Lista numerelor

Adevărata bucurie nu-mi lipsește, dimpotrivă… Și totuși, fiind conștient de propria mea josnicie, este normal să strig ca Sfântul Paul: nenorocit ce sunt!

— Astfel cresc dorințele de a înlătura o dată pentru totdeauna bariera pe care o pune Eul.

În viața ta ești mulțumit, ești foarte fericit, chiar dacă simți uneori gheara tristeții. Și chiar dacă simți aproape obișnuit un fond real de amărăciune.

— Această bucurie și această neliniște pot coexista, fiecare în „omul“ ei: cea dintâi în omul nou, cealaltă în omul vechi.

Primul pas de făcut pentru ca şi alte persoane să se apropie de căile lui Cristos este ca ele să observe la tine fericirea, bucuria, siguranţa în drumul tău către Dumnezeu.

Dacă, prin rugăciunea ta, prin spiritul tău de sacrificiu și prin acțiunile tale, nu dai dovadă de o statornică preocupare pentru apostolat, iată proba evidentă că nu ești destul de fericit și că, deci, fidelitatea ta trebuie să crească. — Într-adevăr, acela care se bucură de fericire și de bine se străduiește să le transmită altora.

Sunt tot mai convins că fericirea din Cer este hărăzită celor care știu să trăiască fericiți pe pământ.

Văd foarte limpede care este rețeta, secretul fericirii pe pământ și în Ceruri: să nu ne mulțumim cu acceptarea Voinței lui Dumnezeu, ci să aderăm la ea, să ne identificăm cu ea. Într-un cuvânt, să o dorim în virtutea unui act pozitiv al voinței noastre. Insist asupra acestui lucru: aceasta este secretul infailibil al bucuriei și al păcii.

Cât m-a bucurat epistola din această zi! Duhul Sfânt, prin mijlocirea Sfântului Paul ne învață secretul nemurii și al Gloriei. Noi oamenii, cu toții, simțim dorința de a dura la infinit. Am vrea să facem veșnice clipele vieții noastre pe care le considerăm fericite. Am dori să ne glorificăm amintirea. Am vrea ca idealurile noastre să fie nemuritoare. De aceea, în clipele de aparentă fericire, când există ceva care alină disperarea noastră, spunem și dorim cu toții (și este natural) ca să fie „pentru totdeauna, pentru totdeauna…“

Câtă viclenie la demon; cât de bine cunoștea el inima omenească! Veți fi ca zeii, a spus el primilor noștri părinți. Ori aceasta nu a fost decât o amară înșelăciune. Sfântul Paul, în această epistolă către Filipeni, ne dă secretul divin al nemurii și al Gloriei. Isus s-a nimicit pe Sine luând chip de rob… S-a umilit pe Sine, făcându-se ascultător până la moarte, și încă moartea pe Cruce. De aceea Dumnezeu L-a înălțat și L-a dat Numele care este mai presus de orice nume: pentru ca în numele lui Isus orice genunchi să se plece, în Ceruri, pe pământ și în infern…

Ajută-mă s-o repet la urechea unuia și a a altuia… și a tuturor: păcătosul care are credință, chiar dacă obține toate fericirile pământești, este inevitabil un nenorocit, un nefericit.

E adevărat ca motivul care trebuie să ne facă să urâm păcatul, fie el și ușor, motivul care trebuie să ne emoționeze pe toți, este supranatural. Dumnezeu urăște mult acest păcat. Și ura aceasta este supremă, eternă și necesară, întrucât la răul acesta se opune binele nesfârșit… dar prima reflecție pe care ți-am semnalat-o ne poate conduce la cea de a doua.