Lista numerelor

Dacă vă uitaţi, între multele laude pe care i le-au adus lui Isus cei care au meditat asupra vieţii lui, este una care, într-un fel, le cuprinde pe toate. Mă refer la acea exclamaţie plină de uimire şi de entuziasm, pe care o repeta spontan mulţimea, asistând uimită la miracolele lui: Bene omnia fecit³; Toate le-a făcut admirabil de bine; marile miracole şi lucrurile mărunte, cotidiene, care nu iau ochii nimănui, dar pe care Cristos le-a făcut cu deplinătatea celui care este perfectus Deus, perfectus homo⁴, Dumnezeu perfect şi om perfect.

Întreaga viaţă a Domnului mă încântă. Am, în plus, o slăbiciune particulară pentru cei treizeci de ani ai săi de existenţă ascunsă, în Betleem, în Egipt şi în Nazaret. Acest timp – îndelungat –, despre care abia se vorbeşte în evanghelie, pare lipsit de semnificaţie în ochii celor care îl privesc cu superficialitate. Şi, cu toate acestea, mereu am susţinut că această tăcere asupra biografiei Învăţătorului este foarte elocventă şi cuprinde lecţii minunate pentru creştini. Au fost ani intenşi de muncă şi de rugăciune, în care Isus Cristos a dus o viaţă obişnuită – ca a noastră, dacă vrem –, divină şi umană în acelaşi timp; în acel modest şi ignorat atelier de meşteşugar, ca şi după aceea, în faţa mulţimilor, toate le-a făcut perfect.

Fraţii mei iubiţi – din nou, vocea sfântului Paul –, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că lucrarea voastră în Domnul nu este zadarnică²⁹. Vedeţi? Este un întreg florilegiu de virtuţi care se pune în mişcare în timp ce ne desfăşurăm activitatea, pentru a o sfinţi: tăria, pentru a persevera în muncă, în pofida dificultăţilor naturale şi fără a ne lăsa niciodată învinşi de oboseală; cumpătarea, pentru a ne dărui fără rezerve şi pentru a depăşi comoditatea şi egoismul; dreptatea, pentru a ne îndeplini îndatoririle faţă de Dumnezeu, faţă de societate, faţă de familie, faţă de colegi; prudenţa, pentru a şti în fiecare caz care este lucrul care convine să fie făcut şi pentru a ne lansa în lucrare fără amânări... Şi totul, insist, din dragoste, cu sentimentul viu şi imediat al responsabilităţii pentru rodul muncii noastre şi pentru semnificaţia sa apostolică.

În fapte constă iubirea, şi nu în discursuri bune, spune un refren popular, şi cred că este inutil să mai adaug ceva.

Doamne, dăruieşte-ne harul tău. Deschide-ne uşa atelierului din Nazaret, cu scopul de a ne învăţa să te contemplăm pe tine, cu mama ta, sfânta Maria, şi cu sfântul patriarh Iosif – pe care îl iubesc şi îl venerez atât de mult –, dedicaţi toţi trei unei vieţi de muncă sfântă. Vor fi mişcate bietele noastre inimi, te vom căuta şi te vom găsi în munca zilnică, pe care tu doreşti să o transformăm în lucrare a lui Dumnezeu, lucrare de dragoste.

Hărnicie, sârguinţă

Sunt două virtuţi omeneşti – hărnicia şi sârguinţa –, care se contopesc într-una singură: în strădania de a valorifica talanţii pe care fiecare i-a primit de la Dumnezeu. Sunt virtuţi pentru că ne îndeamnă să ducem lucrurile la bun sfârşit. Pentru că munca – predic acest lucru din 1928 – nu este un blestem, nici o pedeapsă pentru păcat. Geneza vorbeşte despre această realitate, înainte ca Adam să se fi revoltat împotriva lui Dumnezeu⁹. În planurile Domnului, omul ar fi trebuit să muncească mereu, colaborând astfel la imensa misiune a creaţiei.

Cel care este harnic profită de timp, care nu este doar aur, este mărirea lui Dumnezeu! Face ceea ce trebuie şi este prezent în ceea ce face, nu din rutină, nici pentru a-şi ocupa orele, ci ca rod al unei reflecţii atente şi cumpătate. De aceea este sârguincios. Folosirea sinonimului acestui cuvânt – diligent – ne evocă originea sa latină. Diligent vine de la verbul diligo, care înseamnă a iubi, a aprecia, a alege ca rod al unei atenţii grijulii. Nu este diligent, sârguincios, cel care se grăbeşte, ci acela care lucrează cu dragoste, cu măiestrie.

Domnul nostru, om perfect, a ales o muncă manuală, pe care a realizat-o cu delicateţe şi din adâncul inimii aproape în toţi anii pe care i-a petrecut pe pământ. Şi-a exercitat ocupaţia de meşteşugar între ceilalţi locuitori din satul lui, iar acel lucru omenesc şi divin ne-a demonstrat clar că activitatea obişnuită nu este un detaliu cu mică importanţă, ci axul sfinţirii noastre, ocazie continuă de a ne întâlni cu Dumnezeu şi de a-l preamări şi a-l glorifica cu lucrarea inteligenţei noastre sau a mâinilor noastre.

Învăţătoarea credinţei, a speranţei şi a carităţii

Maria a cooperat cu caritatea ei ca să se nască în Biserică credincioşii, membre ale acelui cap al cărei mamă este efectiv, după trup¹⁵. Ca mamă, ne învaţă; şi, de asemenea, ca mamă, lecţiile ei nu sunt zgomotoase. Trebuie să ai în suflet o bază de fineţe, o nuanţă de delicateţe, pentru a înţelege ceea ce ne arată, mai mult decât cu promisiuni, cu lucrări.

Învăţătoare a credinţei. Ferice de aceea care a crezut¹⁶!, aşa o salută Elisabeta, vara ei, când Maica Domnului urcă la munte pentru a o vizita. A fost minunat acel act de credinţă al sfintei Maria: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău¹⁷. În naşterea Fiului său contemplă măreţia lui Dumnezeu pe pământ: e un cor de îngeri, şi atât păstorii, cât şi puternicii pământului vin să-l adore pe prunc. Dar după aceea sfânta familie trebuie să fugă în Egipt, pentru a scăpa de intenţiile criminale ale lui Irod. Apoi, linişte: treizeci de ani lungi de viaţă simplă, obişnuită, ca aceea dintr-un cămin oarecare dintr-un sat din Galileea.

Sfânta evanghelie, pe scurt, ne uşurează drumul pentru a înţelege exemplul mamei noastre: Maria însă păstra toate aceste lucruri, cumpănindu-le în inima ei¹⁸. Să încercăm să o imităm, vorbind cu Domnul, într-un dialog plin de dragoste, despre tot ce ni se întâmplă, până la întâmplările cele mai mărunte. Să nu uităm că trebuie să le cumpănim, să le preţuim, să le vedem cu ochii credinţei, pentru a descoperi voinţa lui Dumnezeu.

În cazul în care credinţa noastră este slabă, să mergem la Maria. Povesteşte sfântul Ion că după miracolul de la nunta din Cana, pe care Cristos l-a făcut la rugăminţile mamei sale, discipolii săi crezură în el¹⁹. Mama noastră intervine mereu la Fiul ei ca să aibă grijă de noi şi să ne arate, astfel, că putem mărturisi: Tu eşti Fiul lui Dumnezeu.