Lista numerelor

Există 9 numere în „Forja” al căror subiect este Biserică → fidelitate și iubire față de Biserică.

Isus este modelul nostru. Să-L urmăm întocmai! — Să-i fim întocmai slujind sfânta Biserică şi toate sufletele.

Iubirea ta și slujirea Sfintei Bisericii nu pot să depindă de dorința de sfințenie personală a celor care o compun, chiar dacă dorim cu ardoare ca toți să atingă perfecțiunea creștină.

— Trebuie s-o iubești pe Mireasa lui Cristos, Maica, ta, pentru că ea va fi totdeauna pură, nepătată.

La un catolic nu ar putea să existe altă atitudine decât aceea de a apăra „totdeauna“ autoritatea Papei; și aceea de a fi mereu suficient de docil și hotărât pentru a-și reexamina propria opinie față de Magisterul Bisericii.

„Port asupra mea grija pentru toate Bisericile“ — scria sfântul Paul. Și acest suspin al Apostolatului amintește tuturor creștinilor — de asemenea și ție — răspunderea pe care o au de a pune la picioarele Miresei lui Isus Cristos, Sfânta Biserică, ceea ce suntem și ceea ce putem, iubind-o cu toată credința, cu prețul chiar al bunurilor, al onoarei, al vieții noastre.

Nu te speria de această conjurație a tăcerii prin care vor să înăbușe glasul Bisericii și reacționează în măsura posibilului. Unii nu vor să fie auzită vocea ei în timp ce alții nu îngăduie să fie prețuit bunul exemplu al celor care predică prin fapte. Alții vor să șteargă orice urmă de dreaptă învățătură… iar un foarte mare număr n-o suportă! Nu te înspăimânta, repet, nu înceta să fii purtătorul de cuvânt al învățăturilor Magisterului!

Fii din ce în ce mai „roman“! Și să-ți fie scumpă credința aceasta binecuvântată, care face cinste fiilor unicei și veritabilei Biserici, întrucât este ceea ce a voit Isus Cristos.

Aş vrea — şi contez că mă vei ajuta prin rugăciunea ta — ca în Sfânta Biserică să ne simţim cu toţii ca unul şi acelaşi trup, aşa cum cere Apostolul; să trăim temeinic, fără indiferenţă, bucuriile, frământările, sporirea Maicii noastre care este una, sfântă, catolică, apostolică şi romană. Aş vrea să trăim în adevărată noastră identitate, noi toţi împreună cu Cristos.

În toate zilele cer Domnului din toată inima să ne acorde darul limbilor. Un dar al limbilor ce nu constă în cunoaşterea mai multor limbi, ci în faptul de a şti să te adaptezi celor care te ascultă.

— Nu se pune deloc problema de a „vorbi simplist pe înțelesul oamenilor de rând“, ci mai curând de a vorbi cu înțelepciune în calitate de creștini, dar într-un mod accesibil tuturor.

— Darul acesta al vorbirii îl cer de la Domnul și de la binecuvântata sa Maică, pentru copiii săi.

Dacă vrei să ai viață, viață și fericire eternă, nu poți să ieși din barca Sfintei Maică Biserica.

— Căci dacă ieși din interiorul acestei bărci, printre valurile mării, te duci la moarte, înecat în ocean; încetezi să mai fii în comuniune cu Cristos, pierzi prietenia Lui, această prietenie pe care ai ales-o de bunăvoie când ți-ai dat seama că El ți-o oferea.

Referințe la Sfânta Scriptură
Referințe la Sfânta Scriptură