Lista numerelor

Fiule, nu arzi de dorința ca toți oameni să-L iubească?

Pentru tine, care ești un copil bun: cei care pe acest pământ iubesc, câte sărutări nu aștern ei pe florile, pe scrisoarea, pe amintirea persoanei iubită…

— Este posibil să uiți vreodată că pe el Îl ai mereu alături de tine? Poți uita că El îți aparține prin sfânta Cuminecătură?

Un copilaș prostuț se agită și dă din picioare când, plină de afecțiune, mama sa încearcă să-i scoată cu un ac spinul din deget. Copilul înțelept, chiar dacă are ochii plini de lacrimi — căci carnea este plină de slăbiciuni — își privește cu recunoștință mama, care-l face să sufere puțin, pentru a-l scuti de dureri mai mari.

— Isuse, fă-mă să fiu acest copil înțelept!

Du-te la Betleem, apropia-te de Copil, leagănă-L, cântă-I, spune-I multe lucruri înflăcărate şi strânge-L lângă inima ta…

—Nu, nu-ţi vorbesc de copilării: vorbesc despre iubire! Şi iubirea se manifestă prin fapte: în adâncul sufletului tău, pe copilul acesta Îl poţi îmbrăţişa îndelung.

Să-I arătăm lui Isus că suntem niște copii. Or, cât de greu urcă o scară neajutorații de copii! Am zice ca stau acolo ca să-și piardă timpul! În fine, ajung la treaptă. Și acum la o altă treaptă. Cu mâinile, cu picioarele, ajutându-se cu trupșorul, ajung la un nou triumf: o altă treaptă. Și iarăși, din nou. Ce eforturi! A mai rămas puțim acum… Dar tocmai atunci fac un pas greșit… și buf! Ajung iarăși jos. Plin de cucuie, plângând, bietul copil începe și reîncepe urcușul. Astfel se întâmplă și cu noi, Isuse, când suntem singuri. Ia-ne în brațele tale iubitoare, ca un mare, ca un preabun Prieten al bietului copil care suntem, nu ne părăsi până ce nu ajungem în vârf; și atunci — o, atunci! — vom ști să răspundem la Iubirea ta preamilostivă, cu îndrăzneli copilărești și spunându-ți, Stăpâne blând, că afară de Maria și de Iosif nu a mai fost și nu va mai fi vreodată un muritor care să Te iubească cum Te iubesc eu!

Să nu-ți fie teamă să faci mici copilării. Te-am sfătuit: atâta vreme cât aceste gesturi nu sunt de rutină, nu vor rămâne fără rod.

— Un exemplu: să presupunem că un suflet care merge pe calea copilăriei spirituale se simte îndemnat să înveșmânteze în fiecare seară o statuie a Fecioarei Maria. Desigur, mintea se revoltă la ideea unui gest de acest fel, găsindu-l absolut inutil! Dar un suflet nevinovat, plin de iubire este perfect capabil să procedeze astfel. Atunci voința bărbătească (proprie celor cu suflet de copil) se ridică și obligă mintea să se plece. Și acel suflet copilăros continuă zilnic să înveșmânteze statuia Sfintei Fecioare, săvârșind în fiecare zi o nevinovată copilărie atât de plăcută în ochii lui Dumnezeu.

Când vei fi cu sinceritate copil și te vei duce pe căile copilăriei — dacă Domnul te va împinge în această direcție — vei fi invincibil.

Să fii conștient de această datorie imperioasă și necesară: consideră-te cu totul neînsemnat, slab, lipsit de toate. Numai atunci te vei arunca la sânul Mamei cerești: rugăciuni, priviri pline de afecțiune, practici de pietate marială… tot ce este în inima spiritului tău filial.

— Și Ea te va apăra.

Nu te mulțumi să vorbești cu Paracletul, ascultă-L în rugăciune, dă-ți bine seama că trăirea în copilărie îți îngăduie să descoperi în profunzime că ești un copil al lui Dumnezeu și că astfel simți o iubire filială pentru Tatăl; amintește-ți bine că prin Maria ai ajuns la Isus, la El pe care Îl adori ca prieten, ca frate, ca îndrăgostit ce ești…

Când ai primit sfatul acesta, ai priceput ca până atunci știai că Sfântul Duh se afla în sufletul tău ca să-l sfințească… dar nu „înțeleși“ realitatea prezenței Sale. A fost necesară această sugestie: și acum simți Iubirea înăuntrul tău; și vrei să-L frecventezi, să fii prietenul, confidentul Său… să-I ușurezi munca pentru ca să netezească, să smulgă, să înflăcăreze…

Nu voi fi în stare s-o fac, credeai tu. Ascultă-L, insist. Îți va da puteri, va face totul dacă vrei, și tu o vrei! În rugăciunea ta numește-L: Oaspete Divin, Iubirea mea și spune-I: să știu să Te primesc, să-Ți ascult învățăturile și să mă înflăcărez, să Te urmez și să Te iubesc.

Ai certitudinea: Dumnezeu este cel care te-a făcut să vezi limpede că trebuie sa te întorci la nimicurile cele mai copilăroase prin care viața ta lăuntrică a trecut deja; și să perseverezi luni întregi, chiar și ani în aceste mici lucruri eroice cu ajutorul voinței tale, chiar rece, cu condiția ca ea să fie hotărâtă să le facă din iubire (și în acest domeniu sensibilitatea nu contează, ea care e adesea atât de adormită când e vorba, să facă binele.

Fii exigent față de tine însuți. Multe suflete o fac în viața lor lăuntrică, pentru ca astfel Domnul singur să strălucească. Aș dori ca tu și cu mine să facem întocmai ca persoana aceea — care se voia într-totul a lui Dumnezeu — în sărbătorea Sfintei Familii.

— „Micile crucificări nu-mi lipsesc. Ieri, una — am și plâns — m-a făcut să mă gândesc că Sfântul Părinte Iosif și Maica mea, Sfânta Maria, nu a vrut să-l lase „pe copilul lor“ în acea zi fără un cadou de Crăciun. Și cadoul acesta a fost să-mi recunosc ingratitudinea față de Isus, căci n-am știut să răspund la harul său prin acea enormă greșeală ce am săvârșit-o comportându-mă nedemn față de Preasfânta Voință a lui Dumnezeu, care m-a ales să-L slujesc“.