Lista numerelor

Există 6 numere în «Brazdă», al căror subiect Comuniunea sfinților .

Un om al credinței îmi scria: „când, de nevoie, ești izolat, se vede bine ajutorul dat de frații tăi. Întrucât acum trebuie să suport totul «singur», mă gândesc adesea că, dacă nu ar exista această «companie pe care ne-o ţinem de la distanță» – binecuvântata comuniune a Sfinţilor! – nu mi-aş putea păstra optimismul care mă copleşeşte”.

Comuniunea sfinţilor: a experimentat-o acel tânăr inginer, când a spus: „Părinte, în ziua cutare, la ora cutare, am sesizat că v-ați rugat pentru mine”.

Acesta este şi acesta va fi întotdeauna primul ajutor fundamental pe care trebuie să-l dăm sufletelor: rugăciunea!

„Rugaţi-vă pentru mine”, i-am cerut, cum o fac întotdeauna. Şi mi-a răspuns mirat: „dar vi s-a întâmplat ceva?”

A trebuit să-i explic că tuturor ni se întâmplă ceva, sau ceva se petrece cu cineva, în fiecare moment; şi am adăugat că atunci când lipseşte rugăciunea, „se întâmplă şi supără și mai multe lucruri”.

Prin comuniunea sfinţilor trebuie să te simţi foarte legat de fraţii tăi. Apără, fără teamă, această minunată unitate!

– Dacă ești singur, ambiţiile tale nobile ar fi sortite eşecului: o oaie izolată este aproape întotdeauna o oaie pierdută.

Să nu treacă nici o zi fără ca să spui „Isus, te iubesc!” şi fără o comuniune spirituală – cel puțin –, ca reparație pentru toate profanările și sacrilegiile pe care El le îndură pentru a fi cu noi.

Un gând care te va ajuta în momentele grele: cu cât va fi mai mare fidelitatea mea, cu atât voi contribui mai mult la a-i face pe alţii să crească în această virtute. – Este atât de plăcut să ne simțim susținuți unii de alții!