Lista numerelor

Nu uita că înainte de a-i învăţa pe alţii, trebuie să lucrezi. — „Coepit facere et docere“, spune despre Isus Sfânta Scriptură: a început să lucreze şi să-i înveţe.

   — Mai întâi, să lucrăm. Pentru ca tu şi eu să învăţăm.

Studentule, formează-te în spirit de pietate temeinică şi activă, evidenţiază-te în studiu, fii însufleţit de o statornică dorinţă de apostolat profesional. — Şi eu îţi promit, ţinând cont de această vigoare în formarea religioasă şi ştiinţifică, că repede vei ajunge departe.

Te îngrijeşti numai de formarea culturii tale. — Şi e nevoie să-ţi formezi sufletul. — Astfel vei lucra cum se cuvine, pentru Cristos: pentru ca El să domnească în lume, e nevoie să existe oameni care, cu privirea îndreptată spre cer, să se dedice în mod prestigios tuturor activităţilor omeneşti, şi, pornind de la acestea, să exercite în tăcere — şi eficient — un apostolat cu caracter profesional.

Cu aerul acesta de suficienţă devii un tip supărător şi antipatic, te faci ridicol, şi, ceea ce e mai rău, scazi eficacitatea muncii tale de apostol.

   Nu uita că până şi cei „mediocri“, pot păcătui de prea multă ştiinţă.

Dacă ai un post oficial, ai, de asemenea, drepturi, care provin din exerciţiul acestei însărcinări şi unele îndatoriri.

   Te îndepărtezi de drumul tău de apostol, când, cu ocazia — sau scuza — unei opere de apostolat, laşi neîmplinite datoriile funcţiei. Fiindcă vei pierde prestigiul profesional, care este tocmai „cârligul undiţei tale de pescar de oameni“.

Îmi place deviza ta de apostol: „A munci fără odihnă”.

„Şi într-un mediu păgânizat sau păgân, contrastând mediul acesta cu viaţa pe care o duc, nu va părea artificială naturaleţea mea?“, mă întrebi.

   Şi îţi răspund: viaţa ta cu viaţa lor vor contrasta, fără îndoială, şi acest contrast, prin faptul că îţi confirmi, cu lucrările tale, credinţa, este fără îndoială, naturaleţea pe care ţi-o cer.

Cu exemplul bun se seamănă sămânţa cea bună; şi iubirea îi obligă pe toţi să semene.

Ai vrea să-l atragi către apostolat pe omul cel învăţat, pe cel puternic, pe cel plin de prudenţă şi de virtuţi.

   Roagă-te, oferă jertfe şi fă-le prin exemplul şi prin cuvântul tău. — Nu vin! — Nu-ţi pierde liniştea: înseamnă că nu sunt de trebuinţă.

   Crezi că pe vremea lui Petru nu existau oameni învăţaţi, puternici, prudenţi, virtuoşi, în afara apostolatului celor doisprezece?

Să nu ai duşmani. — Să ai doar prieteni: prieteni… de-a dreapta — dacă ţi-au făcut sau au vrut să-ţi facă bine — şi… de-a stânga — dacă ţi-au făcut sau au încercat să-ţi facă rău.

Este urgent să recreştinăm sărbătorile şi obiceiurile populare. — Este urgent să evităm ca spectacolele publice să fie considerate în această disjuncţie: ori neroade, ori păgâne.

Cere-i Domnului să existe cine să lucreze în această operă urgentă, pe care o putem numi „apostolatul petrecerii“.

Despre „apostolatul epistolar“ îmi exprimi un mare elogiu. — Scrii: „Nu ştiu cum să umplu hârtia despre lucruri ce pot fi folositoare pentru cel care primeşte scrisoarea. Când încep, îi spun Îngerului meu Păzitor că dacă scriu e cu scopul de a folosi la ceva. Şi chiar dacă nu voi spune decât nerozii, nimeni nu-mi poate răpi — nici să-i răpească — clipa pe care am petrecut-o cerând ceea ce ştiu că-i este mai de trebuinţă sufletului căruia i se adresează scrisoarea mea“.

„Scrisoarea m-a prins în zile triste, fără niciun motiv, iar lectura ei m-a însufleţit extraordinar, aflând cum lucrează ceilalţi“. — Şi altul: „Scrisorile dumneavoastră şi ştirile despre fraţii mei mă ajută ca un vis fericit, în această realitate palpabilă…“ — Şi altul: „Ce bucurie să primesc aceste scrisori şi să mă ştiu prietenul acestor prieteni!“ — Şi altul şi alţii o mie: „Am primit scrisoarea lui X şi mi-e ruşine gândindu-mă la lipsa mea de însufleţire, comparându-mă cu ei“.

   Adevărat că este eficace „apostolatul epistolar“?

„Venite post me, et faciam vos fieri piscatores hominum“ — veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni. — Nu-s lipsite de mister aceste cuvinte întrebuinţate de Domnul: oamenii — asemeni peştilor — trebuie prinşi de cap.

   Câtă adâncime evanghelică are „apostolatul inteligenţei“!

Ţine de condiţia umană să apreciezi puţin ceea ce costă puţin! — Aceasta este raţiunea pentru care îţi recomand „apostolatul de a nu da“.

   Niciodată să nu renunţi să percepi ceea ce ţi se cuvine în mod rezonabil şi echitabil pentru exerciţiul profesiunii tale, dacă această profesiune este instrumentul apostolatului tău.

„N-avem, oare, facultatea de a lua în călătoriile noastre o femeie, soră întru Cristos, ca să ne asiste, aşa cum fac ceilalţi apostoli şi rudele Domnului şi însuşi Petru?“

   Aceasta o spune Sfântul Paul în prima scrisoare către Corinteni. — Nu se poate să fie dispreţuită colaborarea „femeii în apostolat“.

„La scurt timp după aceea — citim în capitolul VIII din Sfântul Luca — Isus umbla prin cetăţi şi sate, predicând şi ducând Vestea cea Bună a Împărăţiei lui Dumnezeu. Cu El se aflau cei doisprezece şi unele femei, care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni; Ioana, soţia lui Cuza, economul lui Irod; Suzana şi multe altele care îi ajutau din avutul lor“.

   Copiez. Şi-i cer lui Dumnezeu ca, dacă mă citeşte vreo femeie, să fie cuprinsă de o sfântă invidie, plină de folos.

Femeia este mai tare decât bărbatul şi mai credincioasă, în ceasul durerii. — Maria din Magdala şi Maria lui Cleopa şi Salomeea.

   Cu un grup de femei curajoase ca acestea, strâns unite în jurul Fecioarei Îndurerate, ce lucrare pentru suflete s-ar face în lume!