Lista numerelor

Există 16 numere în «Forja», al căror subiect Cruce.

Crucea simbolizează viața apostolatului lui Cristos cu o putere și cu un adevăr care place deopotrivă sufletului și trupului, chiar dacă se întâmplă ca ea să ne coste și să-i resimțim greutatea.

Înțeleg că din Iubire vrei să suferi cu Cristos; că vrei ca între El și călăii care-L biciuiesc să-i interpui proprii umeri; să-ți oferi capul în locul capului său ca să primească cununa de spini; și picioarele și mâinile tale pentru cuie… sau ca, cel puțin, s-o însoțești pe Maica Noastră, Sfânta Maria, pe Calvar, și să te acuzi pe tine însuți de a fi săvârșit deicid prin păcatele tale…, și să suferi, să iubești.

Mi-am propus, spuneai tu, să mă apropii mai des de Duhul Sfânt să-I cer lumina Sa.

— Bravo! Dar amintește-ți fiule, că Duhul Sfânt este rodul Crucii.

Iubirea de bunăvoie, cea care face sufletul fericit, este întemeiată pe durere: nu există iubire fără renunțare.

Isus este pironit pe Cruce. Și tu? Tot pradă simțurilor tale! Sau mai curând: pironit de simțurile tale.

Să nu fim — căci nu putem să fim — creștini dulcegi: pe acest pământ trebuie să existe durere și Cruce.

În viața noastră trebuie să ținem seama de Cruce. Cine nu ține seama de Cruce nu este creștin… și nu va putea evita întâlnirea cu „Crucea proprie“, care-i va fi atunci sursă de disperare.

În prezent, când Crucea este serioasă, grea, Isus aranjează totul ca să ne dea din plin pacea; El devine Cireneanul nostru pentru ca povara să ni se pară ușoară.

Spune-I atunci plin de încredere: Doamne, ce Cruce este aceasta? Este o Cruce fără cruce? Ei bine, de acum, cu ajutorul tău, întrucât cunosc modul de a mă abandona Ție, toate crucile mele vor fi astfel.

Întărește în sufletul tău vechea hotărâre a acelui prieten: Doamne vreau suferința, nu spectacolul.

A avea Crucea înseamnă a avea bucuria; înseamnă a Te avea pe Tine, Doamne!

Ceea ce face cu adevărat nenorocită o persoană, — și chiar o societate —, este căutarea cu îngrijorare egoistă a bunăstării, efortul de a elimina tot ce ne contrariază.

Domnul Iubirii se numește Sacrificiu.

Este adevărat, Sfânta Crucea aduce în viețile noastre confirmarea că îi aparținem lui Cristos.

Crucea nu vrea să însemne supărare, nici necaz, nici amărăciune… Crucea este lemnul sfânt pe care triumfă Isus Cristos… și pe care triumfăm și noi când primim cu bucurie și cu mărinimie ceea ce El ne trimite.

După Sfânta Jertfă ai constatat că de Credința și de Iubirea ta — de penitența ta, de rugăciunea și de acțiunea ta — depinde în bună parte perseverența alor tăi și, uneori, însăși viața lor pământească.

— O, Cruce binecuvântată pe care noi o purtăm, Domnul meu Isus, — El, și tu și eu!

O, Isuse, aș vrea să fiu cea mai strălucitoare flacără a Iubirii tale! Simpla mea prezență să răspândească în lume foc nestins. Vreau să știu că sunt al Tău. Și apoi, să vină Crucea…

— Nobilă cale: a suferi, a iubi și a crede!

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură