Lista numerelor

Există 4 numere în „Prietenii lui Dumnezeu” al căror subiect este Credință → trasăturile credinței .

Isus atunci se opri şi zise: Chemaţi-l. Şi câţiva dintre cei mai buni care îl înconjurau se îndreaptă spre orb: Curaj! Scoală-te; te cheamă14. Este chemarea creştină! Dar nu este o singură chemare a lui Dumnezeu. Gândiţi-vă, în plus, că Domnul ne caută în fiecare clipă: ridică-te – ne spune –, ieşi din şmecheria ta, din comoditatea ta, din micile tale egoisme, din problemuţele tale fără importanţă. Desprinde-te de pământ, pe care stai întins, plat, fără formă. Dobândeşte înălţime, greutate şi volum, şi viziune supranaturală.

Acel bărbat îşi aruncă haina la o parte, sări în picioare şi se duse la Isus15. Aruncându-şi haina! Nu ştiu dacă tu ai fost la război. Acum mulţi ani, eu am mers de câteva ori pe câmpul de bătălie, la câteva ore după ce se terminase lupta; şi acolo erau, abandonate la pământ, mantale, bidoane şi raniţe pline de amintiri de familie: scrisori, fotografii ale persoanelor iubite... Şi nu erau ale învinşilor! Erau ale învingătorilor! Lucrurile acelea, toate cele ce le prisoseau, le-au aruncat, ca să alerge mai repede şi să sară peste parapetul inamicului. Ca Bartimeu, pentru a alerga după Cristos.

Nu uitaţi că, pentru a ajunge până la Cristos, este nevoie de sacrificiu; aruncă tot ce încurcă: mantaua, raniţa, bidonul. Tu trebuie să procedezi la fel în această luptă pentru slava lui Dumnezeu, în această luptă a dragostei şi a păcii, cu care încercăm să extindem împărăţia lui Cristos. Pentru a sluji Biserica, pe pontiful roman şi sufletele, trebuie să fii dispus să renunţi la tot ce îţi prisoseşte; să rămâi fără manta, care este adăpost în nopţile grele; fără aceste amintiri iubite ale familiei; fără răcoarea apei. Lecţie de credinţă, lecţie de dragoste. Pentru că trebuie să îl iubeşti pe Cristos astfel.

Credinţă şi umilinţă

Acum sfântul Matei este cel care ne povesteşte o situaţie mişcătoare. Dar iată că o femeie, care de doisprezece ani suferea de o curgere de sânge, se apropie pe dindărăt şi atinse marginea hainei lui19. Câtă umilinţă! Căci îşi zicea: Doar haina lui să o ating şi voi fi vindecată20. Niciodată nu lipsesc bolnavi care imploră, ca Bartimeu, cu o credinţă mare, care nu au nicio reţinere să strige. Dar priviţi cum, în drumul lui Cristos, nu sunt două suflete la fel. Mare este, de asemenea, credinţa acestei femei, şi ea nu strigă: se apropie fără ca nimeni să o observe. Îi ajunge să atingă o bucăţică din haina lui Isus, pentru că este sigură că va fi vindecată. Abia îl atinsese, când Domnul nostru se întoarce şi o priveşte. Ştie deja ce se întâmplă în interiorul acelei inimi; a observat siguranţa ei: Ai încredere, fiică; credinţa ta te-a mântuit21.

I-a atins delicat marginea mantiei, s-a apropiat cu credinţă, a crezut şi a ştiut că a fost vindecată... La fel şi noi, dacă vrem să fim salvaţi, să atingem cu credinţă haina lui Cristos22. Te-ai convins cum trebuie să fie credinţa noastră? Umilă. Cine eşti tu, cine sunt eu, ca să merităm această chemare a lui Cristos? Cine suntem, ca să fim atât de aproape de el? La fel ca acea biată femeie din mulţime, ne-a oferit o ocazie. Şi nu pentru a atinge o bucăţică din haina lui, sau un moment marginea mantiei, tivul. Îl avem pe el. Ni s-a încredinţat în totalitate, cu trupul său, cu sângele său, cu sufletul său şi cu divinitatea sa. Îl mâncăm în fiecare zi, vorbim intim cu el, cum se vorbeşte cu tata, cum se vorbeşte cu dragostea. Şi acesta este adevărul. Nu este imaginaţie.

Discipolii – scrie sfântul Ioan – nu ştiau că era Isus. Isus le zice: Copii, nu aveţi ceva de mâncare27?. Această scenă familială cu Cristos pe mine mă încântă. Isus Cristos, Dumnezeu, spune aceste cuvinte! El, care are deja trup glorios! Aruncaţi plasa de partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi. O aruncară atunci, şi nu mai puteau să o tragă de mulţimea peştilor28. Acum ei înţeleg. Revine în mintea acelor discipoli ceea ce, în atâtea ocazii, au auzit de pe buzele Învăţătorului: pescari de oameni, apostoli. Şi înţeleg că totul este posibil, pentru că el este cel care conduce pescuitul.

Discipolul pe care îl iubea Isus îi spune atunci lui Petru: E Domnul29. Dragostea, dragostea îl vede de departe. Dragostea este prima care înţelege aceste nuanţe delicate. Acel apostol adolescent, cu dragostea puternică pe care o simte pentru Isus, pentru că îl iubea pe Cristos cu toată puritatea şi cu toată căldura unei inimi care nu a fost coruptă niciodată, a exclamat: E Domnul!

Cum auzi Simon Petru că e Domnul, se încinse cu haina, căci era dezbrăcat, şi se aruncă în mare30. Petru este credinţa. Şi se aruncă în mare, plin de o îndrăzneală minunată. Cu dragostea lui Ioan şi credinţa lui Petru, până unde vom ajunge noi?

Viaţa obişnuită

Mă interesează să confirm din nou că nu mă refer la un mod extraordinar de a trăi creştineşte. Fiecare dintre noi să mediteze asupra a ceea ce Dumnezeu a făcut pentru el şi asupra modului în care a răspuns. Dacă suntem curajoşi în acest examen personal, vom percepe ceea ce încă ne lipseşte. Ieri m-am emoţionat, ascultând despre un catehumen japonez care îi învăţa catehismul pe alţii, care încă nu îl cunoşteau pe Cristos. Şi mi s-a făcut ruşine. Avem nevoie de mai multă credinţă, mai multă credinţă! Şi, odată cu credinţa, contemplaţia.

Revedeţi cu linişte acea atenţionare divină, care umple sufletul de nelinişte şi, în acelaşi timp, îi aduce savoare de fagure şi de miere: Redemi te, et vocavi te nomine tuo: meus es tu40; Te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume: eşti al meu! Să nu-i furăm lui Dumnezeu ceea ce este al său. Un Dumnezeu care ne-a iubit până la punctul de a muri pentru noi, ne-a ales din toată eternitatea, înainte de crearea lumii, ca să fim sfinţi în prezenţa sa41: şi care continuu ne aduce ocazii de purificare şi de dăruire.

Dacă am avea vreo îndoială, primim altă dovadă de pe buzele lui: Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi şi v-am pus ca să mergeţi şi să daţi rod, iar rodul vostru să rămână, rodul lucrării voastre de suflete contemplative42.

Aşadar, credinţă, credinţă supranaturală. Când credinţa slăbeşte, omul tinde să şi-l imagineze pe Dumnezeu ca şi cum ar fi departe, fără să se preocupe de fiii săi. Se gândesc la religie ca la ceva juxtapus, pentru când nu mai rămâne altă scăpare; aşteaptă, fără niciun fundament, manifestări spectaculoase, succese insolite. Când credinţa vibrează în suflet, se descoperă, în schimb, că paşii creştinului nu se separă de viaţa omenească zilnică şi obişnuită. Şi că această sfinţenie mare, pe care Dumnezeu ne-o cere, este cuprinsă aici şi acum, în lucrurile mărunte ale fiecărei zile.

Note
14

Mc 10,49

15

Mc 10,50.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
19

Mt 9,20.

20

Mt 9,21.

21

Mt 9,22.

22

Sf. Ambrozie, Expositio Evangelii secundum Lucam, 6, 56, 58 (PL 15, 1682-1683).

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
27

In 21,4-5.

28

In 21,6.

29

In 21,7.

30

In 21,7

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
40

Is 43,1.

41

Cf. Ef 1,4.

42

Cf. In 15,16.

Referințe la Sfânta Scriptură