Lista numerelor

Există 5 numere în „Forja” al căror subiect este Cruce → meditație despre Cruce .

Când ne așezăm pe Golgota, acolo unde a murit Isus, experiența păcatelor noastre personale trebuie să ne facă să suferim și să luăm o hotărâre mai matură și mai profundă de a nu-L mai supăra vreodată.

Apropia-te de Isus, mort pentru tine, apropia-te de această Cruce profilată pe vârful Golgotei… Dar apropia-te cu sinceritate, cu acea reculegere interioară, semn al înțelepciunii creștine, pentru ca evenimentele divine și umane ale Pătimirii să pătrundă în sufletul tău.

Trebuie să acceptăm mortificarea cu sentimentele lui Isus Cristos din timpul Sfintei Sale Patimi.

A ne gândi la Moartea lui Cristos este o invitație la a ne situa în fața îndatoririi noastre de zi cu zi cu o sinceritate absolută și a lua în serios credința pe care o profesăm.

— Trebuie să fie prilej de a pătrunde mai mult în profunzimile Iubirii lui Dumnezeu, ca să putem — prin cuvintele și prin acțiunile noastre — să-L înfățișăm tuturor oamenilor.

Am văzut ieri un tablou care mi-a plăcut mult; Îl reprezenta pe Isus mort. Cu o evlavie inexplicabilă, un înger îi sărută mâna stângă; la picioarele Mântuitorului, un altul ține un piron smuls din Cruce iar pe primul plan, din spate, și privind pe Cristos, plânge un îngeraș.

L-am rugat pe Domnul să pot avea acest tablou căci este frumos și respiră pietatea. — M-am întristat aflând că o persoană căreia i se arătase această pânză ca s-o cumpere, o refuzase spunând: „este un cadavru!“. Pentru mine Tu vei fi mereu VIAȚA.