în Grădina Măslinilor şi, mai târziu, în abandonul şi în batjocura crucii – acceptă şi iubeşte voinţa Tatălui, în timp ce simte greutatea imensă a patimilor, trebuie să ne convingem că pentru a-l imita pe Cristos, pentru a fi buni discipoli ai săi, trebuie să-i urmăm sfatul: Dacă vrea cineva să mă urmeze, să renunţe la sine însuşi, să-şi ia crucea şi să mă însoţească23. Pentru aceasta, îmi place să îi cer lui Isus, pentru mine: Doamne, nicio zi fără cruce! Astfel, cu harul divin, se va întări caracterul nostru şi vom sluji drept sprijin Domnului nostru, dincolo de mizeriile noastre personale.

Înţelegeţi: dacă, bătând un cui în perete, nu întâlniţi rezistenţă, ce aţi putea să atârnaţi acolo? Dacă nu ne întărim, cu ajutor divin, prin sacrificiu , nu vom atinge condiţia de instrumente ale Domnului. În schimb, dacă ne hotărâm să profităm cu bucurie de contrarietăţi, din dragoste pentru Dumnezeu, nu ne va fi greu în faţa a ceea ce este dificil şi neplăcut, în faţa a ceea ce este dur şi incomod, să exclamăm cu apostolii Iacob şi Ioan: Putem24!

Această luptă a fiului lui Dumnezeu nu este legată de triste renunţări, cu întunecate resemnări, cu privări de bucurie: este reacţia îndrăgostitului, care în timp ce munceşte şi în timp ce se odihneşte, când se bucură şi când suferă, se gândeşte la persoana iubită, şi pentru ea înfruntă bucuros diferite probleme. În cazul nostru, în plus, cum Dumnezeu – insist – nu pierde bătălii, noi, cu el, vom fi învingători. Am experienţa faptului că, dacă mă conformez cu fidelitate cerinţelor lui, la loc de păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-m-a pe căile dreptăţii pentru numele lui. Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că tu cu mine eşti. Toiagul tău şi varga ta, acestea m-au mângâiat27.

În bătăliile sufletului, strategia de multe ori este chestiune de timp, de a aplica remediul potrivit, cu răbdare, cu încăpăţânare. Măreşte numărul actelor de speranţă. Vă amintesc că veţi suferi înfrângeri, sau că veţi avea fluctuaţii – Dumnezeu să permită să fie imperceptibile – în viaţa voastră interioară, pentru că nimeni nu scapă de aceste neplăceri. Dar Domnul, care este atotputernic şi milostiv, ne-a dăruit mijloacele potrivite pentru a învinge. Este suficient să le folosim, cum vă spuneam înainte, cu hotărârea de a începe şi de a reîncepe în fiecare moment, dacă ar fi nevoie.

Mergeţi săptămânal – şi de câte ori aveţi nevoie, fără să fiţi mânaţi de scrupule de conştiinţă – la sfântul sacrament al Penitenţei. Învăluiţi în har, vom trece peste toţi munţii28 şi vom sui culmea îndeplinirii îndatoririi creştine, fără să ne oprim. Folosind aceste mijloace, cu bunăvoinţă, şi rugându-l pe Domnul să ne acorde o speranţă în fiecare zi mai mare, vom avea bucuria contagioasă a celor care se ştiu fii ai lui Dumnezeu: Dacă Dumnezeu este cu noi, cine ne va sta împotrivă29?. De aceea, optimism. Îndemnaţi de forţa speranţei, vom lupta pentru a şterge pata vâscoasă pe care o extind semănătorii de ură, şi vom redescoperi lumea cu o perspectivă plină de bucurie, pentru că a ieşit frumoasă şi curată din mâinile lui Dumnezeu şi aşa frumoasă i-o vom restitui lui, dacă învăţăm să ne căim.

Note
1

Ps 26,14 (Introitul sfintei Liturghii).

2

Ps 26,14 (Introitul sfintei Liturghii).

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
21

Dt 25,4.

22

1Cor 9,9-10.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
21

2Tim 2,5.

22

Sf. Grigore de la Nyssa, De perfecta christiani forma (PG 46, 286).

23

Mt 16,24.

24

Mt 10,39.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
27

Ps 22,2-4.

28

Cf. Ps 103,10.

29

Rom 8,31.

Referințe la Sfânta Scriptură