Lista numerelor

Domnul are nevoie de suflete puternice şi îndrăzneţe, care să nu pactizeze cu mediocritatea şi care să pătrundă cu pas sigur în toate mediile.

Seninătate, echilibru, voinţă inflexibilă, credinţă adâncă şi pietate arzătoare: iată calităţile indispensabile ale unui copil al lui Dumnezeu.

Chiar şi din pietre Domnul poate scoate copii ai lui Avram… Totuşi, trebuie ne asigurăm ca piatra să nu fie sfărâmicioasă. Dintr-un bloc solid, chiar neaspectuos, poţi modela mai ușor o minunată piatră de construcţie.

Apostolul nu trebuie să rămână la nivelul unei creaturi mediocre. Dumnezeu îl cheamă să acţioneze ca agent al umanităţii și propagator al unei noutăţi eterne. – De aceea, apostolul trebuie să fie un suflet format îndelung, cu răbdare şi în mod eroic.

În fiecare zi descopăr lucruri noi în mine, îmi spui tu… Şi eu îţi răspund: acum începi să te cunoşti.

Când iubeşti cu adevărat…, găseşti întotdeauna detalii care să te facă să iubeşti mai mult.

Ar fi jalnic să conchidă cineva, văzând cum se comportă catolicii în viaţa socială, că ei sunt inhibați și ușor de dominat.

Sub nicio formă nu trebuie uitat că Învăţătorul era – este! – «perfectus homo» – Omul perfect.

Dacă Domnul te-a înzestrat cu o calitate bună – sau cu o abilitate – nu este numai pentru ca să te bucuri tu sau ca să te împăunezi, ci ca s-o întrebuinţezi, cu caritate, în serviciul aproapelui.

– Or, când vei găsi tu, oare, o ocazie mai bună ca să slujeşti, decât acum, când trăieşti împreună cu atâtea suflete care împărtăşesc acelaşi ideal ca tine?

Confruntaţi cu presiunea şi cu impactul unei lumi materialiste, hedoniste, fără credinţă… cum se poate pretinde şi justifica libertatea de a nu gândi ca „ei”, de a nu acţiona ca „ei”?

– Un copil al lui Dumnezeu nu are nevoie să ceară această libertate, pentru că ne-a câştigat-o pentru totdeauna Cristos. Dar trebuie să o apere şi să o manifeste în orice mediu. Numai aşa, „ei” vor înţelege că libertatea noastră nu este legată de mediul înconjurător.

Rudele tale, colegii, prietenii tăi încep să observe schimbarea şi îşi dau seama că nu este o etapă trecătoare, că de acum încolo nu mai eşti acelaşi.

– Nu te îngrijora! Continuă să mergi înainte! Se îndeplinește acel «vivit vero in me Christus» – acum Cristos este Cel care trăieşte în tine.

Să-i stimezi pe cei care ştiu să-ţi spună nu. Şi, pe lângă aceasta, cere-le să-şi argumenteze răspunsul lor negativ, ca să înveţi… sau să te corectezi.

Înainte erai pesimist, nehotărât, apatic. Acum, iată-te totalmente transformat: te simţi îndrăzneţ, optimist, sigur de tine… pentru că, în sfârșit, te-ai hotărât să nu cauţi sprijin decât în Dumnezeu.

Tristă situație aceea a unei persoane cu minunate virtuți omenești și cu o lipsă totală a viziunii supranaturale: pentru că acele virtuți le va folosi cu ușurință numai în scopurile sale personale. – Meditează la aceasta.

Urmezi un plan de viaţă exigent: te scoli devreme, îţi faci rugăciunea, frecventezi Sacramentele, munceşti sau studiezi mult, eşti sobru, te mortifici… dar observi că îţi lipseşte ceva!

Du în dialogul tău cu Dumnezeu această constatare: întrucât sfinţenia – lupta pentru a o atinge – este plenitudinea carităţii, trebuie să reconsideri dragostea ta pentru Dumnezeu şi, prin El, pentru ceilalţi. Poate vei descoperi atunci, ascunse în sufletul tău, defecte mari împotriva cărora nici măcar nu luptai: nu eşti un copil bun, nici un frate bun şi, cum îţi iubești dezordonat „sfinţenia”, eşti invidios.

Te „sacrifici” în multe detalii „personale”: de aceea ești atât de legat de sinele tău, de persoana ta şi, în fond, nu trăieşti nici pentru Dumnezeu, nici pentru ceilalţi; ci numai pentru tine.

Pentru a înainta în viaţa interioară şi în apostolat, nu evlavia sensibilă este necesară, ci o disponibilitate hotărâtă și generoasă a voinței de a răspunde la cerințele divine.

Fără Domnul nu vei putea face niciun singur pas ferm. – Această certitudine că ai nevoie de ajutorul Lui te va face să te unești mai mult cu El, cu încredere puternică, perseverentă, plină de bucurie şi de pace, chiar dacă drumul devine greu.

Iată care este marea diferenţă dintre modul natural de a lucra şi cel supranatural. Primul începe bine, dar slăbeşte pe parcurs. Al doilea începe la fel de bine…, dar apoi se străduiește să continue și mai bine.

Nu este rău să te comporţi bine pentru motive omeneşti nobile. – Dar… ce diferenţă, când te conduc motivele supranaturale!

Văzând bucuria de a face o muncă atât de grea, un prieten a întrebat: dar toate aceste sarcini le îndepliniţi din entuziasm? – Și i s-a răspuns, cu bucurie şi cu seninătate: „din entuziasm?”… „Nicidecum!” «per Dominum Nostrum Iesum Christum!» – Prin Domnul Nostru Isus Cristos, care ne aşteaptă mereu.

Lumea are nevoie să-i trezim pe somnoroşi, să-i încurajăm pe cei timizi, să-i conducem pe cei dezorientaţi; într-un cuvânt, să-i înrolăm în rândurile lui Cristos, ca să nu se irosească atâta energie.

Poate că și pe tine te-ar ajuta această reamintire a lucrurilor supranaturale care arată sensibilitatea dragostei plină de disponibilitate. Un suflet foarte dăruit Domnului repeta atunci când se confrunta cu ceea ce i se cerea: „acum este timpul să te hotărăşti cu adevărat să faci ceva ce merită”.

Ce perfecţiune creştină vrei să atingi, dacă urmezi întotdeauna capriciul tău, „ceea ce-ţi place”…? Dacă nu le combaţi, toate aceste defecte ale tale vor da rodul logic al lucrărilor proaste. Iar voința ta – care nu va fi călită într-o luptă perseverentă – nu-ți va sluji la nimic când va veni o situație dificilă.

Faţada nu este decât energie şi soliditate. – Dar ce slăbiciune şi ce lipsă de voinţă în interior! – Menține fermă decizia ca virtuțile să nu se transforme într-o mască, ci în obiceiuri care îți definesc caracterul.

„Cunosc pe unii şi pe unele care nu au forța nici măcar de a cere ajutor”, îmi spuneai tu, plin de dezgust şi de durere. – Nu trece pe lângă ei; voinţa ta de a te salva şi de a-i salva poate servi ca punct de plecare pentru convertirea lor. Mai mult, dacă te gândeşti bine, vei băga de seamă că şi ţie ţi s-a întins o mână.

Molaticii, cei care se plâng de o mie şi una de nimicuri, sunt cei care nu ştiu să se sacrifice pentru Isus în aceste sâcâieli ridicole ale vieţii cotidiene… şi cu atât mai puţin pentru alţii.

Ce rușine dacă în comportamentul tău – atât de dur, atât de exigent cu alții! –arăți aceeași moliciune în treburile de zi cu zi!