Lista numerelor

Aţi putea schiţa un tablou al structurilor Opus Dei la nivel mondial şi al modului în care funcţionează în raport cu Consiliul General pe care dumneavoastră îl conduceţi la Roma?

La Roma îşi are sediul Consiliul General, independent pentru fiecare Secție, de bărbaţi şi de femei ¹, şi în fiecare ţară există un organism analog prezidat de un Consilier al Opus Dei în țara respectivă ². Să nu vă gândiți la o organizare puternică, care se extinde precum vasele capilare până în cele mai îndepărtate colţuri. Imaginaţi-vă mai curând o organizaţie dezorganizată, fiindcă munca directorilor de la Opus Dei se îndreaptă în principal spre a face ca tuturor membrilor se le parvină spiritul genuin al Evangheliei – spiritul carităţii, al convieţuirii, cu desăvârşire străin de fanatism -, prin mijlocirea unei temeinice şi adecvate formări teologice şi apostolice. Apoi, fiecare acţionează cu totală libertate personală şi, făurindu-şi în mod autonom propria conştiinţă, se străduieşte să caute perfecţiunea creştină şi să creştineze mediul înconjurător, sfinţindu-şi munca, intelectuală sau manuală, în orice împrejurare a vieţii sale şi în propriul cămin.

Pe de altă parte, conducerea Operei se înfăptuieşte într-o manieră colegială. Detestăm tirania, în special în această conducere exclusiv spirituală a Opus Dei. Iubim pluralitatea: altminteri nu s-ar putea ajunge decât la ineficienţă, la inacţiune şi la împiedicarea şi a altora să acţioneze, la lipsa oricărei îmbunătăţiri.

Odată lămurit acest aspect, aş vrea să vă întreb: care sunt caracteristicile formării spirituale a membrilor care determină excluderea oricărui tip de interes lumesc în aderarea la Opus Dei?

Orice interes care nu este pur spiritual este exclus categoric, deoarece Lucrarea cere mult – generozitate, spirit de sacrificiu, abnegaţie, muncă fără răgaz în slujba sufletelor - şi nu dă nimic. Vreau să spun că nu dă nimic în planul intereselor lumeşti; în schimb, în plan spiritual, oferă mult: îţi oferă mijloace ca să te baţi şi să învingi în lupta ascetică, te îndreaptă pe drumurile rugăciunii, te învaţă să te porţi cu Isus aşa cum te porţi cu un frate, să-l vezi pe Domnul în toate împrejurările vieţii, să te simţi fiul Domnului şi, prin urmare, angajat ca să-i răspândeşti doctrina.

O persoană care nu înaintează pe drumul vieţii lăuntrice până înţelege că merită să se dăruiască întru totul, să-şi dea chiar viaţa în slujba Domnului, nu poate persevera în Opus Dei, fiindcă sfinţenia nu este o etichetă, ci o exigenţă profundă.

Pe de altă parte, Opus Dei nu are nicio activitate cu scopuri politice, economice sau ideologice: nicio acţiune lumească. Singurele ei activităţi sunt formarea supranaturală a membrilor şi operele de apostolat, adică neîncetat ajutor spiritual pentru fiecare dintre membrii săi, şi operele corporative apostolice de asistenţă, binefacere, educaţie etc.

Membrii Opus Dei s-au unit numai pentru a urma drumul sfinţeniei, bine definit, şi a colabora la anumite opere de apostolat. Angajamentele lor reciproce exclud orice tip de interes pământesc, prin simplul fapt că în acest domeniu toţi membrii Opus Dei sunt liberi, şi prin urmare, fiecare merge pe propriul său drum, cu obiective şi interese diferite şi, uneori, opuse.

Ca o consecinţă a ţelului exclusiv divin al Lucrării, spiritul său este un spirit de libertate, de dragoste pentru libertatea personală a tuturor oamenilor. Şi, întrucât această dragoste pentru libertate este sinceră şi nu un simplu enunţ teoretic, noi apreciem necesara consecvenţă a libertăţii, adică pluralismul. La Opus Dei pluralismul este iubit şi preţuit, nu doar pur şi simplu tolerat şi în niciun fel îngreunat. Când constat că membrii Lucrării au atât de multe idei şi atitudini diferite – cu privire la chestiuni politice, economice, sociale sau artistice etc. – simt o bucurie, căci este semn că totul funcţionează cu faţa spre Domnul, aşa cum se cuvine.

Unitatea spirituală şi varietatea în problemele lumeşti sunt compatibile când nu domneşte fanatismul şi intoleranţa şi, mai ales, când se trăieşte cu credinţă şi se ştie că noi, oamenii, suntem uniţi nu prin simple legături de simpatie sau de interes, ci prin acţiunea aceluiaşi Spirit care, înfrăţindu-ne cu Cristos, ne conduce către Dumnezeu Tatăl.

Un creştin adevărat nu se gândeşte niciodată că unitatea în credinţă, fidelitatea faţă de Magisteriu şi de Tradiţia Bisericii, ca şi preocuparea de a face să ajungă celorlalţi vestea venirii mântuitoare a lui Cristos, ar fi în contradicţie cu varietatea de atitudini în privinţa lucrurilor lăsate de Domnul, cum se spune de obicei, la libera apreciere a oamenilor. Mai mult încă, el este cu desăvârşire conştient că această varietate face parte din planul divin, este îndrăgită de Domnul, care îşi împarte harurile şi luminile aşa cum îi este voia. Creştinul trebuie să-şi iubească semenii, aşadar trebuie să respecte opiniile contrare celor ale sale şi să convieţuiască în fraternitate deplină cu cei care gândesc altfel.

Tocmai pentru că membrii Lucrării s-au format în acest spirit, este cu neputinţă să se gândească cineva să profite de faptul că aparţine Lucrării spre a obţine avantaje personale sau să încerce să le impună celorlalţi opţiuni politice sau culturale, deoarece ceilalţi nu-l vor tolera şi-l vor determina să-şi schimbe atitudinea sau să părăsească Lucrarea. Acesta este un aspect de la care nimeni din Opus Dei nu va putea permite vreodată cea mai mică abatere, fiindcă trebuie să apere nu numai libertatea sa personală, ci şi natura supranaturală a muncii căreia i s-a dăruit. Consider, de aceea, că libertatea şi responsabilitatea personale sunt cea mai bună garanţie a finalităţii supranaturale a Lucrării lui Dumnezeu.

Faţă de actualitatea socio-politică din ţara noastră şi din toate celelalte ţări, faţă de război, de injustiţie sau de opresiune, ce responsabilitate atribuiţi Universităţii în calitate de corporaţie, deci profesorilor, studenţilor? Poate oare Universitatea să admită în incinta sa desfăşurarea unor activităţi politice ale studenţilor şi profesorilor?

Înainte de orice, vreau să spun că în această întrevedere îmi exprim părerea mea, adică aceea a unei persoane care, de la şaisprezece ani – acum am şaizeci şi cinci –, nu a pierdut legătura cu Universitatea. Îmi expun modul personal de a vedea această problemă şi nu pe acela al Opus Dei care, în toate lucrurile lumeşti ori care pot fi discutate, nu vrea şi nici nu poate să aibă vreo opţiune – căci fiecare membru al Lucrării are şi îşi exprimă liber propria părere personală, adică părerea celui care îşi asumă personal responsabilitatea -, întrucât ţelul Opus Dei este exclusiv spiritual.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, mi se pare că ar trebui, în primul rând, să ne punem de acord în legătură cu ce anume înseamnă politica. Dacă prin politică se înţelege să te angrenezi şi să munceşti în favoarea păcii, a dreptăţii sociale, a libertăţii tuturora, în acest caz toţi cei din Universitate şi Universitatea în calitate de corporaţie, au obligaţia de să-şi asume aceste idealuri şi să-şi intensifice preocuparea de a rezolva marile probleme ale vieţii oamenilor.

Dacă prin politică se înţelege însă rezolvarea concretă a unei anumite probleme, împreună cu alte soluţii posibile şi corecte, în concurenţă cu cele ce susţin contrariul, cred că Universitatea nu este forul care trebuie să decidă în această privinţă.

Universitatea este locul pentru a se pregăti în vederea rezolvării acestor probleme; este casa comună, locul de studiu şi de cultivare a prieteniei; locul unde trebuie să convieţuiască paşnic persoane de diverse tendinţe care, în orice moment, sunt expresii ale pluralismului autentic ce există în societate.