Lista numerelor

Există 7 numere în „Forja” al căror subiect este Bucurie → bucurie a copiilor lui Dumnezeu.

Bucuria este un bun al creștinului și ne vom bucura de ea câtă vreme vom lupta, căci aceste bine ne vine odată cu pacea. Pacea, rodul victoriei în război. În plus, citim în Scriptură că nu este decât luptă viața omului pe pământ.

Dacă ne-am da cu adevărat seama de ceea ce suntem, copiii mult iubiți ai Tatălui nostru din Ceruri, cum am putea să nu fim mereu voioși? — Gândește-te la aceasta.

Cât de frumoasă este vocația noastră de creștini, de copii ai lui Dumnezeu! Ea este cea care ne dă pe pământ bucuria și pacea pe care lumea n-o poate da!

Bucuria este consecința normală a filiațiunii divine: nu știm noi oare că suntem iubiți de Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne acceptă, ne ajută, ne iartă?

— Să-ți amintești bine și totdeauna: chiar când se pare că totul se prăbușește, de fapt nimic nu se întâmplă! Dumnezeu nu pierde bătăliile.

Trebuie să te convingi; când este vorba de fapte, dorința de a te comporta ca un bun fiu al lui Dumnezeu conferă neîncetat tinerețe, seninătate, bucurie și pace.

Bucuria creștină nu este o bucurie fiziologică. Fundamentul ei este divin și se situează dincolo de necazuri și de boală.

— Bucuria nu este veselia clopoțeilor sau a balurilor populare.

Adevărata bucurie este ceva mai intim, ceva care ne face senini, ne umple sufletul de fericire, chiar dacă uneori chipul ne rămâne grav.

Când vei simți că fierbe în tine orgoliul, această trufie care te împinge să te consideri un supraom, este momentul să-ți vii în fire și să zici: nu! Astfel vei gusta bucuria unui copil al lui Dumnezeu care trece pe pământ, săvârșind greșeli, desigur, dar făcând binele.

Referințe la Sfânta Scriptură