Lista numerelor

Să nu-ți fie frică, nu te teme de nimic, nu te mira și nu te lăsa călăuzit de o falsă prudență.

Chemarea de a împlini Voia lui Dumnezeu — și acest lucru e adevărat și în privința vocației — vine dintr-o dată, ca pentru Apostoli: de a-L întâlni pe Cristos și a urma chemările sale… Nici unul n-a ezitat: a-L cunoaște pe Cristos și a-L urmat a fost tot una.

Pentru cine vrea să trăiască în Iubirea cea mare nu există cale de mijloc, aceasta e calicie, socoteală rea și păgubitoare.

Dacă ceva în mine îți displace, Doamne, spune-mi, și voi lepăda acel lucru din ființa mea!

Dacă ceva în tine nu este în acord cu duhul lui Dumnezeu, leapădă-te de acel lucru imediat!

Gândește-te la Apostoli: prin ei înșiși nu valorau nimic, dar în numele Domnului iată că făceau minuni. Doar Iuda — poate a făcut și el niște minuni — s-a îndepărtat de drum pentru ca s-a despărțit voit de Cristos, pentru că n-a știut să dea deoparte cu curaj ceea ce nu era în acord cu duhul lui Dumnezeu.

— Ah! Când te vei decide!

Mulți oameni în jurul tău duc o viață complet sacrificată dintr-un motiv pur uman; aceste sărmane făpturi nu-și dau seama că sunt copiii lui Dumnezeu, dacă se comportă astfel o fac poate din orgoliu, pentru a fi remarcate, pentru a-și pregăti un viitor mai comod: și se lipsesc de toate!

Iar tu, care duci blânda povară a Bisericii, a lor tăi, a prietenilor tăi, tu ce faci? Reacționezi oare în mod cu adevărat responsabil?

Nu putem să ne mulţumim cu ce facem pentru slujirea lui Dumnezeu, după cum un artist nu se consideră satisfăcut de tabloul sau statuia care iese din mâinile sale. Toţi îi spun că este o minune. Dar el îşi zice: „nu, nu este adevărat; aş vrea să fac mai bine”. În felul acesta ar trebui să procedăm și noi înșine.

În plus Domnul în mărinimia sa are dreptul la un răspuns hotărât din partea noastră; trebuie să ne potrivim pasul după El.

Cât de bine înțeleg întrebarea pe care și-o punea acel suflet îndrăgostit de Dumnezeu: a existat din parte-mi cea mai mică strâmbătură de dezgust? A existat în mine ceva care să te fi putut mâhni, Doamne, Iubirea mea?

Cere lui Dumnezeu, Părintele tău, să ne acorde mereu această exigență în iubire.

Cât de mult îmi place sa-l contemplu pe Ioan, odihnindu-și capul pe pieptul lui Cristos! Ca o abandonare plină de iubire a inteligenței pentru a o aprinde la flacăra Inimii lui Cristos.

La celebrarea sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, l-ai implorat pe Domnul din adâncul sufletului ca El să-ți acorde harul „de a înălța“ Sfânta Cruce în cugetul și în simțurile tale… Ar fi ca o nouă viață! Ca o pecete ce confirmă autenticitatea misiunii tale: ființa ta întreagă pe Cruce!

— Vom vedea, vom vedea!

Arată-I din nou că vrei cu adevărat să fii al lui: — O, Isuse, ajută-mă, fă să fiu într-adevăr al Tău: Să ard, să mă consum, prin lucrurile mici care trec neobservate de nimeni.

Dacă-L ajutați chiar cu foarte puțin, așa după cum au făcut Apostolii, El va fi dispus să facă minuni, să înmulțească pâinile, să modifice voințele, să transmită lumina sa unor minți încă întunecate, să facă în așa fel încât unele dintre ele să capete — datorită unui har excepțional — un spirit de dreptate pe care nu l-au avut niciodată. Toate acestea… și mult mai mult vei obține dacă-L vei ajuta după puterile tale.

Ascultă bine, copilul meu: să te consideri fericit când te vor maltrata și te vor dezonora; când mulți vor fi cei pe care purtarea ta îi va deranja și moda va fi ca să te scuipe; căci ești „omnium peripsema“ — ca un gunoi pentru toți…

— Aceasta costă, costă chiar mult. Este o încrâncenare, până în momentul când, în sfârșit omul se apropie de Tabernacol, el care se văzuse considerat ca cel mai murdar gunoi de pe lume, un biet vierme al pământului. Și atunci spune: „Doamne, dacă Tu nu ai nevoie de onoarea mea, pentru aș avea eu nevoie de ea?

Până în clipa aceea acest copil al lui Dumnezeu nu știuse ce înseamnă a fi fericit: a ajunge la această golire, la această dăruire de sine care este o dăruire din Iubire, dar fondată pe modificare, pe durere.