Lista numerelor

O caracteristică a întregii vieţi creştine – oricare ar fi mijlocul prin care se realizează – este „demnitatea şi libertatea copiilor lui Dumnezeu”. La ce vă referiţi, aşadar, atunci când în toată învăţătura dumneavoastră aţi apărat cu atâta stăruinţă libertatea laicilor?

Mă refer tocmai la libertatea personală a laicilor pentru a lua, în lumina principiilor enunţate de Magisteriu, toate deciziile concrete de ordin teologic sau practic – de exemplu cele privitoare la diferitele opinii filozofice, de ştiinţă economică sau de politică, la curentele artistice şi culturale, la problemele vieţii profesionale sau sociale etc. – pe care fiecare le consideră, cu deplină sinceritate, mai potrivite şi mai în acord cu convingerile personale şi cu aptitudinile sale umane.

Acest indispensabil cadru de autonomie de care catolicul laic are nevoie pentru a nu se simţi mai prejos în faţa celorlalţi laici şi pentru a-şi putea înfăptui eficient misiunea apostolică specială în mijlocul realităţilor lumeşti, trebuie să fie întotdeauna riguros respectat de către toţi cei care exercită în Biserică preoția ministerială. Dacă nu ar fi aşa – dacă ar fi vorba de manipularea laicului în scopuri care le depăşesc pe cele proprii ministeriului ierarhic – s-ar cădea într-un anacronic şi lamentabil clericalism. S-ar limita enorm posibilităţile apostolice ale corpului laic – condamnându-l la o perpetuă imaturitate –, dar mai cu seamă s-ar periclita, astăzi cu deosebire, însuşi conceptul de autoritate şi de unitate în cadrul Bisericii. Nu putem uita că, şi la catolici, existenţa unui autentic pluralism de criterii şi opinii cu privire la lucrurile lăsate de Domnul la libera dezbatere a oamenilor, nu numai că nu se opune organizării ierarhice şi necesităţii unităţii Poporului lui Dumnezeu, ci le întăreşte şi le apără de eventualele impurităţi.

Unele persoane au afirmat în diferite ocazii că Opus Dei este organizată în interior după normele societăţilor secrete. Ce trebuie să credem despre o asemenea afirmaţie? Pe de altă parte, ne-aţi putea da o idee despre mesajul pe care aţi dori să-l adresaţi oamenilor timpului nostru, întemeind Lucrarea în 1928?

Din 1928, am propovăduit mereu că sfinţenia nu este pentru privilegiaţi, că pot fi dumnezeieşti toate drumurile pământului, fiindcă făgaşul spiritualităţii specifice Opus Dei este sfinţirea muncii obişnuite. Trebuie combătută prejudecata conform căreia creştinii de rând nu pot face altceva decât să se limiteze la a ajuta clerul, în apostolate bisericeşti. Şi am arătat că, pentru a îndeplini acest scop supranatural, oamenii au nevoie să fie şi să se simtă liberi ca persoane, să se bucure de acea libertate pe care Isus Cristos ne-a cucerit-o. Pentru a predica şi a-i învăţa pe oameni cum se practică această doctrină, n-am avut niciodată nevoie de vreun secret. Membrii Lucrării detestă secretele, pentru că sunt creştini obişnuiţi, la fel cu ceilalţi: aderând la Opus Dei nu îşi schimbă statutul. Le repugnă să poarte în spate un afiş unde să stea scris: „să fie limpede că eu îl slujesc pe Domnul”. Aceasta nu ar fi nici laic, nici secular. Dar cei care îi cunosc şi au legături cu membrii Opus Dei ştiu că aceştia aparţin Lucrării, chiar dacă nu o strigă în public, dar nici nu o ascund.