Lista numerelor

Există 6 numere în «Forja», al căror subiect Comuniunea sfinților .

Face un rău Bisericii cel care încetează să lupte: el aduce prejudicii misiunii ei divine, fraților săi, tuturor sufletelor.

— Fă-ți un examen al conștiinței: pentru iubirea de Dumnezeu nu-i așa că ai putea să depui mai mult entuziasm în truda ta spirituală? Mă rog pentru tine și pentru toți. Așadar, fă-o și tu!

Îmi spuneai: „Nu numai că mă simt incapabil să progresez pe drumul meu, ci chiar neputincios să dobândesc mântuirea — o, sărmanul meu suflet! — fără miracolul harului. Sunt indiferent ca un spectator al propriului meu „caz“. Aceste zile să fie ele oare neroditoare? Și totuși Maica mea este Maica mea, și Isus — Isus al meu! Și există sufletele pioase, în acest moment chiar, care se roagă pentru mine“.

— Continuă să înaintezi, cu mâna în mâna Maicii tale, ți-am răspuns, și „îndrăznește“ să-i spui ca Isus este al tău. Prin bunătatea sa El va inunda sufletul tău cu o preacurată lumină.

Ce frumoasă rugăciune pentru cel care o spune deseori, este cea a acestui prieten: el cerea ajutor pentru un preot închis din cauza persecuțiilor religioase. — Doamne, consolează-l căci suferă chinuri pentru Tine. Câți oameni nu suferă pentru că te slujesc!

— Câtă bucurie dăruiește Comuniunea sfinților.

A lucra la sfințirea noastră personală, iată ceea ce se repercutează asupra sfințeniei unui mare număr de suflete și asupra sfințeniei Bisericii lui Dumnezeu.

În ciuda pasiunilor tale, asupra ta cade răspunderea sfințeniei, a vieții creștine și a eficacității celorlalți.

Nu ești o piesă izolată. Dacă te oprești, câte persoane poți imobiliza! Câtor oameni le poți aduce prejudicii!

Aminteşte-ţi mereu că în orice moment colaborezi la formarea spirituală şi umană a celor care te înconjoară şi a tuturor sufletelor, — preafericita Comuniune a Sfinţilor merge într-adevăr până acolo: când munceşti şi când te odihneşti; când eşti văzut voios sau preocupat; când, la lucru sau pe stradă, te rogi în calitate de copil al lui Dumnezeu şi pacea sufletului tău transpare în afară; când se observă că ai suferit — că ai plâns —, şi iată că zâmbeşti.