Lista numerelor

O zi de mântuire, o zi de veșnicie a sosit pentru noi. Încă o dată s-au făcut auzite chemările Divinului Păstor, aceste cuvinte afectuoase: „vocavi te nomine tuo“ — „te-am chemat pe nume“.

Asemeni mamei noastre, El ne cheamă pe nume și încă mai mult, pe numele nostru mic, familiar — și acolo, înăuntrul sufletului tău, te cheamă, și tu trebuie să-I răspunzi, foarte hotărât, de data aceasta: „ecce ego quia vocasti me“ — iată-mă, căci Tu m-ai chemat, ca timpul să nu treacă precum apa peste pietrele netede, fără a lăsa urme.

Gândește-te la ce spune Sfântul Duh și fii totodată copleșit și recunoscător: „elegit nos ante mundi constitutionem“ — Tu ne-ai ales înainte de crearea lumii, „ut essemus sancti in conspectu eius!“ — ca să fim sfinți în prezenta ta.

— Nu este deloc ușor să fii sfânt, dar nu este nici foarte greu. A fi sfânt înseamnă să fii bun creștin: să semeni cu Cristos. — Cel care seamănă cel mai mult cu Cristos este cel care este și mai mult creștin, mai asimilat cu Cristos și deci mai sfânt.

— Și pentru aceasta de ce mijloace dispunem?

De aceleași ca și cei dintâi credincioși care au putut să-L vadă pe Isus sau care L-au întrevăzut din povestirile Apostolilor sau Evangheliștilor.

Nu știu cum vei reacționa tu… Cât despre mine, simt nevoia să-ți mărturisesc emoția mea la citirea acestor cuvinte ale profetului Isaia: „ego vocavi te nomine tuo, meus es tu!“ — Te-am chemat, te-am adus la Biserica mea, al meu ești! Dumnezeu îmi spune mi că eu sunt al Lui! Ai de ce să iubești până la adorație!

Amintiți tuturor — și în mod deosebit atâtor tați și mame care își spun creștini — că „vocația“, chemarea lui Dumnezeu este un har al Domnului, o alegere ce emană din bunătatea divină, un motiv de sfânt orgoliu, un mod de a servi cu bucurie pe toți oamenii, din dragoste pentru Isus Cristos.

Fă-te ecoul vocii mele: dacă Dumnezeu cere părinților pe copii lor, nu este un sacrificiu pentru ei; după cum nu este sacrificiu să-L urmeze, pentru cei care îi cheamă Domnul. Dimpotrivă chiar: este o cinste imensă, un motiv de mare, de sfânta mândrie, semnul unei chemări, al unei afecțiuni cu totul deosebite pe care Dumnezeu a arătat-o la un moment dat, dar care există în spiritul său din totdeauna.

Scrie: „Mă consider ca o biată pasăre obișnuită să zboare din pom în pom sau cel mult până la etajul trei… Dar iată că pe parcursul vieții sale această micuță pasăre s-a simțit într-o zi destul de tare ca să ajungă până pe acoperișul unei case de o înălțime modestă, care nu semăna întru nimic cu un zgârie-nori…

— Dar, deodată, pasărea noastră este smulsă de un vultur care a luat-o drept un pui din rasa sa. Și între ghearele puternice, mica pasăre urcă sus, foarte sus, peste munți și peste vârfurile înzăpezite, peste norii albe, bleu, roz, și mai sus, până ce ajunge să privească fix soarele…

— Atunci vulturul, dând drumul micii păsărele, îi spune: Du-te într-acolo, zboară!

Doamne, nu mai vreau să ajung jos, pe pământ! Să mă lumineze mereu razele Soarelui divin - Cristos - în Euharistie! Fă să nu se întrerupă zborul meu până ce nu voi fi aflat odihnă în Inima ta!“

Un gând foarte aproape de realitate: cât de bun este Domnul, El care a venit să mă caute, El care m-a făcut să cunosc această sfântă cale care mă face să fiu demn de aceasta, El care mă face să iubesc toate făpturile pentru a le da pacea și bucuria!

— Înaintează deci cu încredere și cu grijă ca să-i răspunzi cu adevărat.

Știi că harul lui Dumnezeu nu-ți va lipsi: El te-a ales și dacă a făcut astfel îți va acorda tot sprijinul necesar ca să-I fii credincios, precum un fiu al Său.

— Înaintează, deci, încrezător și mereu mai dornic de a-I răspunde mai bine.

În prezența lui Dumnezeu, cu fruntea lipită de pământ, să te consideri (căci chiar așa este) mai murdar și mai demn de disprețuit, decât țărâna adunată de mătură.

— Și cu toate acestea, Domnul te-a ales.

Nici eu nu credeam că Dumnezeu mă va prinde așa cum a făcut-o El. Dar Domnul — lasă-mă să ți-o spun din nou — nu ne cere consimțământul nostru ca să ne „complice viața“. El intră în ea și, iată, asta-i tot!

Să-I arătăm mereu lui Dumnezeu nespusa noastră recunoștință pentru minunata chemare pe care am primit-o de la El: gratitudinea aceasta să fie reală și profundă și strâns legată de smerenie.