Lista numerelor

Există 4 numere în «Convorbiri cu Mons. Escrivá de Balaguer», al căror subiect Veracitate.

Aţi fi de acord cu afirmaţia care s-a făcut uneori că situaţia particulară a Spaniei în ultimii treizeci de ani a fost prielnică dezvoltării Operei în această ţară?

Arareori am întâlnit mai puţine înlesniri ca în Spania. Este ţara – regret s-o spun, căci îmi iubesc profund Patria – unde ne-a fost cel mai greu în munca noastră şi am suferit cel mai mult pentru a face ca Lucrarea să prindă rădăcini. Abia înfiinţată, a şi avut de înfruntat împotrivirea duşmanilor libertăţii individuale şi a persoanelor atât de închistate în ideile tradiţionale, încât nu puteau înţelege viaţa membrilor Opus Dei, care sunt cetăţeni obişnuiţi şi care se străduiesc să-şi trăiască plenar vocaţia creştină fără să părăsească lumea.

Nici operele corporative de apostolat n-au întâlnit în Spania facilităţi deosebite. Guvernele ţărilor unde majoritatea locuitorilor nu sunt catolici au ajutat cu o generozitate mult mai mare decât cea a Statului spaniol activităţile educative şi de binefacere promovate de membrii Lucrării. Ajutorul pe care aceste guverne îl acordă sau l-ar putea acorda operelor corporative ale Opus Dei, aşa cum fac de obicei cu alte opere asemănătoare, nu presupune un privilegiu, ci pur şi simplu recunoaşterea funcţiei sociale pe care o îndeplinesc, economisind bani din avutul public.

În expansiunea sa internaţională, spiritul Opus Dei a avut imediat ecou, bucurându-se de o bună primire în toate ţările. Dacă a întâmpinat dificultăţi, acestea au fost pricinuite de informaţiile false care veneau tocmai din Spania, fiind inventate de spanioli, de unele sectoare foarte concrete ale societăţii spaniole. În primul rând, este vorba de organizarea internaţională pe care am menţionat-o; dar aceasta este cu siguranţă ceva ce aparţine trecutului iar eu nu păstrez ranchiună nimănui. Apoi, sunt unii oameni care nu înţeleg pluralismul, care adoptă o atitudine de grup, însuşindu-şi o mentalitate îngustă sau totalitară, şi folosindu-se de numele de catolic pentru a face politică. Unii dintre ei, nu-mi explic de ce – poate din pricina unor false raţiuni omeneşti –, par a găsi o plăcere specială în a ataca Opus Dei şi, întrucât dispun de mijloace economice importante – banii contribuabililor spanioli –, atacurile lor pot fi reproduse de o anumită presă.

Îmi dau prea bine seama că dumneavoastră aşteptaţi nume concrete de persoane şi instituţii. N-o să vi le dau şi sper că înţelegeţi motivul. Nici misiunea mea, nici aceea a Lucrării nu sunt politice: însărcinarea mea este să mă rog. Şi nu vreau să spun nimic care ar putea fi interpretat drept o intervenţie în politică. Mai mult, mă doare nespus să vorbesc de lucrurile acestea. Am tăcut preţ de aproape patruzeci de ani şi, dacă vorbesc acum, o fac pentru că am obligaţia de a denunţa, ca fiind absolut neadevărate, interpretările strâmbe pe care unii încearcă să le dea unei munci care este exclusiv spirituală. De aceea, chiar dacă am tăcut până acum, în viitor voi continua să vorbesc şi, dacă va fi necesar, tot mai răspicat.

Revenind însă la tema centrală a întrebării dumneavoastră, dacă mulţi oameni din toate clasele sociale au încercat şi în Spania să-l urmeze pe Cristos cu ajutorul Lucrării şi conform spiritului său: explicaţia nu poate fi găsită în mediul înconjurător sau în alte motive extrinseci. Dovada constă în faptul că aceia care susţin contrariul cu atâta uşurință văd cum li se micşorează propriile lor grupuri, iar cauzele exterioare sunt aceleaşi pentru toţi. Poate să fie aşa şi din cauză că, omeneşte vorbind, ei constituie un grup, iar noi nu negăm nimănui libertatea personală.

Dacă Opus Dei s-a dezvoltat cu succes în Spania – ca şi în alte ţări – poate fi o cauză faptul că acum patruzeci de ani, aşa cum v-am explicat înainte, războiul civil spaniol şi apoi războiul mondial au făcut necesară amânarea începuturilor în alte ţări. Vreau totuşi să precizez că, de ani de zile, spaniolii sunt o minoritate în Lucrare.

Să nu credeţi, repet, că nu-mi iubesc ţara sau că nu mă bucură nespus munca pe care Lucrarea o îndeplineşte acolo, dar este trist că există persoane care propagă neadevăruri despre Opus Dei şi despre Spania.

Unele persoane au afirmat în diferite ocazii că Opus Dei este organizată în interior după normele societăţilor secrete. Ce trebuie să credem despre o asemenea afirmaţie? Pe de altă parte, ne-aţi putea da o idee despre mesajul pe care aţi dori să-l adresaţi oamenilor timpului nostru, întemeind Lucrarea în 1928?

Din 1928, am propovăduit mereu că sfinţenia nu este pentru privilegiaţi, că pot fi dumnezeieşti toate drumurile pământului, fiindcă făgaşul spiritualităţii specifice Opus Dei este sfinţirea muncii obişnuite. Trebuie combătută prejudecata conform căreia creştinii de rând nu pot face altceva decât să se limiteze la a ajuta clerul, în apostolate bisericeşti. Şi am arătat că, pentru a îndeplini acest scop supranatural, oamenii au nevoie să fie şi să se simtă liberi ca persoane, să se bucure de acea libertate pe care Isus Cristos ne-a cucerit-o. Pentru a predica şi a-i învăţa pe oameni cum se practică această doctrină, n-am avut niciodată nevoie de vreun secret. Membrii Lucrării detestă secretele, pentru că sunt creştini obişnuiţi, la fel cu ceilalţi: aderând la Opus Dei nu îşi schimbă statutul. Le repugnă să poarte în spate un afiş unde să stea scris: „să fie limpede că eu îl slujesc pe Domnul”. Aceasta nu ar fi nici laic, nici secular. Dar cei care îi cunosc şi au legături cu membrii Opus Dei ştiu că aceştia aparţin Lucrării, chiar dacă nu o strigă în public, dar nici nu o ascund.

Care este situaţia actuală a dezvoltării Lucrării în Franţa?

Cum vă spuneam, conducerea Lucrării în fiecare ţară este autonomă. Puteţi obţine cea mai bună informare despre munca Opus Dei în Franţa întrebându-i pe directorii Lucrării din această ţară. Printre lucrările pe care Opus Dei le desfăşoară în mod corporativ şi de care răspunde prin urmare ca atare, se numără cămine – cum ar fi de pildă Résidence Internationale de Rouvray, la Paris sau Résidence Universitaire de L´Ile Verte, la Grenoble -, centre de întâlniri şi convieţuire - cum este Centre de Rencontre Couvrelles, în departamentul Aisne – etc. Dar vă amintesc că operele corporative sunt mai puţin importante: munca principală a Opus Dei este mărturia personală, directă, a membrilor săi prin propria activitate obişnuită. Şi, pentru asta, numărătoarea nu contează. Nu vă gândiţi la fantoma secretului. Nu; nu sunt un secret păsările ce brăzdează cerul şi nimănui nu i se năzare să le numere.

În încheiere, aţi avea un mesaj pentru noi, cei care lucrăm în presa universitară?

Jurnalismul este ceva extraordinar, jurnalismul universitar de asemenea. Puteţi aduce o contribuţie importantă promovând printre colegii voştri dragostea pentru idealurile nobile, dorinţa fierbinte de a depăşi egoismul personal, sensibilitatea faţă de sarcinile colective, fraternitatea. Iar acum nu pot să nu vă mai invit, încă o dată, să iubiţi adevărul.

Nu vă ascund că detest senzaţionalismul unor jurnalişti care spun adevărul pe jumătate. A informa nu înseamnă a te opri la jumătatea drumului dintre adevăr şi minciună. Asta nu se poate numi informare, şi nu este nici moral. Nu pot fi numiţi jurnalişti cei care amestecă, printre puţine adevăruri, multe erori şi chiar calomnii premeditate: nu se pot numi jurnalişti fiindcă nu sunt altceva decât angrenajul – mai mult sau mai puţin uns – al oricărei organizaţii ce propagă informaţii false, ştiind că vor fi repetate până la refuz fără rea intenţie, din ignoranţa şi prostia multora. Trebuie să vă mărturisesc că, în ce mă priveşte, aceşti falşi jurnalişti sunt în câştig: fiindcă nu există zi în care să nu mă rog plin de afecţiune pentru ei, implorându-l pe Domnul să le limpezească tuturor conştiinţa.

Vă rog aşadar să răspândiţi dragostea pentru jurnalismul de calitate, care nu se mulţumeşte cu zvonurile neîntemeiate, cu acel se zice inventat de minţi înfierbântate. Informaţi cu fapte, cu rezultate, fără să judecaţi intenţiile, păstrând justificata diversitate de opinii pe un plan obiectiv, fără a vă coborî la atacul personal. Este greu să existe o adevărată convieţuire acolo unde lipseşte informaţia autentică; iar informaţia autentică este aceea a jurnalistului care nu se teme de adevăr şi nu se lasă manipulat, pentru a obţine o avansare, un prestigiu înşelător sau avantaje economice.

Referințe la Sfânta Scriptură