Lista numerelor

Dar să nu uitaţi că a fi cu Isus înseamnă, cu siguranţă, să ne întâlnim cu crucea lui. Când ne abandonăm în mâinile lui Dumnezeu, se întâmplă deseori ca el să permită să gustăm durerea, singurătatea, contradicţiile, calomniile, defăimările, ironiile, interioare şi exterioare: pentru că vrea să ne conformăm chipului şi asemănării lui şi permite, de asemenea, să ni se spună nebuni şi să fim luaţi drept neştiutori.

Este momentul să iubim mortificarea pasivă, care vine – pe ascuns sau cu neruşinare şi insolenţă – când nu o aşteptăm. Vor ajunge să fie rănite oile, cu pietre care ar fi trebuit aruncate asupra lupilor: cel care îl urmează pe Cristos va vedea pe pielea sa că aceia care ar trebui să îl iubească se poartă cu el într-un mod care merge de la neîncredere la ostilitate, de la suspiciune la ură. Îl privesc cu suspiciune, ca pe un mincinos, pentru că nu cred că ar putea avea o relaţie personală cu Dumnezeu, o viaţă interioară; în schimb, faţă de un ateu sau de un indiferent, aceiaşi oameni de obicei zvăpăiaţi şi neruşinaţi, se umplu de amabilitate şi de înţelegere.

Şi poate că Domnul permite ca discipolul său să se vadă atacat cu arma, care niciodată nu face cinste celui care o foloseşte, a injuriilor personale; cu folosirea locurilor comune, rod tendenţios şi vinovat al unei propagande masive şi mincinoase: pentru că nu toţi au bun simţ şi măsură.

Cei care sprijină o teologie incertă şi o morală relaxată, fără frâne; cei care urmează după bunul lor plac o Liturghie îndoielnică, cu o disciplină de hippies şi o conducere iresponsabilă, nu este de mirare că propagă împotriva celor care doar vorbesc despre Isus Cristos zvonuri, suspiciuni, false denunţuri, ofense, maltratări, umilinţe, bârfe şi batjocuri de toate felurile.

Aşa sculptează Isus sufletele alor săi, fără să înceteze să le dea în interior seninătate şi bucurie, pentru că înţeleg foarte bine că – alăturând sute de minciuni – demonii nu sunt capabili să facă un adevăr: şi întipăreşte în vieţile lor convingerea că le va fi uşor doar când se hotărăsc să nu le fie.

Sfânta cruce

Dorinţă arzătoare de adoraţie, năzuinţă de a repara ofensele cu delicateţe şi cu suferinţă. Afirmaţia lui Isus: Cine nu-şi ia crucea şi mă urmează, nu este vrednic de mine¹⁷, devine viaţă în viaţa voastră. Şi Domnul ni se arată de fiecare dată mai exigent, ne cere reparaţie şi penitenţă, până la a ne impulsiona să experimentăm năzuinţa arzătoare de a trăi pentru Dumnezeu, pus pe cruce odată cu Cristos¹⁸. Dar această comoară noi o avem în vase de lut fragile şi casante, pentru ca această putere să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi¹⁹.

De pretutindeni suntem apăsaţi, dar nu striviţi; fără ieşire, dar nu descurajaţi sau fără mijloace; suntem prigoniţi, nu însă părăsiţi; suntem doborâţi, dar nu nimiciţi. Mereu purtăm în trupul nostru chinul de moarte al lui Isus²⁰.

Ne imaginăm că Domnul nu ne ascultă, că ne înşelăm, că se aude doar monologul vocii noastre. Ne simţim ca şi cum am fi fără niciun sprijin pe pământ şi abandonaţi de cer. Cu toate acestea, este reală şi practică oroarea noastră faţă de păcat, chiar dacă este lesne iertător. Cu încăpăţânarea cananeencei, să ne prosternăm copleşiţi ca ea, care l-a adorat, implorând: Doamne, ajută-mă²¹!. Va dispărea întunericul, învins de lumina dragostei.

Este momentul să strigăm: aminteşte-ţi de promisiunile pe care ni le-ai făcut, pentru a ne umple de speranţă; acestea mă consolează în nimicnicia mea şi umplu viaţa mea de tărie²². Domnul nostru vrea să contăm pe el, în toate: să vedem clar că fără el nu putem nimic²³, şi cu el putem totul²⁴. Se confirmă hotărârea noastră de a rămâne mereu în prezenţa sa²⁵. Cu claritatea lui Dumnezeu în inteligenţa noastră, care pare inactivă, ne apare sigur faptul că, dacă Creatorul are grijă de toţi – inclusiv de duşmanii săi –, cu atât mai mult va avea grijă de prietenii săi. Ne convingem că nu există rău, nici contradicţie, care să nu fie spre bine: aşa se instaurează, cu mai multă tărie, în spiritul nostru, bucuria şi pacea, pe care niciun motiv omenesc nu le va putea smulge, pentru că aceste vizite ne lasă mereu ceva al său, ceva divin. Să-l lăudăm pe Domnul Dumnezeul nostru, care a făcut în noi lucrări minunate²⁶, şi să înţelegem că am fost creaţi cu capacitatea de a poseda o comoară infinită²⁷.