Lista numerelor

Există 24 numere în «Forja» al căror subiect este Vocație.

Copii ai lui Dumnezeu. — Purtători ai singurei făclii ce poate ilumina căile pământene ale sufletelor, ai unicei flăcări nicicând întunecată cu umbre, penumbre sau alte obscurități.

— Domnul se slujește de noi ca de niște făclii, pentru ca lumina aceasta să lumineze…, de noi depinde să fie nenumărați cei care nu rămân în întuneric, ci care merg căile ce duc spre viața eternă.

Dumnezeu îmi este Tată! — Dacă meditezi bine asupra acestui lucru, nu vei dori să renunți la un gând atât de consolator.

— Isus este Prietenul meu! (încă o descoperire prețioasă) Mă iubește cu toată divina Iubire a Inimii Sale.

— Sfântul Duh este Mângâietorul meu! El îmi conduce pașii de-a lungul drumului meu. Gândește-te bine la aceasta! Ești al lui Dumnezeu… și Dumnezeu este al tău.

Tată — cheamă-L așa, cu această încredere! —, Tatăl meu care ești în Ceruri, privește-mă cu iubirea ta blândă și fă în așa fel încât să-ți răspund.

— Înflăcărează, aprinde inima mea neștiutoare, arde și purifică-mi carnea ce se împotrivește umilinței, inundă-mi cugetul cu miraculoasă ta lumină, ajută glasului meu să înalțe Iubirea și Gloria lui Cristos.

Cristos, El care s-a suit în pe Cruce, cu brațele larg desfăcute de o parte și de alta, cu gesturi Veșnicului Preot, are încredere în noi — care nu suntem nimic — să ducem oamenilor roadele Răscumpărării Sale.

Cu bucurie, Doamne, ne găsim în mâna ta rănită. Strânge-ne! Strânge-ne cu putere: să lăsăm la o parte, toată mizeria noastră pământeană! Ca să purificăm, să ne înflăcărăm și să ne simțim tot mai aproape de Tine!

— Și apoi, azvârle-ne departe, foarte departe, insuflându-ne dorința de a strânge roadele, de a face din Iubire pentru Tine semănători din ce în ce mai rodnice.

Să nu-ți fie frică, nu te teme de nimic, nu te mira și nu te lăsa călăuzit de o falsă prudență.

Chemarea de a împlini Voia lui Dumnezeu — și acest lucru e adevărat și în privința vocației — vine dintr-o dată, ca pentru Apostoli: de a-L întâlni pe Cristos și a urma chemările sale… Nici unul n-a ezitat: a-L cunoaște pe Cristos și a-L urmat a fost tot una.

O zi de mântuire, o zi de veșnicie a sosit pentru noi. Încă o dată s-au făcut auzite chemările Divinului Păstor, aceste cuvinte afectuoase: „vocavi te nomine tuo“ — „te-am chemat pe nume“.

Asemeni mamei noastre, El ne cheamă pe nume și încă mai mult, pe numele nostru mic, familiar — și acolo, înăuntrul sufletului tău, te cheamă, și tu trebuie să-I răspunzi, foarte hotărât, de data aceasta: „ecce ego quia vocasti me“ — iată-mă, căci Tu m-ai chemat, ca timpul să nu treacă precum apa peste pietrele netede, fără a lăsa urme.

Trăiește lângă Cristos! Să exiști și tu în Evanghelie, ca unul care viețuiește cu Petru, cu Ioan, cu Andrei…, căci acum și Cristos este viu: „Isus Christus, heri et hodie, ipse et in saecula!“ — Isus Cristos este viu! Astăzi ca și ieri: este același întru vecie.

Doamne, de-ar fi copiii tăi un jăratec dogorâtor. Un jăratic ce aprinde scânteia în fiecare inimă de care se apropie…

— Vei ajuta Tu scânteia aceasta să se prefacă într-un incendiu: îngerii tăi – ştiu, am văzut – sunt foarte pricepuţi să sufle peste jăratecul inimilor. …Şi o inimă purificată în foc nu poate decât să-ţi aparţină.

Gândește-te la ce spune Sfântul Duh și fii totodată copleșit și recunoscător: „elegit nos ante mundi constitutionem“ — Tu ne-ai ales înainte de crearea lumii, „ut essemus sancti in conspectu eius!“ — ca să fim sfinți în prezenta ta.

— Nu este deloc ușor să fii sfânt, dar nu este nici foarte greu. A fi sfânt înseamnă să fii bun creștin: să semeni cu Cristos. — Cel care seamănă cel mai mult cu Cristos este cel care este și mai mult creștin, mai asimilat cu Cristos și deci mai sfânt.

— Și pentru aceasta de ce mijloace dispunem?

De aceleași ca și cei dintâi credincioși care au putut să-L vadă pe Isus sau care L-au întrevăzut din povestirile Apostolilor sau Evangheliștilor.

Ce datorie ai tu la Dumnezeu, Tatăl tău! El ți-a dăruit viața, inteligența, voința… El ți-a dat harul: Duhul Sfânt; pe Isus în ostie; filiația divină; pe Preasfânta Fecioară, Mama lui Dumnezeu și Mama noastră; El ți-a dat posibilitatea de a lua parte la Sfânta Liturghie și îți acordă iertarea păcatelor. Iertarea Sa, și de atâtea ori! Ți-a dat daruri nenumărate, unele extraordinare…

— Spune-mi, copilul meu: cum i-ai răspuns tu?, cum ii răspunzi?

Nu știu cum vei reacționa tu… Cât despre mine, simt nevoia să-ți mărturisesc emoția mea la citirea acestor cuvinte ale profetului Isaia: „ego vocavi te nomine tuo, meus es tu!“ — Te-am chemat, te-am adus la Biserica mea, al meu ești! Dumnezeu îmi spune mi că eu sunt al Lui! Ai de ce să iubești până la adorație!

O Isuse… întărește sufletele noastre! Netezește calea! Și mai ales revarsă-ți Iubirea: fă din noi văpăi dogorâtoare, care să înflăcăreze pământul cu focul divin pe care ai venit să ni-l aduci.

A te apropia puțin mai mult de Dumnezeu, ce înseamnă decât să fii mereu gata a te converti, a te corecta, a aștepta inspirațiile lui, —・sfintele dorințe pe care El le-a făcut să se nască în sufletul nostru —,・și a le pune în practică?

Cu ce te-ai putea mândri? Tot ceea ce te împinge la faptă vine de la El. Trage de aici consecințele.

Cât respect, câtă venerație, câtă afecțiune trebuie să simțim față de un singur suflet, când ne gândim la realitatea aceasta: Dumnezeu îl iubește ca pe ceva care este al Lui!

Aspirație: Zilele pe care Domnul ni le hărăzește, de nu le-am putea întrebuința decât ca să-I fim pe plac!

Dorința mea este ca purtarea ta să fie ca a lui Petru și a lui Ioan! Altfel spus, ca rugăciunea ta să poarte nevoile prietenilor tăi, ale colegilor tăi… ca să vorbești despre ele cu Isus… și ca să poți apoi să le spui, datorită exemplului tău: „respice in nos“ — priviți-ne!

Când iubim mult o persoană dorim să ştim tot ce este în legătură cu ea.

O problemă de meditat: simţi tu nevoia de a-L cunoaşte pe Cristos? Căci… într-atât Îl iubeşti.

Mint sau se înșeală cei care afirmă că noi preoții suntem singuri: suntem însoțiți mai mult decât orișicine, căci putem să ne bizuim pe însoțirea continuă a Domnului Cristos. El, cu care nu trebuie să încetăm de a sta de vorba.

Scrie: „Mă consider ca o biată pasăre obișnuită să zboare din pom în pom sau cel mult până la etajul trei… Dar iată că pe parcursul vieții sale această micuță pasăre s-a simțit într-o zi destul de tare ca să ajungă până pe acoperișul unei case de o înălțime modestă, care nu semăna întru nimic cu un zgârie-nori…

— Dar, deodată, pasărea noastră este smulsă de un vultur care a luat-o drept un pui din rasa sa. Și între ghearele puternice, mica pasăre urcă sus, foarte sus, peste munți și peste vârfurile înzăpezite, peste norii albe, bleu, roz, și mai sus, până ce ajunge să privească fix soarele…

— Atunci vulturul, dând drumul micii păsărele, îi spune: Du-te într-acolo, zboară!

Doamne, nu mai vreau să ajung jos, pe pământ! Să mă lumineze mereu razele Soarelui divin - Cristos - în Euharistie! Fă să nu se întrerupă zborul meu până ce nu voi fi aflat odihnă în Inima ta!“

Iată cum își încheia acel prieten rugăciunea: „Iubesc voia Domnului meu. De aceea, într-o abandonare totală, Îi cer să mă ducă cum va voi și unde va vrea El“.

Roagă pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, și pe Maica ta, să te ajute ca să te cunoști mai bine și să plângi pentru acele impurități care ți-au însemnat viața, lăsând, vai!, urme … — Și în același timp, fără să vrei să te depărtezi de această meditare, spune-I Lui: dăruiește-mi, Isuse, o Iubire care să fie ca un foc purificator, în care sărmana mea carne, sărmana mea inimă, sărmanul meu suflet, bietul meu trup să se consume, curățindu-se de toate mizeriile pământene… Și când voi fi golit de tot acest eu, umple-mă de Tine: fă să nu mă leg de nimic de aici de pe pământ și ca Iubirea să mă susțină mereu.

Nu dori nimic pentru tine, nimic bun, nimic rău: caută numai ceea ce Dumnezeu va voi pentru tine.

Orice ar fi, întrucât de rău ar părea în ochii oamenilor, ție îți va părea bun și chiar foarte bun. Și vei repeta tot mai convins: „et calix tuus inebrians, quam praeclarus est!“ — în strâmtorări m-am bucurat… Cât de minuna este potirul tău care-mi îmbată toată ființa!

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură