Odată lămurit acest aspect, aş vrea să vă întreb: care sunt caracteristicile formării spirituale a membrilor care determină excluderea oricărui tip de interes lumesc în aderarea la Opus Dei?

Orice interes care nu este pur spiritual este exclus categoric, deoarece Lucrarea cere mult – generozitate, spirit de sacrificiu, abnegaţie, muncă fără răgaz în slujba sufletelor - şi nu dă nimic. Vreau să spun că nu dă nimic în planul intereselor lumeşti; în schimb, în plan spiritual, oferă mult: îţi oferă mijloace ca să te baţi şi să învingi în lupta ascetică, te îndreaptă pe drumurile rugăciunii, te învaţă să te porţi cu Isus aşa cum te porţi cu un frate, să-l vezi pe Domnul în toate împrejurările vieţii, să te simţi fiul Domnului şi, prin urmare, angajat ca să-i răspândeşti doctrina.

O persoană care nu înaintează pe drumul vieţii lăuntrice până înţelege că merită să se dăruiască întru totul, să-şi dea chiar viaţa în slujba Domnului, nu poate persevera în Opus Dei, fiindcă sfinţenia nu este o etichetă, ci o exigenţă profundă.

Pe de altă parte, Opus Dei nu are nicio activitate cu scopuri politice, economice sau ideologice: nicio acţiune lumească. Singurele ei activităţi sunt formarea supranaturală a membrilor şi operele de apostolat, adică neîncetat ajutor spiritual pentru fiecare dintre membrii săi, şi operele corporative apostolice de asistenţă, binefacere, educaţie etc.

Membrii Opus Dei s-au unit numai pentru a urma drumul sfinţeniei, bine definit, şi a colabora la anumite opere de apostolat. Angajamentele lor reciproce exclud orice tip de interes pământesc, prin simplul fapt că în acest domeniu toţi membrii Opus Dei sunt liberi, şi prin urmare, fiecare merge pe propriul său drum, cu obiective şi interese diferite şi, uneori, opuse.

Ca o consecinţă a ţelului exclusiv divin al Lucrării, spiritul său este un spirit de libertate, de dragoste pentru libertatea personală a tuturor oamenilor. Şi, întrucât această dragoste pentru libertate este sinceră şi nu un simplu enunţ teoretic, noi apreciem necesara consecvenţă a libertăţii, adică pluralismul. La Opus Dei pluralismul este iubit şi preţuit, nu doar pur şi simplu tolerat şi în niciun fel îngreunat. Când constat că membrii Lucrării au atât de multe idei şi atitudini diferite – cu privire la chestiuni politice, economice, sociale sau artistice etc. – simt o bucurie, căci este semn că totul funcţionează cu faţa spre Domnul, aşa cum se cuvine.

Unitatea spirituală şi varietatea în problemele lumeşti sunt compatibile când nu domneşte fanatismul şi intoleranţa şi, mai ales, când se trăieşte cu credinţă şi se ştie că noi, oamenii, suntem uniţi nu prin simple legături de simpatie sau de interes, ci prin acţiunea aceluiaşi Spirit care, înfrăţindu-ne cu Cristos, ne conduce către Dumnezeu Tatăl.

Un creştin adevărat nu se gândeşte niciodată că unitatea în credinţă, fidelitatea faţă de Magisteriu şi de Tradiţia Bisericii, ca şi preocuparea de a face să ajungă celorlalţi vestea venirii mântuitoare a lui Cristos, ar fi în contradicţie cu varietatea de atitudini în privinţa lucrurilor lăsate de Domnul, cum se spune de obicei, la libera apreciere a oamenilor. Mai mult încă, el este cu desăvârşire conştient că această varietate face parte din planul divin, este îndrăgită de Domnul, care îşi împarte harurile şi luminile aşa cum îi este voia. Creştinul trebuie să-şi iubească semenii, aşadar trebuie să respecte opiniile contrare celor ale sale şi să convieţuiască în fraternitate deplină cu cei care gândesc altfel.

Tocmai pentru că membrii Lucrării s-au format în acest spirit, este cu neputinţă să se gândească cineva să profite de faptul că aparţine Lucrării spre a obţine avantaje personale sau să încerce să le impună celorlalţi opţiuni politice sau culturale, deoarece ceilalţi nu-l vor tolera şi-l vor determina să-şi schimbe atitudinea sau să părăsească Lucrarea. Acesta este un aspect de la care nimeni din Opus Dei nu va putea permite vreodată cea mai mică abatere, fiindcă trebuie să apere nu numai libertatea sa personală, ci şi natura supranaturală a muncii căreia i s-a dăruit. Consider, de aceea, că libertatea şi responsabilitatea personale sunt cea mai bună garanţie a finalităţii supranaturale a Lucrării lui Dumnezeu.