Lista numerelor

O zi de mântuire, o zi de veșnicie a sosit pentru noi. Încă o dată s-au făcut auzite chemările Divinului Păstor, aceste cuvinte afectuoase: „vocavi te nomine tuo“ — „te-am chemat pe nume“.

Asemeni mamei noastre, El ne cheamă pe nume și încă mai mult, pe numele nostru mic, familiar — și acolo, înăuntrul sufletului tău, te cheamă, și tu trebuie să-I răspunzi, foarte hotărât, de data aceasta: „ecce ego quia vocasti me“ — iată-mă, căci Tu m-ai chemat, ca timpul să nu treacă precum apa peste pietrele netede, fără a lăsa urme.

Cât este de bine să oferim Domnului jertfa lui Abel! Jertfa unei cărni tinere și frumoase — cea mai bună din toată turma —; a unei cărni de nimic vătămate și sfinte; jertfa unor inimi care n-au decât o singură iubire: pe Tine, Dumnezeul meu. A unor inteligențe pline de studiile aprofundate și care se vor înclina în fața Înțelepciunii tale. Jertfa sufletelor de copii, ce nu vor avea alt gând decât cel de a-Ți fi pe plac.

— Primește de pe acum, Doamne, această jertfă cu plăcută mireasmă.

Trebuie să știi să te dăruiești, să știi să arzi în fața lui Dumnezeu ca lumina care se pune în sfeșnice, ca să lumineze pe oamenii ce merg în întuneric; ca acele candele ce ard în fața altarului și care se consumă până ce se sting.

Sfinţenia nu constă în a face lucruri mari. Ea este mai înainte de toate o luptă pentru ca, în domeniul supranatural, viaţa să nu se stingă: pentru tine constă în a te mistui până la ultima fibră, slujind pe Dumnezeu în locul cel de pe urmă… sau cel dintâi: acolo unde te va trimite El.

Nu-ți crea alte îndatoriri în afara gloriei lui Dumnezeu, Iubirea Sa, Apostolatul Său.

Doamne! Începând de acum fă ca să nu mai fiu „eu“, ci acel „altul“ pe care îl vrei Tu!

— Fă să nu refuz nimic din ceea ce-mi vei cere! Să mă pot ruga! Să pot să sufăr! Nimic să nu mă preocupe în afara slavei Tale! Să simt mereu prezența ta.

Fă să-L iubesc pe Tatăl și să te doresc pe Tine, Isuse al meu, într-o permanentă comuniune. Fie ca Duhul Sfânt să-mi înflăcăreze sufletul!

În viaţa creştinului, „totul“ trebuie să fie pentru Dumnezeu: până şi slăbiciunile personale, acele slăbiciuni pe care Domnul le înţelege şi le iartă, dacă ni le îndreptăm.

Când i-a chemat Domnul, cei dintâi Apostoli se găseau lângă barca veche, cârpindu-și năvoadele rupte. Domnul le-a spus să-L urmeze și ei, „statim“, imediat, „relictis omnibus“, lăsând totul da, totul! L-au urmat…

Iar noi, care dorim să-i imităm, se întâmplă câteodată că nu reușim să abandonăm tot. Ne rămâne o afecțiune în inimă, o eroare în viața noastră, pe care nu voim să le suprimăm pentru a le oferi Domnului.

— Vei reuși să-ți cercetezi cugetul pătrunzând în adânc?

— Să nu rămână acolo nimic care să nu fie al Lui! Altfel nici tu, nici eu, nu-L iubim într-adevăr.

Pentru ce nu încerci ca să-ţi transforma viaţa întreagă într-o slujire a lui Dumnezeu: munca şi odihna, necazurile şi bucuriile?

— Poţi să o faci…, şi este de datoria ta!

Nu trăim pentru lume, nici pentru onoarea noastră, ci pentru cinstea lui Dumnezeu, pentru gloria lui Dumnezeu, pentru servirea lui Dumnezeu; iată ce trebuie să ne impulsioneze.

Când a murit pe Cruce, Isus avea treizeci şi trei de ani. Tinereţea nu ne poate servi drept scuză!

Afară de aceasta, cu fiecare zi care trece devii tot mai puțin tânăr… deși lângă El vei găsi tinerețea ta veșnica.

Mulțumește Domnului din toată inima pentru aceste puteri admirabile… și teribile, care sunt inteligența și voința cu care a voit El să te creeze. Admirabile, deoarece te fac asemenea Lui; teribile, pentru că există oameni care le întorc împotriva Creatorului lor.

Recunoștința noastră, a copiilor lui Dumnezeu, îmi place s-o rezum spunând, acum și pururi, acestui Părinte al nostru: „serviam!“ — Te voi sluji!