Urmezi un plan de viaţă exigent: te scoli devreme, îţi faci rugăciunea, frecventezi Sacramentele, munceşti sau studiezi mult, eşti sobru, te mortifici… dar observi că îţi lipseşte ceva!

Du în dialogul tău cu Dumnezeu această constatare: întrucât sfinţenia – lupta pentru a o atinge – este plenitudinea carităţii, trebuie să reconsideri dragostea ta pentru Dumnezeu şi, prin El, pentru ceilalţi. Poate vei descoperi atunci, ascunse în sufletul tău, defecte mari împotriva cărora nici măcar nu luptai: nu eşti un copil bun, nici un frate bun şi, cum îţi iubești dezordonat „sfinţenia”, eşti invidios.

Te „sacrifici” în multe detalii „personale”: de aceea ești atât de legat de sinele tău, de persoana ta şi, în fond, nu trăieşti nici pentru Dumnezeu, nici pentru ceilalţi; ci numai pentru tine.