Lista numerelor

Există 4 numere în „Convorbiri cu Mons. Escrivá de Balaguer” al căror subiect este Prietenie → prietenie cu Isus Cristos.

Poate ca reacţie la o educaţie religioasă coercitivă, redusă uneori la doar câteva practici rutinare şi exagerat de sensibile, o parte a tinerilor de astăzi face total abstracţie de pietatea creştină, pentru că o consideră un fel de bigotism. Care este în opinia dumneavoastră soluţia pentru această problemă?

Soluţia este cea pe care întrebarea o sugerează: să-i înveţi – mai întâi cu exemplul, apoi cu cuvântul – în ce constă adevărata pietate. Bigotismul nu este altceva decât o tristă caricatură pseudo-spirituală, fiind produs în general de lipsa de doctrină, dar şi de o anumită deformare în psihicul uman: este logic să-i dezguste pe cei care iubesc ceea ce este autentic şi sincer.

Am văzut cu bucurie cum pietatea creştină este acceptată de către tineri – cei de astăzi, ca şi cei de acum patruzeci de ani:

- când este făcută cu sinceritate;

- când înţeleg că a te ruga înseamnă a vorbi cu Domnul aşa cum vorbeşti cu un părinte, cu un prieten: nu într-un fel anonim, ci direct, personal, adresându-i-te cu tu;

- când încearcă să aibă ecou în sufletele lor acele cuvinte ale lui Isus Cristos care sunt o invitaţie la întâlnirea plină de încredere: vos autem dixi amicos, v-am numit prieteni 5;

- când se apelează cu hotărâre la credinţa lor, pentru ca să vadă că Domnul este acelaşi ieri şi azi şi totdeauna 6.

Pe de altă parte, este foarte necesar să vadă cum această pietate naivă şi cordială impune şi practicarea virtuţilor omeneşti, care nu se poate reduce la câteva acte de devoţiune săptămânale sau zilnice, ci trebuie să ocupe toată viaţa, să dea sens muncii, odihnei, prieteniei, distracţiei, la orice. Nu putem fi copiii Domnului numai din când în când, chiar dacă sunt unele momente dedicate special pentru a reflecta, pentru a ne pătrunde de acest sens al filiaţiei divine care este seva pietăţii.

Am spus înainte că tineretul înţelege foarte bine toate acestea. Şi acum adaug că acela care încearcă să trăiască astfel se simte veşnic tânăr. Creştinul, chiar dacă este un bătrân de optzeci de ani, trăind în comuniune cu Isus Cristos, se poate bucura cu adevărat rostind cuvintele rugăciunii de la poalele altarului: voi intra la altarul lui Dumnezeul, la Dumnezeu, care-i dă tinereţii meleveselie 7.

Am propovăduit constant acest adevăr, folosind cuvintele Sfintei Scripturi: lumea nu este rea, fiindcă a ieşit din mâinile Domnului, pentru că este creaţia sa, pentru că Iahve a privit-o şi a văzut că este bună. Noi oamenii suntem cei care o facem rea şi urâtă, cu păcatele noastre şi infidelităţile noastre. Nu vă îndoiţi, copiii mei: orice mod de evadare de la realităţile zilnice oneste este pentru voi, bărbaţi şi femei din lume, ceva contrar voinţei Domnului.

Dimpotrivă, trebuie să înţelegeţi acum – cu o nouă limpezime – că Domnul vă cheamă să-l slujiţi în şi începând cu muncile civile, materiale, pământeşti din viaţa oamenilor. Într-un laborator, în sala de operaţii a unui spital, în cazarmă, la catedra de la universitate, în fabrică, în atelier, la câmp, în căminul familiei şi în toată imensa panoramă a muncii, Domnul ne aşteaptă în fiecare zi. Luaţi aminte: există un ceva sfânt, divin, ascuns în situaţiile cele mai comune şi revine fiecăruia dintre voi să-l descoperiţi.

Obişnuiam să le spun studenţilor şi muncitorilor care mi se alăturau prin anii treizeci că trebuie să ştie să materializeze viaţa spirituală. Voiam să-i feresc astfel de tentaţia, atât de frecventă pe atunci, ca şi acum, de a duce un fel de viaţă dublă: viaţa lăuntrică, viaţa de legătură cu Dumnezeu, pe de o parte, şi, pe de alta, diferită şi separată, viaţa de familie, profesională şi socială, plină de mărunte realităţi pământeşti.

Nu, copiii mei! Nu poate exista o viaţă dublă, nu putem fi precum schizofrenicii, dacă dorim să fim creştini: există o singură viaţă, făcută din carne şi spirit şi aceasta trebuie să fie – în suflet şi în trup – sfântă şi plină de Dumnezeu; pe acest Dumnezeu invizibil îl găsim în lucrurile cele mai vizibile şi materiale.

Nu există alt drum, copiii mei: sau ştim să-l găsim pe Domnul în viaţa noastră obişnuită sau nu-l vom găsi niciodată. De aceea vă pot spune că epoca noastră trebuie să restituie materiei şi situaţiilor care par cele mai banale sensul lor nobil şi originar, să le pună în slujba Împărăţiei Domnului, să le spiritualizeze, făcând din ele mijloc şi prilej pentru întâlnirea noastră neîncetată cu Isus Cristos.

Această doctrină a Sfintei Scripturi, care există – aşa cum ştiţi – chiar în nucleul spiritului Opus Dei, vă va face să vă realizaţi munca cu perfecţiune, să-l iubiţi pe Domnul şi să vă iubiţi semenii, îndeplinind cu dragoste activităţile mărunte de zi cu zi, şi descoperind acel ceva divin care se află ascuns în detalii. Ce bine se potrivesc aici versurile poetului din Castilla! Binişor şi cu temei:/ să-ţi faci lucrul tău temeinic / decât să ţi-l faci mai bine 5.

Vă asigur, copiii mei, că atunci când un creştin îşi îndeplineşte cu dragoste până şi cele mai neînsemnate acţiuni zilnice, din ele se revarsă transcendenţa lui Dumnezeu. De aceea v-am tot repetat fără răgaz că vocaţia creştină constă în a face endecasilabi din proza de fiecare zi. La linia orizontului, copiii mei, ni se pare că se unesc cerul şi pământul. Dar nu e aşa, locul unde se contopesc cu adevărat este în inima voastră, când trăiţi cu sfinţenie viaţa obişnuită...

A trăi cu sfinţenie viaţa obişnuită, aşa cum v-am spus. Şi cu aceste cuvinte mă refer la întregul program al activităţilor voastre creştine. Lăsaţi-vă, aşadar, de visuri, de false idealisme, de fantezii, de ceea ce eu obişnuiesc să numesc mistica macar-onică! - măcar de n-aș fi căsătorit!, măcar de n-aș fi avut meseria asta!, măcar de aș fi fost mai sănătos!, măcar de aș fi fost tânăr!, măcar de aș fi fost bătrân!... -, şi concentraţi-vă în schimb, cu sobrietate, asupra realităţii materiale şi nemijlocite, căci acolo este Domnul: Priviţi-mi mâinile şi picioarele, a spus Isus înviat din morţi: Eu sunt. Pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu 6.

Sunt multe aspecte ale vieţii mediului laic în care vă mişcaţi, care se limpezesc plecând de la aceste adevăruri. Gândiţi-vă, de pildă, la acţiunea voastră în calitate de cetăţeni în viaţa obştească. Un om care ştie că lumea – şi nu numai biserica – este locul întâlnirii lui cu Cristos iubeşte această lume, încearcă să-şi însuşească o bună pregătire intelectuală şi profesională, îşi formează treptat – şi în deplină libertate – propriile criterii privitoare la problemele mediului în care acţionează şi ia, în consecinţă, propriile decizii care, fiind deciziile unui creştin, provin şi dintr-o meditaţie personală care încearcă, cu smerenie, să desluşească voia Domnului în aceste detalii, mărunte sau însemnate, ale vieţii.

Pe de altă parte, nu puteţi să nu ştiţi că numai în cugetul celor care înţeleg şi valorează, în toată profunzimea lor, ideile pe care tocmai le-am clarificat cu privire la dragostea omenească, se poate ivi această altă înţelegere inefabilă de care vorbeşte Isus 10, care este un adevărat dar de la Dumnezeu şi care ne îndeamnă să ne oferim trupul şi sufletul Domnului, inima noastră întreagă, fără amestecul dragostei pământeşti.

Note
5

Io. 15, 15.

6

Evr. 13, 8.

7

Ps. 42, 4.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Note
5

A. MACHADO, Poesías completas. CLXI. - Proverbios y cantares. XXIV. Espasa-Calpe. Madrid, 1940.

6

Luc. 24, 39.

Referințe la Sfânta Scriptură
Note
10

Cf. Mat. 19, 11.

Referințe la Sfânta Scriptură