Lista numerelor

Hai!, cu dăruire şi ca un copil, spune-I: ce-mi vei da când îmi ceri „asta“?

Fii şi mai îndrăzneţ şi când ai nevoie de ceva, pornind mereu de la „Fiat“, nu cere: spune „Isus, vreau asta sau cealaltă“, căci aşa cer copiii.

A fi mic: marile îndrăzneli sunt întotdeauna ale copiilor. — Cine cere… luna? — Cine trece peste primejdii pentru a obţine ceea ce doreşte?

   „Puneţi“ într-un „astfel de“ copil mult har de la Dumnezeu, dorinţa de a face Voia lui (a lui Dumnezeu), multă dragoste pentru Isus, întreaga ştiinţă omenească pe care e capabil să o dobândească… şi veţi avea portretizat caracterul apostolilor de azi, aşa cum îi vrea, fără îndoială, Dumnezeu.

Copil prost: în ziua în care îi vei ascunde ceva din sufletul tău directorului spiritual, vei înceta să fii copil, pentru că îţi vei fi pierdut simplitatea.

Copile, oferă-I în fiecare zi… chiar şi slăbiciunile tale.

Fii mic, foarte mic. — Să nu ai o vârstă mai mare de doi ani, cel mult trei. — Căci copiii mai mari sunt nişte şmecheri care deja încearcă să-şi înşele părinţii cu minciuni neverosimile.

   Au răutatea, acea „fomes“ a păcatului, dar le lipseşte experienţa răului, care le va da ştiinţa de a păcătui, pentru a acoperi cu aparenţă de adevăr falsitatea înşelăciunilor lor.

   Au pierdut simplitatea, iar simplitatea este indispensabilă pentru a fi mici înaintea lui Dumnezeu.

Copile îndrăzneţ, strigă: Ce iubire avea Tereza de Ávila! — Ce zel avea sfântul Xaveriu! — Ce bărbat minunat era Sfântul Paul! — Ah, Isuse, eu… Te iubesc mai mult decât Paul, Xaveriu şi Tereza!

Această descurajare pe care ţi-o produc lipsa ta de generozitate, căderile tale, dările tale înapoi — poate, doar aparente — îţi dă impresia de multe ori că ai sfărâmat ceva cu valoare ridicată (sfinţirea ta).

   Nu te îngrijora: transpune în viaţa supranaturală modalitatea discretă pe care o întrebuinţează copiii simpli pentru a rezolva conflicte asemănătoare.

   Au spart — aproape întotdeauna din slăbiciune — un obiect foarte preţuit de tatăl lor. — Le pare rău, poate plâng, dar se duc să-şi aline mâhnirea împreună cu stăpânul obiectului distrus din pricina stângăciei lor…, iar tatăl uită valoarea — chiar dacă e mare — a obiectului distrus şi, plin de duioşie, nu numai că iartă, dar îl şi mângâie şi îmbărbătează pe micuţ. — Învaţă.

A stărui. — Un copil care bate la o uşă, bate o dată şi de două ori şi de mai multe ori… şi tare şi îndelungat, fără ruşine! Şi cel ce iese să deschidă înfuriat, se dezarmează în faţa nevinovăţiei făpturii inoportune… — La fel şi tu cu Dumnezeu.

Când îi mulţumeşti lui Dumnezeu, după Împărtăşanie, primul lucru care-ţi vine pe buze fără să te poţi împiedica, e o cerere: Isuse, dă-mi asta; Isuse, sufletul acesta; Isuse, proiectul acela?

   Nu fi neliniştit şi nu te constrânge: nu vezi cum, tatăl fiind bun şi fiul copil simplu şi îndrăzneţ, cel mic pune mâinile în buzunarul tatălui în căutare de dulciuri, înainte de a-i da sărutarea de bun-venit? — Atunci…